Politistii vad pe film un obiect ce pare a fi masina judecatorului

Subtitlu

miercuri, 17 februarie 2010, 01:25
2 MIN
 Politistii vad pe film un obiect ce pare a fi masina judecatorului

Politia va face recurs in dosarul judecatorului care a cistigat anularea unei amenzi pentru viteza. Filmul pe care a fost inregistrata presupusa abatere savirsita de judecatorul Radu Tarniceriu, presedintele Tribunalului, este in prezent analizat de specialistii Serviciului de Criminalistica, ei incercind sa scoata de pe acesta imaginea cu masina judecatorului depasind limita de viteza. 

"Deocamdata filmul este analizat si vom vedea daca se poate extrage fotografia de pe el", a spus scurt comisarul-sef Ioan Scripniciuc, seful IPJ.

Insa, potrivit unor surse din cadrul Politiei, de pe filmul voalat s-ar putea recupera o imagine concludenta cu autoturismul magistratului si viteza cu care acesta circula. "Eu am vazut filmul respectiv si se vad foarte bine datele care trebuie pentru ca fotografia sa poata fi acceptata ca proba. Sa vedem si care va fi decizia instantei", explica un ofiter al Politiei. Astfel, fotografia-martor va putea fi atasata recursului pe care IPJ il va formula impotriva deciziei magistratilor de a-i anula judecatorului Tarniceriu procesul-verbal de amenda.

Pina la finalizarea analizei asupra filmului voalat seful IPJ a ordonat o ancheta interna la Politia Rutiera, pentru a afla cine se face vinovat de voalarea filmului de pe aparatul radar. "Am dispus efectuarea unei anchete interne pentru lamurirea situatiei create", a mai spus seful IPJ.

Povestea in care sint implicati agentii de la Rutiera si judecatorul Radu Tarniceriu a inceput in dupa-amiaza zilei de 14 iulie 2009. Presedintele Tribunalului se intorcea la Iasi venind dinspre Letcani. In zona Metro a fost oprit si amendat de un echipaj al  Politiei Rutiere, care i-a spus ca a depasit viteza pe o portiune de drum intre Letcani si Iasi, unde limita era de 60 de km/h. Agentul i-a comunicat ca radarul ar fi inregistrat viteza de 95 km/h cind a trecut prin zona respectiva si l-a amendat cu 360 de lei, si patru puncte penalizare. Judecatorul a contestat amenda primita, sustinind ca circula in coloana si a fost singurul oprit, nu avea viteza mentionata pe procesul-verbal, mentionind si ca are in autoturism un detector radar, care nu i-a semnalat prezenta aparatului pe sosea.

In instanta magistratul a cerut Politiei Rutiere sa depuna la dosar proba din care reiesea ca ar fi gresit. Potrivit unei adrese trimise de IPJ la dosar, "din motive tehnice, dovada video nu poate fi prezentata instantei". La jumatatea saptaminii trecute judecatorul Tarniceriu a cistigat in prima instanta procesul cu Politia Rutiera, magistratii de la Judecatorie decizind anularea procesului-verbal.

Comentarii