A fost sfintita biserica de linga spital

duminică, 25 iunie 2006, 16:30
1 MIN
 A fost sfintita biserica de linga spital

Aflata la demisolul constructiei, Biserica „Sfintul Vasile cel Mare” este ridicata pe spatiul dintre Spitalul Municipal si Corpul B al Colegiului National „Roman-Voda”. Inceputa in anul 2003, biserica va fi finalizata, daca vor fi finantari suficiente, in anul 2007. Unicitatea constructiei consta in faptul ca intreaga biserica va fi construita din sticla. Conturul bisericii este realizat dintr-o structura de otel, pe care va fi montata timplaria de aluminiu. Trei rinduri de geam vor asigura protectie si izolatie termica si fonica. Daca geamul exterior va avea rolul de a filtra lumina, al doilea va fi, de fapt, un vitraliu prin care se va reflecta lumina de afara. Acoperisul bisericii va fi tot din sticla (vitraliu), iar efectul va fi cu adevarat divin.
Ca in fiecare biserica ortodoxa, pe bolta bisericii este pictat Mintuitorul, evanghelistii si cerul instelat. Biserica „Sfintul Vasile cel Mare” ii va avea reprezentati doar pe Mintuitorul si evanghelistii, pentru ca imaginea cerului va fi una reala. Tot la demisolul cladirii functioneaza o biblioteca cu un numar mare de carti donate de familia scriitorului Laurian Ante, dupa decesul acestuia. Dupa ceremonia de sfintire a bisericii, un cetatean francez, stabilit la Roman, a fost trecut la religia ortodoxa. Trecerea nu s-a facut prin botez deoarece Biserica Ortodoxa recunoaste tainele religiei romano-catolice, ci prin ungerea cu mir. Biserica si curtea bisericii s-au dovedit neincapatoare pentru multimea de oameni care au venit sa asiste la prima slujba savirsita aici.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii