Nevasta gasita prin incercari

marți, 07 decembrie 2004, 00:00
2 MIN
 Nevasta gasita prin incercari

Tot mai multi tineri romascani amina momentul infatisarii in fata ofiterului de
stare civila, preferind sa convietuiasca un timp cu partenerul pentru a
vedea cit sint de compatibili si a evita, astfel, eventualele surprize
neplacute de dupa casatorie.
Casatoria de proba este o solutie la care apeleaza mai ales persoanele
independente din punct de vedere financiar si profesional si care vor sa
verifice, pe termen scurt, daca sint pregatite sa faca pasul cel mare. In
incercarea de a-si pastra, chiar daca numai in aparenta, independenta, cei
doi parteneri se simt responsabili doar din punct de vedere moral si
sentimental, fara sa se gindeasca la implicatiile juridice ale acestei legaturi.
Marius si Alexandra s-au cunoscut in urma cu un an si, dupa citeva luni, s-
au mutat impreuna. Desi au discutat despre casatorie, au decis sa mai
amine acest moment pina cind se vor realiza pe deplin din punct de
vedere profesional. „Desi am un loc de munca, vreau ca, mai intii, sa imi
finalizez studiile si sa ma angajez pe un post potrivit pregatirii mele.
Casatoria implica asumarea unor responsabilitati suplimentare, carora nu
le-am putea face fata in acest moment” ne-a spus Alexandra.
Inainte de 1989 familia era considerata „celula de baza a societatii”, fiind
astfel ocrotita de lege. Nici nu se punea problema existentei casatoriei de
proba, aceasta fiind considerata in afara legii. Acum, o astfel de relatie nu
mai este privita cu dispret sau neincredere, existind in paralel cu familia
traditionala.
Insa, convietuirea a doi tineri fara ca acestia sa isi legalizeze relatia lor
ridica o serie de probleme. Ce se intimpla cu bunurile dobindite de ei in
timpul casatoriei de proba? In cazul casatoriei, sistemul de drept legifereaza
un regim matrimonial, in care toate achizitiile sotilor au caracter de bunuri
comune, regim care nu poate fi aplicat persoanelor care convietuiesc in
afara casatoriei. Orice bun mobil sau imobil cumparat va fi considerat bun
propriu. Daca cei doi parteneri vor sa fie siguri pe bunurile lor, exista
posibilitatea incheierii unei conventii civile care sa ateste caracterul de bun
comun al achizitiilor facute, fiind recomandata contactarea unui Birou
Public Notarial care sa autentifice conventia.
Uneori, dintr-o astfel de relatie rezulta copii. Exista vreo diferenta intre
statutul acestora si cel al copiilor nascuti in timpul casatoriei? Copiii nascuti
in timpul concubinajului sint egali in drepturi cu copiii nascuti in timpul
casatoriei, bucurindu-se de aceleasi drepturi.
Casatoria de proba nu este vazuta cu ochi buni de Biserica Ortodoxa.
„Casatoria de proba este inacceptabila din punct de vedere al Bisericii
Ortodoxe, pentru ca uniunea dintre barbat si femeie trebuie sa ramina o
taina care se face cu binecuvintarea Bisericii. Atit timp cit aceasta relatie
nu este oficializata de un act, ramine un pacat. In biserica se oficiaza
cununia religioasa dupa ce cuplul prezinta certificatul de casatorie de la
starea civila”, a spus preotul Viorel Mitru. (Z.R.)

Comentarii