Pentru Basescu

luni, 12 martie 2001, 00:00
1 MIN
 Pentru Basescu

Vineri, 9 martie, Traian Basescu, vicepresedinte al Partidului Democrat si candidat la sefia acestui partid, s-a aflat la Vaslui.
Dupa ce a declarat presei ca nu vrea sa discute cu membrii organizatiei PD decit intr-un cadru restrins, pentru a pastra problemele existente in interiorul partidului, Basescu s-a intilnit la Primaria Vaslui cu deputatul Alexandru Mera si cu primarul Victor Cristea. El a purtat discutii si cu cei 10 consilieri locali ai PD.
Cu totii au ajuns in final la concluzia ca apele ar trebui sa se linisteasca in partid. Astfel, s-a hotarit ca alegerile la nivelul organizatiilor din judetul Vaslui sa aiba loc dupa Conventia Nationala Extraordinara din mai, fara a se preciza daca se va incepe de la organizatiile comunale spre cele municipale si judeteana sau invers.
Deputatul Mera a declarat ca il va sustine pe Traian Basescu in cursa electorala din interiorul PD si ca a semnat deja motiunea acestuia (de fapt, un nou program al partidului): "Basescu a declarat solemn ca, in cazul in care va junge presedinte si nu isi va indeplini programul si obiectivele, se va considera automat demisionar din functie dupa 4 ani. Dupa intilnirea de la Vaslui, a mers in toate celelalte judete al Moldovei, cu exceptia Galatiului si in Buzau. Cred ca se va bucura de tot sprijinul celor cu care a stat de vorba." (Ana JITARITA)

Comentarii