Trafic de cosmar

Subtitlu

vineri, 08 octombrie 2010, 22:42
4 MIN
 Trafic de cosmar

Aglomeratia de pe strazi a pus la grea incercare nervii soferilor. Zona centrala a fost paralizata si partial inchisa. Colac peste pupaza, Citadin a lucrat la asfaltari, incurcind si mai tare traficul. "S-a mers ca la nebuni. Si inca nu au venit toti pelerinii. Mi-e groaza ce va fi pe strazi in zilele urmatoare. Oricum cine nu e din Iasi, nu stiu cum se va descurca, pentru ca nu s-au facut informari de rute ocolitoare", s-a plins Angela Dimincu, care lucreaza la o firma de catering.

La orele de virf, circulatia a fost practic paralizata. Masinile au circulat bara la bara. "Se circula ca naiba. Mergeti pe la Gara sa vedeti cum e. Acolo cica se lucreaza la asfaltari. In fiecare zi circul pe acolo. De spart, au spart, dar de asfaltat nu au mai facut nimic", a mentionat Radu Firicu, un alt sofer nervos.

Si mijloacele de transport ale RATP au circulat cu mare greutate. Mai mult, autobuzele si microbuzele de pe traseele 41, 28 si 28 barat vor circula pina pe duminica pe un traseu modificat. "Se desfasoara «Raliul Iasului» si cum sint restrictionari de circulatie, cum este zona A. Panu, am operat citeva modificari. Astfel, spre Copou, mijloacele merg pe ruta cunoscuta, insa la intoarcere devierea este prin Tudor Vladimirescu – Splai Bahlui – Podu Ros", a explicat Adrian Mihai, purtatorul de cuvint al RATP.

Acesta a adaugat ca in zilele urmatoare este foarte probabil ca mijloacele de transport in comun sa inregistreze intirzieri. "Am avut si vineri dimineata revizori de trafic pe teren. In zona Garii, vagoanele sint blocate de masinile care circula pe calea de rulare a tramvaielor, din cauza lucrarilor de asfaltare. Ne asteptam in zilele urmatoare de intirzieri, mai ales la orele de virf. Speram ca acestea sa nu depaseasca 10 minute, dar nu putem sti dinainte ce va fi", a mentionat Mihai.

Reprezentantii municipalitatii fac apel la calm si sint de parere ca soferii ar trebui sa dea dovada de intelegere.

"Este normal ca intr-un oras care intra in febra sarbatorilor, sa fie si citeva artere blocate. Evenimente de genul «Raliul Iasului» sint si in alte orase din Occident. Este important ca numele Iasului sa apara pe harta unor astfel de evenimente", a declarat Sebastian Buraga, purtatorul de cuvint al Primariei.

––

Incepe blocarea Centrului Civic

La inceputul acestei saptamini se da startul tirgurilor traditionale in perioada Sarbatorilor Iasului. Astfel, incepind de marti, in spatele Halei Centrale vor fi amenajate mai multe standuri pentru vinzatorii de blanuri, in timp ce pe esplanda din fata aceluiasi obiectiv va fi organizat Festivalul Vinului. Pe strada Palat, iesenii vor putea cumpara produse de artizanat.

Manifestarile din urmatoarele zile impun si restrictii rutiere. Astfel, astazi, intre orele 10 si 18, vor fi evacuate parcarea de la fostul sediu al Romtelecom de pe Bulevardul Independentei si parcarea de la Casa Studentilor. In zona va avea loc Festivalul folcloric "Trandafir de la Moldova". Manifestarea, care a ajuns la a 42-a editie, reuneste la Iasi 12 ansambluri, orchestre si formatii de dansuri populare. De astazi pina pe pe 17 octormbie, pentru accesul pelerinilor, vor fi blocate, in functie de necesitati, strazile Colonel Langa, G.M. Cantacuzino, Petru Movila, Morilor si Stradela Uzinei.

De duminica, de la ora 22, si pina pe 18 octormbie, ora 12, circulatia va fi oprita pe strazile Costache Negri, intre intersectia cu Strada Armeana si strada Barboi. In aceeasi perioada, sectorul dintre strada Barboi si strada Elena Doamna este deschis circulatiei in ambele sensuri.

De asemenea, duminica, intre 19 si 20, vor fi inchise mai multe strazi pe traseul Crisan – Sf. Andrei – Palat – bulevardul Stefan cel Mare si Sfint, pentru pelerinajul Calea Sfintilor. Dupa aceasta data, urmatoarele modificari in trafic vor fi pe 14 octombrie. Astfel, intre orele 16 si 22 se vor inchide strada Palat si strada Anastasie Panu.

Reprezentantii Primariei sustin ca interdictia va fi pusa in aplicare pentru spectacolul de pe esplanada din fata Palatului Culturii. Blocat circulatiei va fi si bulevardul Stefan cel Mare, tot in functie de necesitati.

––-

Trenuri suplimentare spre Iasi de Sf. Parascheva

De "Sarbatorile Iasului", CFR suplimenteaza numarul trenurilor de calatori. Astfel, trenul accelerat 1661 Bucuresti Nord – Iasi, cu plecare la ora 22 si sosire la 5.09, circula zilnic in perioada 10/11.10-14/15.10.2010. Tot in aceeasi perioada vor circula zilnic si urmatoarele legaturi pe Bucuresti: trenul accelerat 11662 care pleaca din Iasi la 16.30 si ajunge la Bucuresti la 23.48, acceleratul 11664, cu plecare din Iasi la 21.35 si sosire in Bucuresti Nord la 4.35.

Reprezentantii Regionalei CFR Calatori Iasi au anuntat ca legatura tur – retur Iasi – Vatra Dornei, asigurata de trenurile 1859 si 1858 vor circula si in zilele de 13 si 14 octombrie. "De asemenea, in perioada 10/11.10-17.10, trenurile de rang superior care circula pe relatiile Iasi – Constanta, Iasi – Bucuresti N, Iasi – Galati, Iasi – Timisoara N, Iasi – Cluj-Napoca si retur vor fi suplimentate cu vagoane", se arata intr-un comunicat remis de CFR.

Comentarii