Valurile unui imens scandal din Franta s-au spart la Iasi

Subtitlu

joi, 07 iunie 2007, 00:05
5 MIN
 Valurile unui imens scandal din Franta s-au spart la Iasi

Cererea a fost respinsa de Consiliul Local, dar in mediul afacerilor se vehiculeaza ipoteza ca terenul in cauza ar fi putut fi subiectul unor tatonari cu substrat neclar. Primarul Nichita s-a grabit sa respinga orice posibila acuza, incercind sa demonteze speculatiile care s-ar putea face pornind de la apartenenta la acelasi partid cu Vacaroiu. Nu sint probe pentru a sustine implicarea clara a oficialilor romani, dar scandalul evolueaza in Franta in chip imprevizibil. Au fost interceptate convorbiri ale presedintelui Senatului francez cu un om de afaceri. Intr-o astfel de discutie a aparut si referirea la Vacaroiu

Un scandal de trafic de influenta din Franta a ajuns pina la Iasi. Conform presei franceze, in acest scandal de proportii ar fi implicati oameni de afaceri francezi, dar si un inalt demnitar francez si unul roman. O „felie" din acest scandal se refera si la construirea unui magazin Carrefour in Romania. Astfel, un om de afaceri din Franta ar fi apelat la presedintele Senatului din aceeasi tara pentru a-i facilita ridicarea unui magazin din Romania. Parlamentarul francez ar fi apelat apoi la omologul sau din Romania, Nicolae Vacaroiu, membru PSD. Intilnirea dintre cei doi a avut loc la Paris pe 15 februarie 2007. Conform agentiei de presa NewsIn, in acest an, Carrefour are planuri pentru construirea a trei centre comerciale in Romania. Doua din aceste centre comerciale se construiesc la Iasi, unde primar este social-democratul Gheorghe Nichita.

O convorbire interceptata in Franta

Presa franceza a scris zilele trecute despre arestarea lui Jean-Claude Bertoldi. Omul de afaceri francez a fost arestat pentru trafic de influenta. Ziarele au relatat despre interceptarea unei convorbiri telefonice pe care Bertoldi ar fi avut-o cu presedintele Senatului, Christian Poncelet. „In acea inregistrare, Bertoldi vorbeste de acordarea unui comision de 8.000 euro lui Poncelet daca firma Sogea obtinea o lucrare in regiunea Lorraine", se arata in cotidianul „Le Monde". Acelasi ziar scrie ca discutia a avut loc pe data de 8 februarie 2007. Firma Sogea Construction face parte din grupul Vinci, un partener constant al Carrefour. Presa franceza sustine ca Bertoldi i-ar fi solicitat parlamentarului francez sa intervina si la Nicolae Vacaroiu pentru constructia unui centru Carrefour in Romania. Cei doi sefi de Senat s-au intilnit pe 15 februarie. Ei nu au fost atunci la prima intilnire. Conform site-ului Senatului Romaniei, Vacaroiu a mai avut o intilnire cu Poncelet si pe data de 19 octombrie 2005. Informatiile din presa franceza au fost preluate apoi si de presa centrala care a facut legatura cu Iasul. Carrefour va ridica, in acest an, trei hypermarket-uri in Romania. Doua dintre acestea se afla in Iasi: unul in Baza 3 (pe amplasamentul fostei societati Adimet) si altul la iesierea din Pacurari.

Carrefour a solicitat o extindere in Baza 3

Primaria a eliberat autorizatia de constructie pentru magazinul Carrefour din Baza 3 (strada Bucium) pe data de 21 septembrie 2006. Documentatia a fost emisa pentru societatea Soconac din Bucuresti, o filiala a grupului francez Vinci.
Centrul comercial de pe strada Bucium a fost in centrul atentiei inca din martie 2007. Atunci, societatea Vinci a trimis o solicitare la Primarie pentru a concesiona direct o suprafata de 4,5 ha pe care este amenajata in prezent baza DSPM. Solicitarea Vinci a fost analizata in comisia de urbanism, consilierii locali nefiind insa de acord cu cererea firmei. Pina la urma, municipalitatea a hotarit ca terenul sa fie scos la licitatie. „Am spus inca de acum un an si jumatate, cred, ca se va construi un Carrefour si reprezentantii Vinci au intrebat daca isi vor putea extinde investitia. Am spus ca sint deschis la investitii, dar nu m-am pronuntat asupra modului in care se vor putea extinde pe terenul Primariei. Juristii nostri au analizat si au spus ca formula cea mai buna este concesionarea prin licitatie", a precizat Nichita.

Un pret „prietenos" la evaluarea terenului 

Sefii Primariei au comandat si o expertiza a terenului de pe strada Bucium. Conform acesteia, valoarea unui metru patrat de teren a fost fixata la 100 de euro. Pretul a fost considerat de expertii imobiliari ca fiind mai mic decit valoarea de piata a terenului. De altfel, omul de afaceri Ioan Prisecaru, cel care controla societatea Adimet, a vindut anul trecut 7 ha de teren pentru Carrefour. Pretul anuntat atunci a fost de 8 milioane euro, adica in jur de 115 euro/mp. Tranzactia a fost parafata la notara Ioana Madalina Solcanu, fiica senatorului PSD Ion Solcanu.
Un al doilea Carrefour urmeaza sa fie construit pe ses Bahlui, la iesirea din Iasi prin Pacurari, pe partea stinga. Acest magazin va face parte dintr-un complex mai mare, ERA. Autorizatia de constructie a fost emisa in luna decembrie a anului trecut pentru firma Ermes Holding. „Si acolo este teren privat. Firma va face o pasarela peste Bahlui, peste calea ferata. O va face pe banii ei si o va preda apoi la Primarie", a completat Nichita.

Vacaroiu: „De ce ar avea nevoie Carrefour de pila cuiva?"

Oficialii romani au negat ieri orice legatura cu scandalul din Franta. „Nu stiu nimic, nu a fost facuta nici o presiune asupra mea. Am ramas surprins cind am auzit numele lui Nicolae Vacaroiu. Am cerut si eu sa se verifice ce a scris in presa franceza, dar nu am gasit referiri la Iasi", a declarat Nichita. Si Vacaroiu a respins categoric orice interventie: „Este un concern atit de mare, care peste tot in lume este invitat sa deschida magazine… Deci de ce ar avea nevoie Carrefour de pila cuiva, de interventie? E de neconceput, dupa parerea mea. Si toate orasele din Romania se bat sa aduca pe teritoriul lor super-magazine, care duc la alt nivel de civilizatie.
E o fabulatie, in nici o intilnire nu se discuta asa ceva, nu am avut nici o intilnire privata. Deci nu exista nici o implicare, nici o interventie a domnului Poncelet pentru Carrefour".

Carrefour e in plina expansiune in Romania

Al treilea hypermarket pe care il va deschide in acest an Carrefour in Romania va fi la Cluj-Napoca, urmind ca in 2008 sa mai fie lansate magazine in orasele Oradea, Arad, Bucuresti, Pitesti si Suceava, investitia ajungind la 160 de milioane de euro. Reteaua Carrefour Romania include in prezent sapte hypermarket-uri in Ploiesti, Constanta, Brasov si Bucuresti. Conform agentiei NewsIn, compania a vindut, anul trecut, prin cele 7 magazine, produse in valoare de 608,9 milioane de euro, reprezentind o crestere cu 39% fata de 2005.

Comentarii