Sot si sotie dati in urmarire internationala

joi, 11 octombrie 2007, 01:11
2 MIN
 Sot si sotie dati in urmarire internationala

O familie din Pascani a fost data in urmarire internationala prin Interpol. Pe numele lui Iacov Budeanu -foto stinga- (38 de ani) si al sotiei sale, Maria Budeanu -foto dreapta- (39 de ani), magistratii au emis mandate de arestare pentru trafic de persoane. Potrivit procurorilor, in urma cu patru ani, cei doi au traficat citeva zeci de persoane pentru munca ilegala in Italia.

Potrivit anchetatorilor, activitatea celor doi a inceput in anul 2002, cind au trimis la munca in Italia primele persoane. „Activitatea infractionala a celor doi s-a inregistrat in anii 2002-2003. Au dus mai multe persoane din Iasi la munca in Italia. Respectivele persoane munceau la negru, fara nici un fel de acte", a explicat un procuror din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), care a lucrat in dosarul sotilor Budeanu.

Potrivit anchetatorilor, ce doi pascaneni au reusit sa plaseze pe piata muncii din peninsula citeva zeci de persoane. Modul de operare al sotilor era unul cit se poate de simplu, spun procurorii DIICOT. Persoanelor pe care le racolau li se promiteau locuri de munca in diverse meserii, avantajoase financiar si legale, fie in hoteluri, fie in restaurante din diferite zone ale Italiei. Cind ajungeau insa la locul de munca mult visat, iesenii erau pusi sa munceasca in agricultura si erau cazati in niste cocioabe improvizate.

Procurorii spun ca cei doi soti le asigurau un adapost in Italia, insa numai pentru o luna de zile, maxim doua, dupa acest timp fiecare trebuind sa se descurce singur daca decidea ca vrea sa munceasca in continuare. Banii pentru intermedierea locului de munca erau achitati inainte de a ajunge la destinatie si, imediat dupa ce persoanele erau lasate la locul de munca, cei doi pascaneni dispareau fara urma.

Dupa mai multe luni de investigatii, procurorii DIICOT au reusit sa stringa probe impotriva celor doi soti, acestia fiind acuzati de trafic de persoane. Potrivit anchetatorilor, in perioada cit au plasat muncitori in Italia, Maria si Iacov Budeanu au obtinut un profit de peste 10.000 de euro. Luna trecuta, cei doi soti au fost dati in urmarire internationala, pe numele lor existind mandate internationale de arestare.

Comentarii