Pe aripile vintului

Dorinta de a invinge conditia de fiinta terestra l-a facut pe om sa caute tot felul de solutii pentru a scruta cerul. Natura nu a daruit omului aripile pasarilor. El si-a invins teama, a construit aparate de zbor si a invatat sa zboare. S-au scris carti despre pilotii de vinatoare care si-au dat viata in razboi, tone de cerneala, asternuta pe hirtia de ziar, au anuntat ca, in Romania, "Mig-urile" brazdeaza solul patriei mai ceva decit tractoarele de la Agromecuri. S-a scris si despre parasutisti, "sublimii nebuni" care, din inaltul cerului, revin pe pamint agatati in citeva sfori si-o bucata de pinza. Vitregiti au fost insa adevaratii "oameni pasare" – planoristii. Ei sint aceia care, invata sa zboare aidoma pasarilor. Folosind curentii de aer si aripile aparatului in care se afla, planoristii sint cei care nu aud zomotul motoarelor decit foarte putin timp. Atit cit este necesar pentru ca sa capete inaltime. Dupa aceea maiestria isi spune cuvintul. Poti zbura foarte sus si foarte departe fara sa ai nevoie de motor. Depinde cit esti de bun
"Verificam totul cu grija pentru ca de asta depinde viata noastra"
La circa 10 kilometri de orasul Suceava, la Salcea, este amenajat un aerodrom sportiv. Aici lucreaza o mina de oameni pasionati de zbor – piloti, mecanici de aviatie, instructori de parasutism. Pentru salarii care l-ar face sa rida si pe cel mai amarit vinzator din bazar acesti oameni isi impartasesc cunostintele tuturor celor care vor acest lucru. Si nu sint putini.
La primul contact cu baza aeriana te surprinde linistea care troneaza in zona. Este doar o parere si este rapid spulberata atunci cind porneste primul motor de avion. Pentru un neavenit o zi normala este ceva cu totul neobisnuit. Denumiri care de care mai bizare, rostite de cei din preajma de fac sa te simti intr-o cu totul alta lume. Mansa, palonier, flaps, tren de aterizare, automosor. Toate sint verificate cu grija pentru ca de ele depinde viata celor care vor folosi planoarele. Ne alaturam grupului de planoristi, pe cit posibil fara sa ne bage in seama, si le urmarim activitatea. Hangarul, in care este adapostita aproape intreaga avere a aeroclubului, este deschis. Sint scoase afara planoarele. Aparatele de zbor sint duse la start. Rapid, este pregatit si locul de decolare si aterizare. Din hangar iese o masina – automosorul. Este vorba de un agregat care face ca planoarele sa zboare. Mosorul este folosit pentru remorcarea planoarelor. In principiu, contine doi tamburi pe care sint infasurate doua cabluri de otel lungi de circa 2 kilometri. Aceste cabluri sint agatate de planoare, tractate cu o viteza de 130 – 150 de km/h. Planorul ia viteza si decoleaza.
Elevii se grupeaza. Apar instructorii. Urmeaza "pregarirea imediata". Sint prezentate temele zilei si este analizata activitatea zilei precedente. Au fost greseli. Mici, dar tot greseli se cheama. Nici una nu a pus in pericol, nici macar pentru o clipa, siguranta zborurilor dar asta este o palida consolare. Nici un planorist nu vrea sa greseasca si de aceea face tot ce poate sa se perfectioneze.
Pilotii seamana cu cei de la formula 1
Un tractoras aduce cablurile de la automosor. Fiecare sportiv urmeaza sa zboare. Cel care este primul se pregateste. Se echipeaza cu parasuta, isi regleaza scaunul si isi ocupa locul in postul de pilotaj. Intre noi fie vorba, parasuta la planor este ca a cincea roata la caruta. La inaltimi mai mici de 100 de metri nu poate fi folosita in caz ca se intimpla ceva. Iar daca pici de la 90 de metri nu mai ramine nimic din tine.
Pozitia pe care o ocupa planoristul aduce cu cea a unui pilot de Formula 1. Verifica levierele de comanda. Intre picioare are mansa, care permite coborirea sau urcarea planorului. Picioarele sint sprijinite pe paloniere – doua pedale cu ajutorul carora se poate schimba directia de deplasare. Pilotul are la indemina frina, flapsurile si bineinteles aparatele de bord. Pe panoul frontal stau asezate altimetrul, busola, vitezometrul, indicatorul de inclinare si variometrul (un aparat care indica viteza de urcare sau coborire n.r.).
Tinarul pilot, are abia vreo 17 ani, ca dealtfel aproape toti colegii lui, este gata. Un coleg il ajuta sa-si lege centurile si asteapta… Instructorul ocupa locul din spate. Se poate decola. Cablul de remorcaj este agatat de planor. Se comunica prin radio: "381, gata pentru decolare". Raspunde controlorul de zbor: "Aprob decolarea. Intinde cablul. Intins …trage!!". Planorul se pune in miscare, prinde viteza si se desprinde de sol. Se inscrie pe o panta ascendenta, de circa 45 de grade, si ia inaltime. Pe la 300 de metri scapa de cablu si zboara. "381 declansat", "Confirm declansarea". Ioan Gheorghiu este unul dintre instructorii care participa la instruirea sportivilor. Este unul dintre cei mai buni. Ii solicit o parere. "Ce facem acum este un program normal. Este vorba zboruri de instructie in remorcaj de automosor. Citiva dintre sportivi asteapta controlul pentru zborul in simpla comanda, iar doi vor zbura in remorcaj de avion".
"In aer este o senzatie pe care nu o egaleaza nimic"
Dupa ce a urcat in carlinga, elevul pilot nu se mai gindeste la altceva decit zborul care urmeaza. Nu prea are timp sa faca altfel pentru ca zborul este foarte important. Pilotarea pare o joaca in miinile unui profesionist. Un amator insa isi "prinde urechile". Mansa si palonierele, flaps-urile si frinele necesita experienta si multe ore de instruire.
La citeva sute de metri deasupra solului ti se dezvaluie o lume diferita. Totul se micsoreaza. Casele par niste cutii de chibrituri iar oamenii si animalele devin puncte care impiestriteaza zona.
Dupa ce a scapat de cablul de remorcaj, pilotul planorului executa zborul planificat. E greu sa descrii zborul cu planorul. Este lin, cu unele smuncituri citeodata, depinde de turbulenta atmosferica. Nu exista zgomot de motor desi planorul se misa cu 100 de km pe ora. Se aud doar fisiitul aerului si convorbirile radio. In timpul pregatirii teoretice, sportivii invata cum sa se orienteze in aer. Au la dispozitie busola, ochii si bininteles reperele terestre.
Zborul decurge normal si planorul 381 evolueaza perfect. Cel putin asa pare de jos. In aer, instructorul a sesizat deja citeva imperfectiuni si l-a instiintat pe elev. "381, la virajul 3, vin la aterizare!", "Confirm, aprob aterizarea", se aude in difuzorul statiei de emisie. Planorul se inscrie in viraj, se inclina si se apropie de sol. E placut sa privesti un planor in viraj aflindu-te in interiorul sau. Te uiti la aripile sale si te intrebi: pe ce stau cocotate? Daca nu ai invatat din vreme, abia dupa ce cauti in manualul de fizica si afli despre forta de portanta, sustentatie si presiune incepi sa realizezi ca doar aerul este "vinovat" de plutirea ta si a aparatului in care te afli.
Planorul pierde in inaltime si se apropie de locul de aterizare. Fileaza usor, ia contact cu solul, ruleaza si se opreste la linia de start. A luat sfirsit primul zbor in tur de pista.
Dupa acelasi tipar se defasoara si celelalte zboruri de pregarire pentru sportivii planoristi incepatori. Pe panourile de la start o fata, de vreo 16 ani, isi asteapta rindul la zbor. "Eu ma simt diferit. In aer am un sentiment pe care nu il egaleaza nimic. De ce trebuie sa fie greu daca sint fata? E la fel ca pentru oricare om. Fata sau baiat tot trebuie sa depui aceeasi munca".
Dupa citeva ore de zbor, timp in care au asteptat, planoristii avansati asteapta zborul la avion. La hangar sint doua aparate de fabricatie poloneza special destinate acestui scop. Avionul Wilga, sau Tintarul, daca ar fi sa traducem din poloneza numele sau, are numai 870 de kilograme, cu putin peste greutatea unei Dacii. In ciuda fragilitatii sale, avionasul poate remorca 2 planoare sau poate "plimba" 3 parasutisti. Mecanicii verifica motorul unei dintre Wilgi. Il pornesc si dupa citeva minute de zgomot realizeaza ca "ceva nu se aude bine". Dar planoristii trebuie sa zboare asa ca va fi folosit celalat avion. In coada are agatata o funie care va servi la remorcajul planoarelor.
Pregatirea sportivilor este similara cu cea de la remorcajul la automosor. In schimb decolarea si zborul in remorca sint diferite. Avionul tureaza motorul si ruleaza usor pe pista tragind planorul dupa el. Ansamblul celor doua aparate de zbor se desprinde de sol. Din cauza curentilor, planorul danseaza usor in spatele avionului. Cu miscari fine, pilotul redreseaza planorul care "sta" cuminte in coada "fratelui cu motor". Cele doua aeronave ramin legate pina la 7-800 de metri. Aici planorul scapa din captivitate si devine independent. Wilga intra intr-un viraj picat si pune cap compas pe directia pistei de aterizare. Un alt planor trebuie ridicat in inaltul cerului.
Succint, cam asa decurge o zi de zbor pe Aerodromul sportiv de la Salcea. O zi normala de zbor in care nu se intimpla nimic deosebit.
Si aviatia a ajuns pe butuci
Din nefericire, economia "pe butuci" afecteaza si aviatia sportiva. Banii sint tot mai putini, ca la bugetari. Salariile instructorilor abia daca trec de 8 – 900 de mii de lei. Pentru acesti bani, un "smenar" din piata nici macar nu se trezeste dimineata. Instructorii de aviatie insa o fac. Nu pentru putinii bani pe care-i primesc de la stat ci din pasiune pentru ceea ce fac. Halambie Pentelescu, comandantul aeroclubului spune: "Cum este sa fii comandant de aeroclub? E ca si cum ai pilota un avion fara comenzi. Problemele financiare sint pe primul plan. Bani sint foarte putini. Combustibilul este foarte scump si in general sporturile aeronautice sint foarte costistitoare. Dar pe linga ceea ce se formeaza ca si caractere, ca sportivi, ca piloti, parerea mea este ca merita investitia asta. Oameni asa bogati, la noi, care sa-si permita sa intretina un aeroclub, sa subventioneze macar 50% din cheltuieli, nu prea sint. Oricum interesul guvernantilor este canalizat spre alte directii mai profitabile. Ei considera ca aviatia nu este profitabila". (C.R.)

Publicitate și alte recomandări video