Mera vine cu primele dovezi ale coruptiei

luni, 12 februarie 2001, 00:00
1 MIN
 Mera vine cu primele dovezi ale coruptiei

Pentru ca reprezentantii presei i-au cerut in repetate rinduri acte si dovezi care sa ateste veridicitatea celor afirmate despre diferite persoane implicate in procesul de privatizare a firmelor vasluiene, deputatul PD de Vaslui Alexandru Mera a prezentat primele acte.
El a aratat ca exista o plingere penala la adresa lui Gheorghe Strungariu – patronul Cerealcom si a Mariei Vica – presedinte al Consiliului de Administratie, plingere formulata cu ocazia controalelor fiscale intreprinse de organele abilitate.
Aceste controale au fost finalizate printr-un proces-verbal incheiat pe 25 februarie 2000. "In acest proces-verbal se arata ca in noiembrie 1999, SC Cerealcom a inregistrat factura NTACA, nr. 109641406/26.11.1999, factura emisa de SC Unirea Solex Piatra Neamt. Pentru aceasta factura de 15,5 miliarde de lei, Cerealcom si-a dedus TVA in valoare de 2,86 miliarde. Factura cu pricina nu se regaseste in contabilitatea firmei din Pitra Neamt, exemplarele doi si trei ale facturii fiind anulate. Primul exemplar, o factura falsa deci, a fost trimis prin delegatul Dan Bordeianu la 23.02.2000. Guvernul a verificat si stocul de griu din rezerva nationala si a depistat ca se vinduse din aceste cantitati", a aratat Mera.
Deputatul PD a facut referire si la SC Hidrotehnica SA Vaslui, despre care a spus: "A inceput batalia pentru prada. Constantin Dulute vrea sa-si retraga cele 99 de hectare care le detine la aceasta firma si sa le transforme in intravilan. Florin Anicai si cu Ticu Bahnariu vor sediul din Vaslui, impotriva lui Dumitru Baltatu, care, din fericire, vrea totul!" (Ana JITARITA)

Comentarii