Bundita cu jder, indicatorul international al comunei Fundu Moldovei

Fundu Moldovei este o comuna frumoasa de munte, cu oameni "gospodari de la origini", cum se declara orgoliosi locuitorii ei, ce isi poarta falosi in zilele de sarbatoare incintatoarele bundite cu jder, ce au ajuns veritabila emblema pentru zona Bucovinei. Casele mari, aratoase, unele dintre ele mai vechi de o suta de ani, iti dau imaginea unei asezari bogate, desi comunitatea nu este scutita de framintari sociale. Norocosi in a avea o viata economica dinamica, beneficiind din plin de un pamint ce-si ofera cu darnicie resursele, oamenii locului au fost nu o data nevoiti sa se lupte cu furia apelor Moldovei, riu ce strabate localitatea si pe care a transformat-o de atitea ori, fara rezerve, in zona calamitata.
Fundu Moldovei a fost o puternica zona de minerit, din subsolurile asezarii extragindu-se in special cuprul. Chiar daca si-a redus din activitate, mineritul mai exista inca, aici venind sa lucreze in subteran multi dintre ortacii care au lucrat la Lesu Ursului. Din cei in jur de 300 de angajati ai Intreprinderii Miniere, abia o treime daca sint localnici, explicatia unei astfel de situatii fiind ca "nu oricine se apuca de minerit pentru ca este o munca foarte grea", dupa cum ne-a precizat viceprimarul comunei, Dorin Sandru, si el fost miner. La Fundu Moldovei s-au inchis citeva puncte de exploatare ceea ce a dus la disponibilizari, care insa nu au avut impact dramatic asupra localnicilor, dar se fac simtite in colonia miniera. Aici, cladirile parasite sint devastate si supuse degradarii continue, doar sapte familii neavind alte alternative si continuind sa-si duca destinul in acest peisaj dezolant. Noua apartamente ale unei cladiri din aceasta zona pastreaza inca parfumul sfirsitului de secol XIX, cind "Uzinele Mantz" incepusera sa exploateze minereurile de la Fundu Moldovei. De altfel, aici se mai pastreaza prima gura de intrare in mina, functionala inca, deschisa in urma cu mai mult de un secol de Mantz, cel care este mentionat de localnici drept pionier al exploatarii miniere in zona. Starea cladirilor din colonia miniera, ramase si fara energie electrica, nu poate fi imbunatatita, dupa cum ne-a declarat primarul comunei, Florin Tonegari:"Imobilele apartin intreprinderii miniere si noi nu putem interveni in nici un sens. Am incercat sa facem demersuri pentru a le lua <in parohia> noastra, in dorinta de a face din ele blocuri de locuinte sociale, dar deocamdata nu am rezolvat nimic." De altfel, acestea nu sint singurele probleme de factura sociala ce confrunta comuna. Un numar de 60 de gospodarii, mai mult sau mai putin "cocotate" pe culmile muntoase, au ramas sa-si duca traiul fara sa beneficieze de marea descoperire a becului, iar bugetul de austeritate anunta ca energia electrica le va ocoli in continuare, pentru cine stie cita vreme. Primarul Florin Tonegari apreciaza ca, din punct de vedere social, comuna pe care o "pastoreste" se situeaza undeva pe la mijloc, mai cu seama datorita faptului ca "in ultimul timp s-a ridicat si o clasa mai saraca, in care as putea include poate mai bine de 100 de familii." De altfel, la primarie au fost depuse in jur de 400 de cereri de ajutor social, din care la ora actuala au mai ramas in atentia autoritatilor doar 20, lipsa banilor necesari impunind o selectie drastica.
"Dezvoltam <ghiseftul> dar nu si prestarea de servicii"
Spre deosebire de alte asezari rurale, Fundu Moldovei nu are probleme in ce priveste absorbtia fortei de munca existenta in comuna. In jur de 180 de persoane fac naveta la unitati industriale din Cimpulung, dar majoritatea localnicilor muncesc la cele aproximativ 70 de societati existente aici, unele dintre ele mari. Intr-o zona in care bradul domneste nestingherit, acoperind cu verdele sau suprafete intinse de teren, nu e de mirare ca industria de prelucrare a lemnului este in floare, in comuna fiind inregistrate 30 de societati de acest profil ce produc din plin, chiar si pentru export, cherestea si mic mobilier. De altfel, cei de aici au o adevarata traditie in a modela lemnul, gardurile realizate intr-o diversitate de forme, cu o inventivitate de invidiat, ca si casele impunatoare ale localnicilor neputind scapa neremarcate, chiar si de cel mai grabit calator. Abundenta mare a celor ce prelucreaza lemnul l-a facut pe viceprimarul Dorin Sandru sa spuna, mai in gluma mai in serios,ca "nu sint tirsi (n.r.-brazi) citi harnici doritori sa-i vada gard." Primarul Florin Tonegari crede ca intensitatea activitatii in domeniul forestier nu trebuie sa ingrijoreze pe nimeni, "pentru ca nu s-au distrus padurile asa ca in alte parti, si nu s-au facut nici defrisari masive. Oamenii de la noi au multa padure si de aceea au grija cit si cum taie din ea, asa cum ai grija de ceea ce-i al tau." Intr-adevar, locuitorii din Fundu Moldovei poseda 1100 de hectare de teren impadurit, urmind sa mai obtina inca 7800 de hectare, in conditiile noilor prevederi ale legii 169. Nu mai putin de 680 de persoane s-au grabit sa-si depuna cererile la primarie, in care se revendica suprafata maxima.
Cu toate ca mai mult de jumatate din societatile existente in comuna sint de productie, viceprimarul Dorin Sandru considera ca potentialul economic al zonei si al oamenilor sai este insuficient exploatat, intreprinzatorii harnicindu-se in a initia activitati comerciale, lasind astfel abandonat capitolul prestari servicii: "Sint totusi putini care se ocupa de productie, cei mai multi umbla dupa <ghiseft>, in dorinta unei rapide imbogatiri. Nu a stat nimeni sa se gindeasca si la altceva. De exemplu, daca te-a lasat masina te-ai ars, pentru ca pina la Cimpulung nu mai gasesti nici un mecanic, si asta e o problema tinind cont ca in comuna sint vreo 600 de masini" .
"Dadeam lapte pentru patru judete din sud"
La Fundu Moldovei, ca de altfel in mai toate satele de munte, cresterea animalelor este ocupatia de baza a gospodarilor. Detinind o suprafata de 6500 de hectare acoperita cu pasuni si finete, oamenii de aici si-au permis sa tina multe vite, mai ales ca sint "specializati" in acest sens, oarecum fortat, de pe vremea comunistilor, cind asigurau cantitati uriase de lapte pentru cei din sud. "Noi am fost campioni la acest capitol. Dadeam laptele necesar pentru 3-4 judete din sud", ne-a precizat primarul comunei Florin Tonegari. Si astazi cei de la Fundu Moldovei se mentin la inaltime, pe teritoriul comunei fiind sapte societati de prelucrare a laptelui si alte citeva profilate pe prelucrarea carnii. Totusi, septelul a scazut simtitor, la vite ajungindu-se de la 3800 de capete, cite erau inregistrate in 1990, la un numar de 2700, motivele invocate fiind ca peste tot, pretul scazut al laptelui si costul ridicat al furajelor. "In ultimii ani continua sa se reduca interesul crescatorilor de animale, proportional cu ridicarea facilitatilor pe care la aveau. Acum, pe pasunile comunale sint cu vreo doua sute de vaci mai putin decit in urma cu doi ani, "ne-a precizat viceprimarul Dorin Sandru. Chiar daca au foarte putin teren arabil, 134 de hectare fiind toata zestrea celor 4500 de locuitori, cei de aici muncesc din greu pentru a obtine macar cartofii necesari in gospodarie. In ziua vizitei noastre la Fundu Moldovei, intreaga comunitate era cuprinsa de febra insamintarii acestei legume, chiar si viceprimarul grabindu-se "la pus barabule, pe Huhu", cum se spune in limbajul colorat de aici. Si pentru ca aceasta asezare este una de oameni gospodari, "ce trebuie sa stea bine intotdeauna", dupa cum spune acelasi vesel viceprimar, primaria de aici, de care autoritatile din administratia publica locala "au tras ca sa se discute numai la superlativ despre Fundu Moldovei", s-a utilat cu un tractor, ce e pus serios la treaba in folosul public, dar face casa buna cu drujba si cu xeroxul achizitionate tot din fonduri proprii.
"Ne-am descurca mai bine cu autonomie locala"
Riul Moldova traverseaza comuna, insotind drumul judetean pe o distanta de 18 kilometri, revarsindu-si de multe ori nestapinitele ape peste casele aflate in apropiere. Urmele ultimei puternice crize de furie, din 1996, nu au putut fi inlaturate nici acum, atunci fiind afectate direct sapte gospodarii, intreaga retea de drumuri si trei poduri. Asa se face ca in acest an buzunarul primariei trebuie sa adune vreo 400 de milioane, necesare pentru lucrari de indiguire a riului naravas, precum si pentru a reconstrui un pod a carui lipsa condamna la izolare 25 de gospodarii. Si in anul trecut au fost initiate asemenea actiuni, dar din cele 740 de milioane ce s-au impus a fi cheltuite in final pentru comuna, nu au putut fi "smulse" sumele necesare. Numai scolile comunei, in care invata in jur de 400 de elevi au "mincat" 225 de milioane, in 1997, iar in acest an, in conditiile unui buget inca enigmatic, primarul nici nu avut curajul sa pronunte o suma, dat fiind faptul ca se impun reparatii atit la scoala din Botus, cit si la cea din Colacu. Caminul Cultural, unde se desfasoara anual si un festival national, are si el nevoie sa fie pus la punct, dar deocamdata sacul este gol. Cu o activitate economica de invidiat, comuna are venituri proprii destul de bune dar insuficiente pentru nevoile existente. "Ne-am putea descurca mai bine daca am avea autonomie locala, deoarece sint multe unitati economice pe teritoriul nostru, unele foarte mari, cum ar fi Intreprinderea Miniera si IPEG-ul, care merg destul de bine in sectorul de exploatare a cuprului, iar din impozitele respective am aduna sume frumusele", ne-a precizat in acest sens viceprimarul Dorin Sandru.
"O mearsa, o venita si o ziua prapadita"
Fundu Moldovei este una din primele asezari infratite cu localitati straine, ea fiind aleasa inca din 1990 sa fie sora mai mica pentru Estin, din Belgia, comuna comparabila ca numar de locuitori si dimensiuni cu cea romaneasca, dar cu o structura in administratia publica locala total diferita, dupa cum a tinut sa precizeze viceprimarul Dorin Sandru: "Acolo, secretarul primariei avea 16 subalterni cu atributii diferite. La noi, secretarul nu are pe nimeni in subordine si trebuie sa descilceasca singur o multime de probleme." Despre ajutoarele primite de la belgieni, n-ar fi prea multe de spus. Locuitorii isi mai amintesc inca de "bodoacele" cu lapte, ce-i drept, bun, pe care l-au primit de parca in aceasta zona ar fi lipsit. Au fost initiate o serie de vizite in ambele sensuri, "in schimb de experienta", citiva localnici din Fundu Moldovei mergind sa se scoleasca intr-ale civilizatiei belgiene. Despre rezultatul obtinut din colaborarea de acest gen ne-a vorbit cu mult umor viceprimarul Dorin Sandru:"Cum se ride pe la noi, <o mearsa, o venita si o ziua prapadita>, cam asta a fost experienta acumulata. Alte activitati umanitare nu s-au inghesuit sa se desfasoare in acesta comuna, desi sint inregistrate sapte fundatii cu astfel de scopuri declarate. Cu putin noroc, Fundu Moldovei este una din putinele asezari rurale ce a beneficiat de amenajarea la standarde moderne a dispensarului uman, gratie programului Bancii Mondiale.
La Fundu Moldovei, activitatea culturala este foarte pretuita, poate si pentru ca ansamblul folcloric existent aici, isi pierde radacinile pe la inceput de secol. Acesta a repurtat un succes rasunator in 1936, in Anglia, cind din formatia respectiva facea parte si Ilie Cazacu, "unul din cei mai mari fluierasi romani", dupa cum spun plini de mindie localnicii. La ora actuala ansamblul folcloric "Arcanul", condus de 30 de ani de Dorin Cocirla este cunoscut nu numai in tara ci si in strainatate, in luna iunie urmind sa-si demonstreze inca o data talentul in Olanda.
"La bundita cu dihor"
Zona Cimpulungului este renumita in toata tara pentru frumoasele bundite cu jder, de care locuitorii sint foarte mindri. Chiar daca traditia pierde teren incetul cu incetul, tinerii preferind sa se imbrace "nemteste", la Fundu Moldovei mai pot fi vazuti oameni de toate virstele in costume populare, pentru ca asa e obiceiul din batrini. Pe aici, cind cineva spune ca merge "la bundita cu dihor", inseamna ca viziteaza un gospodar, iar daca afirma ca se duce "la dihor", fara indoiala ca cel cautat este un om lenes. Mestesugul confectionarii bunditelor a inceput sa fie abandonat, putini mai fiind aceia ce se incumeta sa migaleasca zile in sir la broderia bogata in modele, realizind veritabile opere de arta. La Fundu Moldovei este renumit in acest tip de cojocarie Ovidas Cozac, gospodar care de 30 de ani a preluat mestesugul tatalui sau, fiind solicitat nu numai de oameni din zona Cimpulungului, ci din toata Bucovina. Oamenii muntelui se "topesc" dupa blanita de dihor, animal care, ca o ironie, prefera regiunile de deal si de ses. De acolo sint, de altfel, si cumparate pretioasele blanuri. Desi pe vremuri Ovidas Cozac imbina in broderia de pe pielea de miel mai multe culori, astazi, dupa cum este si cererea, s-a limitat la negru si auriu, folosind mii de margelute, care de care mai stralucitoare. Lucrind atit pe piele cit si pe inlocuitori, el se straduieste cite o luna sa dea bunditei aspectul final, atit de apreciat. Pretul unui astfel de obiect de vestimentatie are si el zerouri pe masura timpului consumat la crearea lui. Cele patru milioane, cit se da pe o astfel de bundita, reprezinta pretul unei vaci bune in aceasta zona, ceea ce justifica "impaunarea "celor ce isi etaleaza o astfel de avere la sarbatori, chiar si in zile calduroase de vara. (Adina CALDARUS, Liana SAVESCU)