Seara de jazz cu „George Dumitriu Quartet” la Panoramic

joi, 19 iulie 2012, 18:25
2 MIN
 Seara de jazz cu „George Dumitriu Quartet” la Panoramic

In arsita specifica lunii lui Cuptor, maratonul proiectului „Jazz in cartier" continua, dand o dinamica orasului, cel putin pe segmentul muzical. „George Dumitriu Quartet" va concerta diseara, de la ora 21, la restaurant PANORAMIC – Hotel Unirea. Formatia reuneste patru tineri instrumentisti foarte talentati si cunoscuti in tara, dar si cu multe participari si premii internationale. Chitaristul (si violonistul) George Dumitriu, rezident in Amsterdam, a studiat jazz-ul in Olanda si New York, cu muzicieni recunoscuti, experimentand fuziuni de genuri muzicale si procesare electronica. In 2007, a inregistrat primul sau album in calitate de co-lider al grupului „Re-Bop Unit", avandu-l invitat pe saxofonistul Dick Oatts. Artistul va lansa un disc si la finalul acestui an. Talentatul chitarist a initiat proiectul „George Dumitriu Hazard Orchestra", cu improvizatie spontana si energica, folosind procesarea digitala live. Trompetistul Sebastian Burneci este unul dinte cei mai cunoscuti muzicieni ai generatiei sale, cu o pregatire de exceptie, atat in jazz, cat si in muzica clasica. Stilul sau este renumit pentru ritmurile puternice si sunetele neconventionale de trompeta. Recent, a concertat la Londra, in clubul „606", din cartierul Chelsea, una dintre cele mai vechi si prestigioase locatii de jazz londoneze, cu o activitate de peste 30 de ani. La fel ca George Dumitriu, saxofonistul Catalin Milea a urmat studiile muzicale in Olanda. Colaborarea dintre cei trei muzicieni a inceput cu peste 10 ani in urma, cu grupul „Jazz-It Up". Recent, li s-a alaturat Joe Pery, tanar baterist new-yorkez deosebit de talentat, student la Manhattan School of Music. „Remarcabila este si prezenta omului de televiziune, critic muzical, presedinte de festivaluri de jazz Alexandru Sipa, in calitate de coprezentator. Concertul «fine quality» ce va avea loc diseara sincronizeaza perfect cu locatia «high quality» in care se va desfasura. Intr-un registru metaforic, avand in vedere artistii, rafinamentul locatiei – din interiorul careia se poate admira panorama Iasului, dar si zona – Km. 0 al orasului – se poate spune ca proiectul cultural «Jazz in cartier» a atins «cota maxima de inaltime»! Ca de obicei, la evenimentele organizate sub acest brand, intrarea este libera!", a subliniat Mihaela Marculescu, coordonator al evenimentului. Concertul sustinut de „George Dumitriu Quartet" in aceasta seara este al patrulea eveniment estival din cadrul proiectului „Jazz in cartier".

Comentarii