Ucigasa care a socat lumea in 2005 s-a intors acasa, la Iasi

duminică, 01 iulie 2012, 21:33
2 MIN
 Ucigasa care a socat lumea in 2005 s-a intors acasa, la Iasi

Dupa sapte ani in care a stat internata intr-un centru pentru persoanele cu probleme psihice din Franta, Luminita Solcan s-a intors la finele saptamanii trecute acasa. Ieseanca a obtinut extradarea in luna aprilie a acestui an, iar vineri seara a ajuns in tara. In aceeasi noapte a fost adusa la Iasi si internata la Grajduri. „Nu a creat niciun fel de probleme, nu a facut scandal, ci a asteptat calma sa fie dusa in camera unde isi va petrece de acum timpul. Vom vedea exact cum reactioneaza de acum inainte, pentru ca abia a fost internata. Inca nu s-a acomodat", a declarat dr. Dorin Chira, managerul Spitalului de Psihiatrie si Masuri de Siguranta Padureni-Grajduri. Conform unei angajate din cadrul unitatii medicale, Luminita Solcanu era sedata atunci cand a fost adusa de Serviciul de Ambulanta si repeta des ca nu a facut nimic rau. „Se vedea ca se afla sub influenta medicamentelor. Avea o privire ciudata, de parca ar fi sarit oricand la gatul tau. Delira si a sustinut la un moment dat ca nu a facut rau nimanui. Nu constientiza unde se afla", ne-a spus angajata. In varsta de 42 de ani acum, Luminita Solcan a socat intreaga lume in 2005, atunci cand a comis o crima de-a dreptul odioasa. In acel an, in luna august, plecase de la Iasi fara sa anunte pe nimeni. A mers in Franta pentru a participa la o slujba tinuta de fratele Roger, fondatorul comunitatii ecumenice din Taize si confident al fostului papa, Ioan Paul al II-lea. In timpul ceremoniei, Luminita Solcan s-a dus catre fratele Roger si l-a injunghiat in gat. Scena s-a produs sub privirile impietrite a peste 2.000 de persoane care participau la slujba. Clericul, in varsta de 90 de ani, a murit pe loc. Autoritatile franceze au aflat ca Luminita Solcan nu avea discernamant si au internat-o in centrul specializat Chartreuse, din orasul Dijon. In martie 2011, presa franceza a relatat ca Solcan a fost injunghiata de 17 ori de o colega de salon, insa a supravietuit. Rudele sale au cerut extradarea inca de anul trecut, aceasta fiind decisa in primavara acestui an, la Curtea de Apel Bucuresti.

Comentarii