Proces pentru un iPhone intre un avocat iesean si compania Orange

marți, 31 ianuarie 2012, 23:51
2 MIN
 Proces pentru un iPhone intre un avocat iesean si compania Orange

"Am solicitat restituirea sumei achitate pentru acel telefon, de 900 de lei, precum si daune compensatorii de 2.000 de lei. Pe mine ma uimeste faptul ca o companie de talia Orange, care investeste sute de mii de euro in imaginea sa, nu a reusit sa-mi ofere o hirtiuta prin care sa arate ca aparatul pe care voiau sa mi-l dea este original si nou", a declarat ieri avocatul.

Problemele dintre avocat si compania Orange au aparut in urma cu citeva luni. Eugen Bichis a povestit ca a cumparat de la Orange Shop Anastasie Panu, pe numele cabinetului de avocatura, un aparat iPhone 4, incheind un contract dedicat acelui tip de telefon, contra sumei de aproximativ 900 de lei si a unui abonament lunar de 29 de euro. Acesta a adaugat ca, la un moment dat, aparatul s-a defectat, butonul central nemaifunctionind, motiv pentru care a dus telefonul la magazin, pentru a fi reparat. Avocatul a mentionat ca, la scurt timp, telefonul i-a fost inapoiat, spunindu-i-se ca nu era defect, insa acest lucru nu era adevarat. Reclamantul a adaugat ca a solicitat acordarea unui nou aparat, in schimbul celui defect, insa reprezentantii companiei i-ar fi oferit un telefon fara ambalaj, fara vreun act, desigilat si fara accesorii. In schimb, reprezentantii Orange au precizat ca isi mentin punctul de vedere. In urma cu citeva luni, acestia au mentionat ca au respectat procedurile si ca telefonul oferit la schimb "este oferit de acelasi producator si prezinta aceleasi caracteristici tehnice cu produsul inlocuit, fiind ambalat diferit fata de pachetele comerciale". Primul termen al acestui litigiu a fost stabilit pentru data de 26 martie.

Comentarii