Doar 42,13% dintre elevi au trecut de a doua sesiune a bacalaureatului

joi, 27 august 1998, 23:00
2 MIN
 Doar 42,13% dintre elevi au trecut de a doua sesiune a bacalaureatului

In judetul Vaslui s-au inscris pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat 1.087 elevi. Numai 458 au fost declarati admisi, procentul de promovabilitate fiind de 42,13%.
Cel mai mare procent de promovabilitate ( 74%) a fost obtinut la Liceul Mihai Eminescu din Birlad. Din 170 elevi inscrisi, 126 au fost declarati admisi, iar 44 respinsi.
La polul opus, cu un procent de 17%, se situeaza Grupul Scolar Ion Mincu Vaslui.
La celelalte patru centre din judet, situatia se prezinta astfel: Grupul Scolar Stefan Procopiu Vaslui – 232 elevi inscrisi, din care doar 77 promovati, restul de 155 fiind declarati respinsi; Grupul Scolar Industrial Birlad – 157 inscrisi, 45 promovati, 112 respinsi; Grupul Scolar Agricol Dimitrie Cantemir Husi – 195 inscrisi, 111 promovati, 84 respinsi; Grupul Scolar Industrial Negresti – 123 inscrisi, 63 admisi si 60 respinsi.
La Vaslui, 160 de note intre 1-1.90
La cele doua centre din Vaslui, din totalul de 432 de candidati, 160 nu au reusit sa obtina la unele probe decit citeva sutimi peste punctul acordat din oficiu. Cele mai dificile obiecte pentru elevii vasluieni au fost matematica, fizica si geografia. Nota maxima, 10, a fost obtinuta de 158 de candidati, din care mai mult de trei sferturi la educatie fizica.
Media cea mai mare (8.58) a fost obtinuta de Elena Roznov care a sustinut examenul de bacalaureat la Grupul Scolar Stefan Procopiu. Profesorul universitar Gheorghe Calugaru, presedintele comisiei de bacalaureat de la acest centru ne-a spus: "Notele obtinute de elevii vasluieni reflecta realitatea, nivelul lor de pregatire. Subiectele au fost de dificultate medie si nici intr-un caz mai dificile sau mai usoare decit cele de la sesiunea anterioara".
Rezultatele au fost afisate marti, 25 august, in jurul orei 11. In cele doua ore acordate pentru depunerea contestatiilor, 530 candidati din judet au contestat nota obtinuta. Cele mai multe contestatii sint la matematica (130) si fizica (100). Tinind cont ca multi dintre contestatari au obtinut note intre 1 si 2, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean este de parere ca foarte putine contestatii vor fi avizate favorabil. Sint si cazuri de elevi care au facut contestatii pentru a-si mari nota. Pina la inchiderea editiei nu fusesera afisate rezultatele . (Laura GRASU)

Comentarii