Prisacaru si Leonte, razboi total

Subtitlu

luni, 06 noiembrie 2006, 22:49
7 MIN
 Prisacaru si Leonte, razboi total

S-a dezlantuit razboiul intre Radu Prisacaru si reprezentantii Prefecturii. Subprefectul Tudor Leonte a lansat ieri un contraatac dur impotriva fostului prefect, dezmintind acuzatiile grave lansate de acesta la sfirsitul saptaminii trecute. „L-am respectat, desi poate nu merita”, a afirmat Leonte. Acesta sustine ca nu el a intervenit pentru ca Severina Sculy-Logotheti, care a avut pamint in zona Scinteia si care traieste acum la Paris, sa primeasca un amplasament mai bun, ci chiar Prisacaru este cel care a negociat pentru ca mostenitoarea sa primeasca 41 ha linga Tirgu Frumos. Pentru prima oara, un inalt functionar public a recunoscut ca exista o presiune asupra mostenitorilor cu suprafete mari de teren situate in zone avantajoase din punct de vedere financiar. Totodata, Leonte a prezentat mai multe metode de cum pot fi tergiversate punerile in posesie. „Nici nu-si inchipuie cite stiu”, a avertizat Leonte. In replica, Radu Prisacaru spune ca Leonte vorbeste pe linga problema. „Nu am negociat niciodata nici un amplasament pentru Sculy”, a spus Prisacaru. Mai mult, acesta a anuntat ca va face publice noi documente cu privire la manipularea opiniei publice si a procurorilor DNA.
„Sculy si Prisacaru au discutat un amplasament la sosea”
„La recentele sale acuzatii impotriva mea, am incercat sa nu dau curs revoltei firesti, sa nu am o reactie «la cald», doar pe informatii de presa, refuzind sa cred, sau, mai exact, uitind ca mai exista si nemernicie. L-am auzit rostindu-mi numele si am realizat ca sint descarcat de orice obligatie morala fata de cel ce poarta numele de Prisacaru Radu Vasile”, a afirmat Leonte. Subprefectul neaga acuzatiile aduse de Prisacaru cum ca ar fi intervenit pentru ca Severina Sculy-Logotheti sa primeasca un amplasament mai bun pentru cele 41 ha revendicate. Leonte a intors acuzele impotriva lui Prisacaru, sustinind ca insusi prefectul suspendat a fost cel care a adus-o pe mostenitoare in Prefectura. „Din biroul prefectului, Sculy si Prisacaru au discutat un amplasament in Ion Neculce, la sosea (n.r. – linga Tirgu Frumos). Amplasament pe care ea sustinea ca l-a identificat cu ajutorul primariei din Ion Neculce”, a sustinut Leonte.
Acesta a mai afirmat ca Prisacaru a negociat in fata hartii din biroul propriu un amplasament pentru Sculy. „Pentru ca nu se lamureau cu privire la amplasament, Prisacaru l-a sunat pe Flavius Ionita, pentru a-i spune unde se afla amplasamentul. Dupa ce s-au lamurit in legatura cu amplasamentul, la rugamintile disperate ale doamnei Sculy, prefectul a cedat si a spus: «Bine, doamna, va dau terenul de acolo, dar sa stiti ca terenul este la drum national, european, si nici nu stiti cite bobirnace am sa iau eu pentru asta». In acest context s-a decis semnarea unei adrese catre ADS pentru 41 ha in Ion Neculce, pentru care Sculy si-a dat pe loc acceptul”, a precizat Leonte.
La aceste acuzatii, Prisacaru a raspuns ca el nu a vazut-o decit o singura data pe Sculy, in ziua arestarii, ca nu a negociat nimic in legatura cu terenul din comuna Ion Neculce si ca toate acestea erau doar propuneri pentru teren si nu s-au concretizat in hotariri de punere in posesie. „Cine sapa groapa altuia cade singur in ea. Il sfatuiesc pe domnul Leonte sa fie atent ca a sapat multe gropi”, a precizat Prisacaru.
„Simpla intirziere nu putea genera o presiune suficient de «convingatoare»”
Subprefectul Leonte a afirmat ca nu intelege care este legatura intre cazul Sculy-Logotheti invocat de Prisacaru vineri si cel al Dorinei Forna, pentru care fostul prefect a fost arestat. „Nu vad cum o proba privitoare la un alt caz, cazul Sculy, poate sa fie folosita in alt caz, cazul Forna. Cred ca invocarea acestei probe este «gura pacatosului», pentru ca in felul acesta Prisacaru face o legatura intre cele doua cazuri”, a precizat Leonte. Acesta a dezmintit si acuzatia ca documente din Prefectura care ar fi aratat nevinovatia fostului prefect legate de cazul Forna nu au fost trimise la DNA. Leonte a sustinut ca el s-a ocupat de trimiterea actelor si ca a pus la dispozitia procurorilor toata documentatia ceruta. Mai exact, se vorbeste despre faptul ca nu au fost prezentate doua hotariri ale Comisiei Judetene de Fond Funciar (CJFF) datate 26 iulie 2006, dar care au intrat de doua ori in comisie. Astfel, hotarirea nr. 2212 a fost semnata pe 21 august, cu o zi inainte de semnarea antecontractului prin care Cristian Maftei accepta sa cumpere 3 ha de teren de la familia Forna. Dar, aceeasi hotarire, cu acelasi numar, a mai trecut o data prin comisie pe data de 24 august, pentru indreptarea unei erori materiale. Aceasta hotarire a fost semnata de Prisacaru pe data de 31 august, exact ziua in care a si fost retinut de ofiterii DNA. „Cele doua hotariri in sine nu demonstreaza nimic in afara de faptul ca au fost emise si semnate la date diferite”, a precizat Leonte. Apropiatii lui Prisacaru sustin ca aceste doua hotariri demonstreaza nevinovatia prefectului suspendat, tocmai pentru ca el a fost acuzat de faptul ca a tergiversat punerea in posesie pentru a putea primi cele 3 ha, lucru contrazis de faptul ca antecontractul a fost semnat dupa ce hotarirea fusese semnata. „Este greu de imaginat ca simpla intirziere in semnarea unei hotariri a CJFF putea genera o presiune suficient de «convingatoare» asupra unor mostenitori de a ceda drepturile lor la un pret modic sau la a plati «bunavointa». Altele trebuie sa fi fost instrumentele si metodele de «persuasiune»”, a apreciat Leonte.
Prisacaru va prezenta azi noi documente
De asemenea, Leonte a precizat ca el cunoaste cel putin doua cazuri in care oamenii erau presati pentru grabirea procedurilor de retrocedare. „Stiu cazuri in care un cetatean a venit la mine si mi-a zis ca i s-au cerut 50 de mii de euro si ca, daca nu da banii, nu primeste nimic. In alt caz i s-a spus ca, daca nu vinde terenul, nu primeste nimic. In cazul acesta, propunerea a venit din partea unei agentii imobiliare”, a precizat Leonte. Acesta a mai afirmat ca, in momentul retinerii lui Prisacaru, in biroul acestuia erau 161 de dosare de fond funciar. „Printre ele erau dosare ca cel al Silviei Niculescu, care trebuia sa primeasca teren la Miroslava, sau al Irinei Riscutia, care trebuia sa ia la Deleni 100 de ha de teren”, a afirmat Leonte. Acesta a precizat ca prefectul trebuia, conform legii, ca in termen de trei zile sa semneze hotaririle care treceau prin CJFF. „Am sa-l rog sa-si aduca aminte cit de greu ajungeau hotaririle la mine. Uneori, veneau si dupa o saptamina. Multe se intorceau la comitetul de sprijin pentru a fi redactate corect si se stringeau la mine”, a replicat prefectul suspendat. Prisacaru a anuntat ca va face publice astazi documente foarte importante, prin care ar demonstra ca reprezentantii Prefecturii nu au trimis toata documentatia catre DNA. La sfirsitul lunii august, prefectul Radu Prisacaru a fost arestat impreuna cu seful Flavius Ionita, avocatul Toni Baltag si omul de afaceri Cristian Maftei. Potrivit procurorilor DNA, acesta ar fi cerut mita trei ha in zona Metro din cele 16 pe care le mostenea familia Forna.
Este sau nu evaluatorul DNA expert imobiliar?
Razboiul expertilor in dosarul „mita prefectului” continua. Acestia nu numai ca nu s-au inteles cu privire la pretul pamintului, dar se pare ca si calitatea expertului numit de DNA este discutabila. Astfel, aparatorii „lotului Prisacaru” sustin ca Mihai Dunareanu este doar expert metalurgic judiciar si nu are calitatea unui expert judiciar care poate evalua proprietati imobiliare. „Am aflat ca Dunareanu este doar expert metalurgic acreditat la instanta. Vom cere si noi o confirmare oficiala pentru a ne lamuri”, a declarat Dan Cojocaru, avocatul lui Flavius Ionita. De asemenea, pe lista Tribunalului Bucuresti, acesta nu figureaza ca expert topo. Cei de la Biroul Expertilor sustin si ei ca „Mihai Dunareanu este doar expert metalurgic la instanta”. Astfel, atit expertul parte, cit si avocatii apararii spun ca evaluarea facuta de expert nu este valabila, deoarece acesta nu era in masura sa stabileasca valoarea pamintului. „Mihai Dunareanu poate evalua valoarea unui lingou sau a unor metale, dar in nici un caz valoarea terenurilor. El este si expert imobiliar, insa nu este judiciar, adica nu este acreditat la instanta. Mai mult, la dosarul DNA nu am vazut nici o lista cu experti propusi pentru a face expertiza terenurilor din zona Miroslava”, a declarat Costel Anton, expertul parte al lui Radu Prisacaru.
Mihai Dunareanu ii combate insa pe avocati. „Am multe calificari si, intr-adevar, sint si expert tehnic pe metalurgie. Cit despre avocati, ei au gasit numai ce au vrut. Dar, daca o sa aiba obiectii privind calificarea mea, am sa le demonstrez ca nu au dreptate. Credeti ca cel mai inalt organ de urmarire penala din tara asta ar fi pus pe cineva sa faca o expertiza daca nu este acreditat? Si daca cei de la instanta nu m-au gasit, este treaba lor, nu au stiut unde sa caute”, a declarat Mihai Dunareanu. Cu toate acestea, avocatii sint decisi sa conteste expertiza, iar o parte chiar au facut-o. „Am contestat calitatea expertului deoarece este metalurgic si nu imobiliar, dar si expertiza, pentru ca aceasta a fost facuta doar dupa niste repere cadastrale”, a declarat Alina Gingirov, avocata lui Cristian Maftei.
Potrivit expertizei lui Dunareanu, desemnat de DNA, terenul „mita” ar avea valori cuprinse intre 0,65 si 4 euro/mp.

Comentarii