Presedintele Tribunalului cere colegilor sa-l scape de o amenda luata de la Politia Rutiera

luni, 27 iulie 2009, 21:20
1 MIN
 Presedintele Tribunalului cere colegilor sa-l scape de o amenda luata de la Politia Rutiera

Presedintele Tribunalului Judetean a dat in judecata Serviciul Politiei Rutiere. Judecatorul Radu Tarniceriu a contestat la Judecatoria Iasi o amenda primita pe 14 iulie 2009 de la agentii Politiei Rutiere iesene. "A fost vorba despre o amenda de 360 de lei. Pe linga amenda, am primit si 4 puncte de penalizare. Ei au motivat ca as fi depasit limita de viteza legala pe portiunea respectiva de drum. Veneam dinspre Letcani catre Iasi si am fost oprit in zona Metro de un echipaj de politie. Agentul respectiv mi-a comunicat ca radarul ar fi inregistrat viteza de 95 km/ora atunci cind am trecut prin zona in cauza. Din cite mi s-a comunicat, pe acel segment de drum limita de viteza legala este de 60 km/ora. Eu am contestat procesul verbal de contraventie, pentru ca nu aveam cum sa am o viteza atit de mare. Vom vedea ce va decide instanta de judecata", a declarat ieri Radu Tarniceriu. Magistratii de la Judecatoria Iasi au decis ca primul termen de judecata al acestui dosar sa aiba loc pe data de 23 septembrie 2009.

Comentarii