Patru scenarii pentru dupa alegeri

Subtitlu

vineri, 06 iunie 2008, 20:58
5 MIN
 Patru scenarii pentru dupa alegeri

Nici bine nu s-au incheiat alegerile, ca partidele au inceput sa-si imparta posturile cheie din administratie. Oficial nu exista intelegeri, nici macar negocieri. Pe holurile partidelor insa, mai in gura mare, mai in soapta, politicienii recunosc ca listele cu functii sint deja stabilite. Mai urmeaza un ultim pas: formarea majoritatilor la nivelul Consiliului Local si Judetean.

Or tocmai aici intervine bataia de cap. In ambele foruri, pozitia cheie este ocupata de reprezentantii PNL. Nici un partid nu detine majoritatea, in timp ce PNL are destui alesi pentru a inclina decisiv balanta catre PSD sau PDL. In cazul CL, stabilirea majoritatii va tine cont in mod decisiv de cine va cistiga Primaria duminica viitoare.

"Ziarul de Iasi" a intrat in culisele jocurilor politice si incearca sa va prezinte toate variantele posibile de guvernare locala pentru urmatorii patru ani. Au fost luate in calcul anunturile oficiale facute cu timiditate pina acum de oficialii celor trei formatiuni, dar si informatiile neoficiale din spatele usilor inchise.

Varianta 1: cistiga Nichita

In turul II al alegerilor pentru fotoliul de primar au ramas in cursa candidatul PSD, Gheorghe Nichita, si candidatul PDL, Dumitru Oprea. Daca Nichita va cistiga un nou mandat, social-democratii vor forma cel mai probabil majoritatea in Consiliul Local impreuna cu liberalii.

In mod voalat, oferta de colaborare a fost deja facuta. In ultima saptamina, seful PSD Iasi nu s-a ferit sa aduca tot felul de complimente liderilor PNL. Mai intii a afirmat ca proiectele sale au o importanta componenta liberala. Vineri, s-a declarat un admirator al fostului sau contracandidat, Cristian Adomnitei. "S-a comportat fair-play in aceasta campanie. A venit cu proiecte mult mai fezabile decit cele ale lui Oprea. Am fost surprins ca un profesor universitar si-a permis sa-l numeasca «haimana»", a afirmat actualul primar.

Daca PSD va bate palma cu PNL, numele celor care vor ocupa posturile de viceprimari par deja batute in cuie. Din partea PSD, Sorin Iacoban pare a fi favorit sa preia postul, in vreme ce liberalii au desemnat-o ieri oficial pentru aceasta functie pe Camelia Gavrila.

Surse de pe scena politica locala sustin ca negocierile dintre PNL si PSD deja au demarat, chiar daca liderii politici neaga acest lucru. Astfel, pe linga un post de viceprimar, liberalii ar cere social-democratilor si un procent de 20% din posturile de conducere din aparatul administrativ al Primariei, dar si de la regiile din subordinea CL. Deocamdata insa, lucrurile nu par a fi transate.

Fenechiu il sustine deschis pe Nichita

Colaborarea PSD – PNL s-ar putea extinde si la nivelul Consiliului Judetean. Argumente exista. Recent, presedintele ales al CJ, Constantin Simirad, i-a ofertat public pe liberali pentru a forma impreuna majoritatea la nivelul CJ.

In plus, seful PNL Iasi, Relu Fenechiu, a anuntat ca l-ar prefera la Primarie in continuare pe social-democratul Gheorghe Nichita in detrimentul candidatului PD-L, Dumitru Oprea. In aceast caz, vicepresedinte CJ din partea PSD ar fi Constantin Adascalitei, iar din partea PNL, fostul primar al Birnovei, Victor Chirila.

Nu trebuie excluse din start nici alte doua variante. E posibil ca atit Gheorghe Nichita la Primarie, cit si Constantin Simirad la CJ sa nu se poata baza in consilii pe nici o majoritate. Varianta ar prinde contur daca PD-L si PNL bat palma si ramin impreuna in opozitie. In acest caz, atit CL, cit si CJ ar fi dominate de o coalitie ostila "sefului", orice actiune a lui Nichita sau a lui Simirad putind fi sanctionata dur de consilieri.

De asemenea, chiar si o intelegere intre PSD si PD-L poate fi luata in calcul, atit pentru CL, cit si pentru CJ. Aceasta varianta ar fi singura care ar rezolva problema hotaririlor din consilii pentru care legea cere majoritatea calificata. In acest caz, surse din PD-L sustin ca democrat-liberalul Constantin Axinia ar urma sa fie sustinut pentru postul de viceprimar. Oficial insa, o astfel de intelegere a fost exclusa din start atit de reprezentantii PSD, cit si de cei ai PD-L.

Varianta 2: cistiga Oprea

Daca Dumitru Oprea devine noul primar, atunci, cel putin la nivelul CL, cartile vor fi facute de democrat-liberali. Surse din PDL sustin ca Oprea isi va desemna imediat dupa alegeri un "city manager". Postul ar urma sa fie ocupat de Irina Schrotter, cea care a renuntat la propria candidatura la Primarie pentru a sustine PDL si pe Dumitru Oprea.

Pentru postul de viceprimar, favorit pare a fi acelasi Constantin Axinia. Si in acest caz, primii cu care PD-L va negocia formarea unei majoritati vor fi liberalii. Primele mesaje de tatonare au fost deja transmise.

Liderii PNL au anuntat vineri un set de zece proiecte decisive in alegerea unui parteneriat la nivel local. Printre aceste proiecte se numara Aeroportul, rezolvarea problemelor din trafic, reabilitarea sistemului de termoficare, modernizarea transportului public si construirea a 1.000 de locuinte pentru tinerii specialisti. Mare parte din propunerile PNL coincid cu oferta electorala a PSD, dar si cu a candidatului PDL.

Pe de o parte, Nichita promite iesenilor pentru mandatul viitor fluidizarea traficului, parcari, modernizarea transportului public, a sistemului de termoficare. Pe de alta parte, imediat dupa ce liberalii au anuntat ca isi vor negocia pozitia in functie de disponibilitatea celorlalte partide de a sustine proiectele PNL, Dumitru Oprea s-a aratat incintat de idee.

"Doresc sa felicit organizatia municipala a PNL si pe presedintele acesteia, Cristian Adomnitei, pentru disponibilitatea de a asculta apelul la intelepciune pe care l-am lansat liberalilor ieseni. Am citit cu interes «Oferta de parteneriat pentru Iasi» pe care organizatia municipala a PNL a anuntat-o. Masurile punctuale pe care le solicita PNL pentru modernizarea orasului Iasi sint complementare cu programul pe care l-am anuntat in aceasta campanie electorala. De altfel, mai multe dintre propuneri se regasesc deja in programul meu. Nu este nimic mai firesc decit sa ne asumam impreuna misiunea de a le transforma in realitati", a declarat vineri candidatul PD-L.

Dincolo de sprijinul pe proiecte, ramine de vazut in ce masura PD-L va fi in stare sa satisfaca si celelalte doleante ale liberalilor. Printre acestea, desi nerecunoscute in mod oficial, se afla o serie de posturi cheie in administratia locala, dar si sprijinirea in turul doi a candidatilor PNL la primariile din judet.

Si in acest caz, poate fi luata in calcul varianta ca PSD si PNL sa-l izoleze in CL pe Dumitru Oprea, la fel cum nu trebuie exclusa nici varianta unui acord de guvernare locala intre PD-L si social-democrati. La acest moment de campanie electorala, acest lucru pare insa imposibil, avind in vedere declaratiile si atacurile dintre liderii PSD si PDL.

Ce se va intimpla insa la CJ, in varianta victoriei lui Oprea la Primarie. E posibil ca acolo alianta PNL – PSD sa ramina viabila, dar nu este exclus ca o alianta PDL-PNL la locale sa fie urmata de una similara si la judet. Caz in care Simirad ar urma sa fie izolat, trebuind sa lucreze cu doi vici nealiati si cu un consiliu judetean ostil politic.

Structura CL si CJ

In urmatorii patru ani, iesenii vor fi guvernati la nivel local de reprezentantii a trei partide. Atit la CL, cit si la CJ, doar PSD, PDL si PNL au reusit sa depaseasca pragul electoral de 5%. Astfel, dintre cei 27 de consilieri locali, 12 vor fi desemnati de PDL, 11 de PSD si 4 de PNL.

Consiliul Judetean are in componenta 37 de alesi. Dintre acestia, 14 vor fi de la PSD, inclusiv noul presedinte al CJ, Constantin Simirad. Pe locul doi ca pondere la CJ va fi reprezentat PDL, cu 13 voturi, iar PNL va avea 10 reprezentanti.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii