Madalina Blaj, sefa de promotie de la Grupul Scolar „Vasile Sav”

vineri, 16 iunie 2006, 21:54
1 MIN
 Madalina Blaj, sefa de promotie de la Grupul Scolar „Vasile Sav”

Nu vrea sa-si dezamageasca cadrele didactice care au contribuit la pregatirea ei. Si-a dorit sa urmeze profilul de matematica-informatica din cadrul liceului si a facut-o cu multa responsabilitate. Madalina a incercat permanent sa se autodepaseasca, adoptind o atitudine serioasa in activitatea scolara. Aproape i-au fost profesorii care au facut ca notiunile predate sa fie atragatoare, imbinind metodele traditionale cu cele moderne. A remarcat ca eforturile omului de la catedra s-au indreptat si spre crearea unei atmosfere familiale, substituind, pe alocuri, parintii plecati la munca in strainatate.
Ca la orice elev, insuccesul a fost un binevenit dus rece dar intotdeauna s-a remontat si a luat-o de la capat. Pregatirea la ore sau poate inclinatiile personale au apropiat-o mai mult de literatura romana, limba engleza, matematica si informatica. Chiar daca e pregatita pentru sustinerea examenului de bacaureat, se simte nelinistea din sufletul Madalinei. Este examenul de maturitate, la care vrea sa arate tot ce a adunat in anii de scoala. Emotia o cuprinde cind este vorba de „desprinderea” de scoala, de despartirea de profesori si de colegi, chiar daca nu a fost intotdeauna pe aceeasi lungime de unda cu unii dintre acestia. Acum, cind „jocul” s-a terminat, regreta ca, poate, n-a stiut sa pretuiasca fiecare clipa petrecuta impreuna cu colegii ei. Gindurile ii zboara, la ceas de sfirsit de liceu, spre drumul pe care va porni. Doreste sa urmeze cursurile Academiei de Studii Economice din Bucuresti si sa-si faureasca un viitor cu propriile forte.

Comentarii