Viata de femeie la 300 km/h

Cristiana Galinescu (foto medalion) are grad de comandor, echivalent al colonelului. In imagine, alaturi de echipaj: colegul pilot si cadrele medicale.

Comandorul Cristiana Galinescu este una din putinele femei din Romania care piloteaza elicoptere. De ceva timp, ea face garzi pe elicopterul SMURD de la Iasi, facind echipa cu medicii ieseni.

Pasionata de zbor inca din adolescenta, Cristiana a reusit sa-si gaseasca locul ei intr-o lume dominata categoric de barbati. A facut parte din prima generatie de femei-pilot din tara si isi iubeste meseria la fel ca in prima zi de zbor. Daca ar lua-o de la capat, ar alege sa parcurga acelasi drum.

"Parintii nu au vrut"

"Mi-a placut foarte mult aceasta meserie, inca din anii de liceu, la Craiova, unde era aviatia sportiva. Instructorii faceau planorism atunci cu noi, insa pentru ca nu aveam inca 18 ani imi trebuia acordul parintilor pentru asta. Ei nu au vrut insa", povesteste comandorul Galinescu, gradul ei fiind echivalentul colonelului din armata terestra, sau cel al comisarului-sef din Politie.

Cristiana a mers insa cu o prietena care facea parasutism si s-a "plimbat" si ea cu AN2, un tip de avion sportiv. Acela a fost momentul in care hotarirea de a deveni pilot a fost definitiva. Avea 16 ani la acea vreme. In 1985 s-au scos la concurs 20 de locuri pentru femei-piloti militari. In luna august a sustinut examenul scris la Bobocu – Buzau, dupa ce trecuse deja cu bine de toate testele preliminare si vizitele medicale la Bucuresti. "Si asa am intrat in Scoala Militara de Ofiteri de Aviatie «Aurel Vlaicu», Bobocu. Aveam 19 ani. Am fost atunci 20 de femei din toata tara. Am ajuns prima promotie de piloti- militari femei", mai spune Cristiana.

Nu le-au lasat sa piloteze supersonicul, motivind ca au nevoie de costume speciale pentru femei, costume care ar fi fost prea costisitoare. Astfel ca toate au trecut pe elicopter. Aici, vitezele de deplasare sint mult mai mici, de circa 300 km/h viteza de croaziera, insa satisfactiile par a fi aceleasi. "Am facut patru ani de scoala militara si am zburat pe elicopter din 1986, mai multe tipuri de astfel de aparate de zbor, chiar din cele pentru stropit in agricultura, am zburat pe MI8 la Alexeni, am facut transport materiale, transport pasageri. Am zburat la Otopeni la Baza 90 a Transportului Aerian a Ministerului Apararii misiuni de evacuare medicala si misiuni VIP pe elicopter PUMA. Din 2008 sint la Ministerul de Interne", a adaugat pilotul.

Avind experienta in acest domeniu, Cristianei nu i-a fost greu sa indeplineasca toate conditiile pentru a putea pilota elicopterul SMURD de la Iasi si a ales sa faca acest lucru pentru ca "orice pilot vrea sa zboare". Diferenta fata de alte aparate de zbor este data de rapiditatea cu care trebuie luate deciziile in cazul unei misiuni SMURD.

Pilotul nu are la dispozitie o perioada mai mare de timp pentru a planifica zborul, ci trebuie sa ia toate deciziile in cel mult citeva minute, pentru ca viata unor pacienti depinde de rapiditatea cu care echipajul se misca. Daca medicul este strict interesat de soarta pacientului pe care trebuie sa-l ajute sa traiasca, pilotul are grija tuturor celor din elicopter pe care trebuie sa-i aduca in siguranta la sol.

"Mami, peste citi de poimiine te intorci?"

Cristiana Galinescu a gasit insa timp si pentru viata personala. "Sint o femeie normala, vin la program, imi fac serviciul, imi place foarte mult sa zbor. Dar ajung si acasa, fac mincare, spal vase, spal rufe, sint o femeie ca toate femeile", afirma ea.

Are o fiica de 17 ani si jumatate, care insa nu a fost atrasa de viata de aviator si nici nu prea intelege cum de mamei sale inca ii place sa zboare. De altfel, nici uniforma mamei sale nu i-a placut niciodata. "Cind era mica si ma vedea intrind in casa, imi spunea sa ma dezbrac de uniforma", isi aduce aminte Cristiana.

Copilul de atunci avea o alta notiune a timpului decit restul lumii si masura zilele in functie de perioada cind mama se intorcea acasa. "Eram in ture de 24 de ore si dimineata nu ne vedeam, asa ca ii spuneam mereu ca ne vedem poimiine. Tot timpul ma intreba: «Mami, peste citi de poimiine te intorci?»", mai adauga femeia-pilot.

Sotul ei a lucrat tot in Aviatie, insa nu a fost pilot. S-au despartit insa in momentul in care el a ales sa plece in SUA si ea a preferat sa ramina in tara sa-si creasca copilul si sa-si continue munca la inaltime.

"Eu am avut noroc, fac exact ceea ce-mi place"

In ciuda dificultatii locului de munca pe care si l-a ales, Cristiana si-a organizat viata in asa fel incit si-a gasit mereu si timp liber. La Iasi vine de la Unitatea Speciala de Aviatie Bucuresti prin detasare cite o saptamina la un anumit interval de timp.

Dupa saptamina de la Iasi isi ia liber cite doua-trei zile, in care face tot ce n-a reusit in timpul cit a lucrat. Ii place foarte mult sa citeasca si spune ca citeste "tot", printre preferatii ei numarindu-se Marin Preda. Cea mai mare parte din timpul liber si-o petrece insa cu Andreea, fiica ei, cu care acum isi face planuri. Deja s-a pregatit sa o sustina in demersul ei de a deveni medic. "Eu am avut noroc, fac exact ceea ce-mi place, si am incercat sa o invat pe Andreea sa faca la fel. Exista pentru fiecare ceva si este important sa faci ceea ce-ti place. Celelalte vin de la sine", a adaugat femeia.

Desi lucreaza intr-un domeniu dominat de barbati, Cristiana nu a simtit niciodata ca este dezavantajata sau discriminata, fiind tratata exact ca orice alt coleg. In cele aproape 2.000 de ore de zbor, ea a zburat pina la peste 2.500 de metri altitudine.

"Nu este absolut nici o diferenta intre pilotii barbati si pilotii femei"

Cristiana s-a incadrat foarte bine in colectivul SMURD de la Iasi, iar relatia lor de colaborare s-a dovedit una de succes. "Eu am o mare admiratie si respect pentru ceea ce fac medicii aici, au o meserie nobila, practic salveaza vieti. Noi incercam sa le facem viata mai usoara si sa-i ducem cit mai repede la pacient. Desi fiecare misiune e importanta in felul ei, chiar si cea de verificare, cele care implica bebelusi sint mai impresionante. Am fost si la inundatii, si e groaznic sa-i vezi pe oameni deznadajduiti ca si-au pierdut munca de-o viata", a mai completat Cristiana Galinescu.

Spune insa cu tarie ca, daca i s-ar da posibilitatea sa ia viata de la capat, cu siguranta tot aviatie ar face. "Nu este absolut nici o diferenta intre pilotii barbati si pilotii femei. Noi aici sintem o echipa si ne facem treaba asa cum stim noi mai bine", a declarat comandorul Nicolae Birlenghea, comandantul Punctului aero-medical SMURD de la Iasi.

"Femeile au fost mereu sirguincioase si in promotiile in care au existat, chiar daca in numar mic, s-au facut remarcate si au fost chiar sefe de promotie", a declarat si comandorul Ionel Dascalu, comandantul Unitatii Speciale de Aviatie Iasi.

De altfel, o impresie buna le-a facut Cristiana Galinescu si medicilor din echipajul de la Iasi. "Daca la inceput poate au mai fost prejudecati, modul in care am comunicat si siguranta pe care am avut-o in zbor ne-au oferit incredere", a precizat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD.