Campioana s-a inaltat la cer

luni, 20 august 2001, 23:00
6 MIN
 Campioana s-a inaltat la cer

Luni, 20 august, gimnasta Alexandra Huci a incetat din viata, la ora 11.15, la Sectia Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) a Spitalului Judetean din Timisoara, dupa ce s-a aflat, timp de cinci zile, in coma de gradul IV, in urma unui accident cerebral. Gimnasta, care a fost tripla campionaa nationala, avea o malformatie de ventricol care, prin rupere, a dus la hemoragia interventriculara.
"Miercurea trecuta – ziua in care s-a intimplat tragedia – am fost in vizita la fratele meu, Vasile, din comuna Ion Creanga. Fratele meu m-a ajuns din urma, in drum spre casa, si mi-a spus despre tragedie. Miercuri seara au plecat la Timisoara. A doua zi, joi, am aflat de la televizor despre tot ce s-a intimplat. De atunci, n-am mai stiut nimic de ei pina duminica, pe la ora 13.20, cind am vorbit la telefon cu mama Alexandrei. Mi-a spus ca ar fi ceva sperante, sa nu ne facem griji, pentru ca fata a inceput sa miste un picior", a declarat Ion Huci, fratele lui Vasile, tatal Alexandrei.
Ion Huci a mai spus ca Alexandra a fost prima in grupa ei: "Daca traia, ajungea o a doua Nadia! Era o fire sufletista! Ultima data am vazut-o de Paste. Ne-a incintat pe toti cu demonstratiile ei! Ii placea sa ne arate tot ce a invatat la scoala, la Deva! Colegele ei de la Deva o iubeau mult, chiar daca o invidiau pentru talentul ei innascut!".
"Ne-a rugat sa vorbim incet"

Gimnastele Roxana Becheanu si Andreea Tinu erau colege de camera cu Alexandra. Ele au povestit ca fetita s-a plins de dureri de cap toata saptamina, iar in dimineata tragediei le-a rugat sa nu mai vorbeasca atit de tare: "Nu ne-am gindit ca ar putea avea vreo boala! S-a antrenat usor, nu parea sa aiba probleme! A facut o saritura normala la groapa cu bureti si a continuat, dar dupa citeva minute i s-a facut rau".
Ultimul antrenament
Antrenamentul de miercuri, 15 august, dimineata, desfasurat in sala Liceului Sportiv din Deva, decurgea fara nici o problema. Intr-un colt, Alexandra Huci se pregatea singura la "groapa cu bureti", pentru ca nu era refacuta complet dupa o accidentare la incheietura unei miini. La un moment dat, fetita de 12 ani s-a apropiat de antrenoarea Lili Cozma si i-a cerut voie sa mearga la toaleta. S-a intors dupa citeva minute spunind ca nu mai poate continua, pentru ca se simte rau si a vomat. "Am mers imediat la cabinetul medical, unde a fost vazuta de doctorul scolii, Sanda Motea, dupa care a fost transportata la spital", rememoreaza antrenoarea Lili Cozma.
De la ameteala la coma
Alexandra a fost transportata la Spitalul de Pediatrie din Deva, iar de acolo, la sectia de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) a Spitalului Judetean. Medicul Sanda Motea sustinea, la putin timp dupa ce a consultat-o pe Alexandra, ca fetita era constienta cind a plecat de la scoala: "S-ar putea sa fie ceva de la mama natura, ceva ce nu stie nimeni. Era constienta cind am urcat-o in ambulanta".
Doctorita a fost contrazisa de asistenta de pe Ambulanta: "Am ajuns la ora 12.05, cind fata era deja in coma. Am intrebat daca a cazut si mi s-a raspuns ca nu".
Sub protectia anonimatului, medicul de garda de la sectia ATI a declarat si el ca gimnasta era deja in coma, dar a refuzat alte comentarii. Trecusera peste trei ore de la accident, iar starea sportivei se agrava. La ora 15.55, ea a fost dusa cu elicopterul la Timisoara, insotita de doctorul Motea. "Fetita era in stare grava si a fost asteptata la sectia de Neurochirurgie de la Spitalul Judetean pentru o tomografie computerizata. Din pacate, nu puteam sa-i anuntam in acel moment parintii", a spus medicul din Deva, imediat dupa aterizare. Elicopterul a ajuns la Timisoara dupa 43 de minute.
"O urmaream pentru lotul olimpic"
"Ne-a afectat pe toti drama fetitei, cu toate ca este de la CSS Deva, nu de la lotul olimpic", spune Mariana Bitang, antrenoare a lotului olimpic de la Deva.
Ea a mai declarat ca fetita nu putea sa se accidenteze in timpul antrenamentului, pentru ca a facut doar miscari usoare, fiind menajata din cauza fisurii suferite la mina in urma cu doua luni. "Tocmai pentru ca e in crestere, nu s-a fortat refacerea ei, ca sa fim siguri ca se va vindeca total. Este una dintre cele mai bune gimnaste junioare. O urmaream si noi pentru lotul olimpic", a spus Mariana Bitang despre Alexandra, care este campioana a Romaniei la junioare III.
Linga patul ei au stat nemiscati parintii, Maria si Vasile Huci, care au aflat vestea miercuri si au venit de urgenta de la Roman. "Fetita a fost perfect sanatoasa! Niciodata n-am avut probleme cu ea si nici cu ceilalti trei copii. A venit la gimnastica de la 6 ani si, de atunci, o vedeam doar pe fuga! Acum, uite unde a ajuns! Nu stiu cine e de vina, dar nu vreau sa ma gindesc ca as putea-o pierde. S-a dus la Deva de atitia ani, dar pe noi nu ne-a ajutat nimeni de acolo", a soptit mama micutei, printre lacrimi.
"I-a explodat un vas de singe in cap"
Medicii timisoreni care s-au ocupat de Alexandra au facut investigatii aproape doua ore, insa au iesit din laborator dezamagiti. "Este vorba de o malformatie congenitala mai veche, de care nu stia nimeni, nu de un traumatism. A ajuns la noi in coma de gradul 3, iar primul diagnostic este suspiciune de malformatie artero-venoasa rupta cu inundatie triventriculara. Sigur s-a rupt un vas de singe in cap, dar nu vedem nimic din cauza hemoragiei", a spus medicul de garda de la Neurochirurgie, Dan Negoescu. Alexandra era tinuta in viata cu ajutorul aparatelor, iar sansele ei de a se mai trezi la viata erau apreciate de medici ca fiind foarte mici.
Sora ei s-a rugat la Deva
Ana Maria Huci, sora Alexandrei, are 14 ani. A renuntat la gimnastica, dar a dorit sa incheie cele opt clase la Deva, acolo unde a inceput scoala. Cu toate ca miercuri a fost alaturi de sora ei pina la plecarea elicopterului, joi, Ana Maria a preferat sa ramina la Deva. "A plecat de dimineata la biserica, ca sa se roage", au spus fetitele de la internatul Liceului Sportiv.
Ce-a patit Alexandra?
Conform opiniei medicilor din Timisoara, gimnasta s-a nascut cu o malformatie vasculara cerebrala. Ei spun ca investigatiile tomografice au exclus anevrismul sau malformatia arterio-venoasa. Dupa interventia chirurgicala, echipa medicala a explicat ca "pacienta sufera de o micromalformatie cerebrala, care a si produs hemoragia din ventriculul 3. Adica, pe intelesul tuturor, a «explodat» un ghem de vase capilare in mijlocul creierului, fapt care este imposibil de vazut la tomografie". Potrivit directorului adjunct al liceului din Deva, Vasile Vlase, Alexandra a fost examinata in luna mai la Centrul de Medicina Sportiva, ca orice sportiv de performanta, si nici antrenorii, nici parintii nu stiau ca are vreo boala.
Hemoragia nu a fost provocata de antrenamente
Desi miercuri doctorul Lucia Balanescu a opinat ca tragedia putea fi cauzata de lovirea de un obstacol, in timpul antrenamentului, medicul Horia Ples, cel care a operat-o pe Alexandra, a explicat faptul ca tragedia nu putea fi prevenita. "Daca nu se rupea acum, se intimpla miine sau in orice alta zi, chiar si dupa expunerea la soare. Nu are nici o legatura cu antrenamentul".
Ultimul drum
Trupul neinsufletit al Alexandrei, marea speranta a gimnasticii romanesti va fi adus, cel mai probabil, astazi, cu un elicopter, acasa, in comuna Ion Creanga. Daca starea parintilor ei o va permite, ceremonia de inhumare va avea loc joi. Colegi si prieteni o vor insoti pe ultimul drum. (M. R.)

Comentarii