Picturi socante despre sex, la Galeriile de arta birladene

luni, 04 septembrie 2000, 23:00
2 MIN
 Picturi socante despre sex, la Galeriile de arta birladene

Duminica, 3 septembrie, la Galeriile de Arta "N.N. Tonitza" din Birlad s-a vernisat o expozitie de pictura pe care toti cunoscatorii artei prezenti la eveniment au numit-o "socanta". Criticul Eugen Radu Lazar a spus: "Temele abordate in lucrari sint ale norocului si sexualitatii realizate prin imagini in care se simte plansexualismul care parca ne face sa ne rusinam, care ne face sa privim cu mai multi ochi. Arta genereaza pe linga o emotie primara afectiva si o emotie intelectuala profunda." Criticul a mentionat ca cele 16 lucrari expuse au originalitate si au fost realizate in tenta moderna.
Pictorul Romeo Palie a spus ca, din punct de vedere a limbajului, expozitia are un accent de modernism american al anilor 70, in care se purta sexualismul. El a denumit-o expozitie-soc.
Georgel Pascu, artist plastic, a subliniat: "Ma surprinde stiinta compozitionala, curajul si tehnica de expresie a realizatorilor. Sint lucrari de dimensiuni mari cu spatii bine gindite. Cromatic, sint respectate toate contrastele valorice. Faza de culoare este foarte subtila. Sint folosite culori de soc care te indruma catre un anumit centru."
Medicul Constantin Teodorescu, organizatorul evenimentului, a aratat utilitatea expozitiei: "Profesorii isi pot aduce elevii la Galeriile «N.N.Tonitza» pentru o lectie de arta moderna. Aici pot gasi foarte clar ceea ce vor sa spuna copiilor. Aici, invata sa citeasca, sa interpreteze si sa patrunda in limbajul artei."
Realizatorii tablourilor sint doi tineri artisti plastici ieseni: Dana Plahteanu si Nicolai Mihaila. Sint absolventi ai Facultatii de atre plastice Iasi. Dana este profesoara, iar Nicolai este scenograf la Teatrul National "Vasile Alexandri" din Iasi. Ei sint sot si sotie. Lucrarile expuse la galeriile birladene reprezinta, dupa cum a spus doctorul Constantin Teodorescu, un fragment din expozitia care a avut loc saptamina trecuta la Galeriile "Cupola" din Iasi. Din cauza imbolnavirii Danei cu o seara inainte de vernisaj, cei doi artisti nu au putut veni la eveniment. Avocatul bucurestean Aristide Roibu impresionat de "optimismul lucrarilor" expuse si de activitatile care se desfasoara la galeriile de arta birladene, a daruit organizatorului manifestarilor de la galerii un milion de lei pentru a fi distribuiti in scopuri culturale. Constantin Teodorescu, a multumit si a spus ca ii va inmina celor doi artisi ieseni.
Tot in timpul vernisajului, Teodorescu a ridicat problema spatiului de la Galeriile de Arta: "Dupa Revolutie, dintr-o necesitate a timpului, Galeriilor de Arta i s-a amputat un spatiu. El a fost transformat in Sectia de copii a Bibliotecii municipale «Stroe Belloescu» Birlad". El a spus ca pentru marirea spatiului expozitional ar fi necesara reintregirea galeriilor si a propus ca biblioteca sa fie mutata in alt spatiu.
Ioan Juverdeanu, primarul Birladului, prezent la manifestare a fost de acord cu extinderea salii destinata expozitiilor sau gasirea unui alt spatiu: "Cu ajutorul unor sponsori, sper sa gasim o sala adecvata unor astfel de manifestari." (Marilena PINTEA)

Comentarii