Cursuri festive „imbracate” in robe si baluri

Subtitlu

marți, 06 iunie 2006, 23:29
3 MIN
 Cursuri festive „imbracate” in robe si baluri

Tonul la „distractie” l-a dat Grupul Scolar „Vasile Sav”. Absolventii liceului au participat, saptamina trecuta, de 1 iunie, la cursul festiv. Imbracati in robe, cu esarfe colorate in functie de specificul fiecarei specializari, elevii de la „Vasile Sav” si-au luat ramas bun de la profesori. In acesta saptamina, absolventii s-au distrat la Balul de final de liceu in cantina liceului. Elevii de la Grupul Scolar Constructii de Masini vor avea cursul festiv joi, in sala de festivitati a liceului. Vineri, tinerii absolventi vor petrece balul de sfirsit de an la restaurantul „Trei Stele”. Grupul Scolar Materiale de Constructii va organiza cursul festiv vineri, 9 iunie. In schimb, de 1 iunie, absolventii liceului au petrecut deja la Restaurantul „Condor”. Elevii Colegiului Tehnic „Danubiana” au sarbatorit vineri, 2 iunie, despartirea de colegi la bal, care a avut loc in cantina liceului. Fiecare clasa a decis ca finalul de an sa fie incununat cu un curs festiv, organizat separat. Elevii Colegiul Tehnic „Miron Costin” s-au pregatit din timp pentru finalul de an. Pentru cursul festiv, care va avea loc luni, 12 iunie, elevii au cumparat material si si-au realizat singuri robele. Dirigintii inca „negociaza” cu elevii locul unde se va desfasura balul de final. Aproape toti elevii Colegiului National „Roman-Voda” si-au luat „la revedere” de la profesori, dar isi doresc ca, saptamina viitoare, sa organizeze si un curs festiv „general”, cu toate clasele si toti profesorii. Elevii si-au realizat singuri robele, unii dintre acestia manifestindu-si intentia de a le lasa generatiilor viitoare. Balul de absolvire va avea loc joi, 8 iunie, la Hanul Ancutei.

Inca de la primul sunet de clopotel din septembrie, elevii claselor a VIII-a s-au gindit la examenul de capacitate, la vacanta de vara, dar, mai cu seama la banchetul de absolvire. Iata ca momentul balului de sfirsit de gimnaziu a venit. Elevii au lasat deoparte cartile si pregatirea la limba romana, matematica, istorie sau geografie pentru pregatirea vestimentatiei de banchet. Alegerea toaletelor pentru ziua cea mare se dovedeste a fi o indeletnicire grea, in care parintii investesc nu doar timp, ci si multi bani. Totul pentru ca odraslele lor sa „rupa gura tirgului” cu toaletele prezentate. Inarmati cu rabdare, parinti si copii incep prin a colinda magazinele pentru alegerea vestimentatiei. O incursiune in magazinele romascane este o solutie pentru a prospecta ofertele pentru alegerea toaletelor potrivite cu evenimentul. „La banchet o sa port o bluza de 350.000 de lei si o fusta de 400.000 de lei pe care mi le-am cumparat special pentru aceasta seara”, spune o eleva de la scoala romascana. Insa, pentru parintii cu dare de mina, toaleta inseamna mai multi bani. „Am vindut pentru banchetele de absolvire rochii cu preturi cuprinse intre 1,5 si 3 milioane de lei. Parintii nu s-au uitat la preturi, dar am avut si cliente-fete care si-au cumparat singure toaleta pentru petrecere”, a spus o vinzatoare dintr-un magazin. Daca pe linga toaleta se mai adauga o pereche de pantofi sau sandale de citeva sute de mii, accesorii pentru vestimentatie, coafura si costul meniului de la restaurant, dar si al cursului festiv, atunci distractia se ridica la peste 5 milioane de lei. Nici baietii nu au fost neglijati de parinti, pretul costumatiei ridicindu-se la peste 2 milioane de lei. Cei care s-au gindit la toate buzunarele au fost dirigintii claselor a VIII-a, multi dintre acestia alegind ca locatie de desfasurare a neuitatului eveniment restaurantul „Moldova”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii