Se scumpesc curentul, gazul si carburantii

luni, 22 decembrie 2003, 00:00
3 MIN
 Se scumpesc curentul, gazul si carburantii

Prima zi a Anului Nou va aduce romascanilor, drept cadou, un nou val de
scumpiri. Desi relativ mici, acestea vor curata buzunarele noastre – si asa
cam goale – de inca doua-trei sute de mii de lei, lunar. „Cadoul” are ca
motivatie redresarea deficitului de cont curent, mai mare decit cel convenit
cu Fondul Monetar International. Cu alte cuvinte, statul va face pe plac
Fondului Monetar din banii saracilor. De la 1 ianuarie, tarifele la energia
electrica vor creste cu 9,2% pentru populatie, majorarea fiind de 10,2%
pentru agentii economici. Romascanii care au optat pentru tariful social la
energie electrica vor plati 1.722 de lei/kWh pentru primii doi kilowati
consumati, adica mai mult cu 145 de lei/kWh. Pentru consum suplimentar,
pretul va fi de 7.404 lei/kWh, fata de 6.780 de lei/kWh la ora actuala. Cei
care au ales tariful optional de tip monom vor plati pentru un kilowatt
consumat 3.652 de lei, fata de 3.344 de lei. Pretul unui kilowatt in cazul
tarifului de tip monom cu abonament va fi de 2.707 lei, iar valoarea
abonamentului zilnic va creste la 1.340 de lei. Pentru tariful optional de tip
monom diferentiat, noul pret este de 3.292 de lei/kWh pentru perioada de
zi si de 2.136 de lei/kWh – pentru perioada de noapte, valoarea
abonamentului zilnic fiind tot de 1.340 de lei. Preturile pentru tarif
diferentiat pe trei paliere orare vor fi de 5.415 lei/kWh in orele de virf (fata
de 4.959 de lei/kWh), 2.707 lei/kWh in orele normale si 2.136 de lei/kWh in
orele cu consum scazut, abonamentul fiind tot de 1.340 de lei/zi. Ultima
majorare a tarifelor la energie electrica, de 17,5%, avusese loc la inceputul
lunii septembrie. „Eu nu mai am caldura in apartament de la sfirsitul anului
trecut, si am asigurat incalzirea apartamentului cu un calorifer electric.
Consuma foarte mult si costa la fel de mult, insa ma tem ca, daca o sa fie o
iarna grea, n-o sa mai am nici bani de piine dupa ce o sa platesc curentul.
Din pensiile noastre nu ne putem permite nimic, oricum”, a declarat Maria
G, in virsta de 72 de ani.
Pentru cei care folosesc agent termic pentru incalzire, vestile sint mai
bune: va creste si pretul mediu al energiei termice cu 12%, iar pretul apei
fierbinti vindute pentru incalzire – cu 10,45%, dar majorarea preturilor
agentului termic nu ii vor afecta, pretul de referinta al gigacaloriei raminind
nemodificat, la 800.000 de lei. In schimb, pretul gazelor naturale va creste
trimestrial, incepind cu luna ianuarie. Majorarea trimestriala va fi de circa
cinci dolari, astfel ca, pina in iarna viitoare, pretul gazelor livrate populatiei
va fi de 140 de dolari/1.000 mc, fata de 124,5 dolari/mc, cit este in prezent.
„Gazul e, oricum, scump. Eu am centrala termica de apartament,
cumparata acum trei ani. Atunci, am crezut ca e o investitie buna si ca ies
mai ieftin decit daca as fi bransat la centrala de cartier. Acum, cind aud ca
iar se scumpesc gazul si lumina, imi pare rau ca am platit atit sa imi iau
centrala”, a declarat Gelu T., in virsta de 48 de ani.
Odata cu scumpirile carburantilor si curentului electric vor creste toate
preturile, ceea ce, pina la urma, va lovi tot in omul de rind, inzecit fata de
procentele anuntate de stat si acoperite din cele 100 – 200.000 de lei ce vor
„ingrosa” salariile, incepind din luna ianuarie. (Alex NISTOR)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii