Autoritatile au decis sa demoleze o parte a cladirii din Sighet in care s-au produs deflagratiile

marți, 21 februarie 2012, 15:06
5 MIN
 Autoritatile au decis sa demoleze o parte a cladirii din Sighet in care s-au produs deflagratiile

Ioan Sas, fratele notarului ranit in explozie, care este si proprietarul imobilului, a declarat pentru MEDIAFAX ca a depus la Parchetul Tribunalului maramures o sesizare scrisa in care solicita ca imobilul sa fie conservat, ci nu demolat, pentru a nu fi distruse probe importante din ancheta. De asemenea, el a subliniat ca a cerut ca echipa de ancheta sa revina la fata locului pentru a preleva noi probe, de aceasta data in prezenta sa.

El sustine ca, pana la sosirea unui raspuns din partea Parchetului, a acceptat sa fie demolat, dar manual, un colt al cladirii care risca sa se prabuseasca si punea in pericol siguranta oamenilor. Sas a precizat ca aceasta parte a cladirii, aflata in starea cea mai avansata, este distincta de restul imobilului, iar decizia de demolare a acesteia a fost luata dupa ce a fost consultat din nou un expert in constructii.

La randul sau, viceprimarul localitatii, Ovidiu Nemes, a precizat ca cei doi pereti ai cladirii vor fi desfacuti manual, dupa care se va trece la reparatia conductei de gaz.

El a precizat ca pana acum muncitorii nu au putut patrunde in zona pentru a remedia avaria la conducta de gaz in conditiile in care exista pericolul ca imobilul sa se prabuseasca.

Potrivit viceprimarului, 40 de consumatori sunt in continuare fara gaz si electricitate, stand in locuinte la temperaturi de minus 7-8 grade Celius, astfel ca avaria trebuie urgent remediata.

Actiunea de demolare a cladirii din Sighetu Marmatiei in care au evut loc doua explozii este sistata, la cererea fratelui proprietarului, care a motivat ca daca imobilul va fi daramat probele vor fi distruse, acesta urmand sa ceara Parchetului suspendarea ordinului Primariei de demolare a imobilului.

Primaria din Sighetu Marmatiei a avizat, luni, demolarea cladirii unde s-au produs cele doua explozii, dupa ce reprezentantii Inspectiei de Stat in Constructii au solicitat o autorizatie in acest sens.

Marti, autoritatile au anuntat ca au sistat demolarea cladirii, pentru moment, la cererea lui Ioan Sas, care a sustinut ca daca imobilul va fi demolat vor fi distruse probe din ancheta. Sas sustine ca dupa finalizarea cercetarii criminalistice se poate proceda la demolarea imobilului, acestea fiind argumentele pentru care a incercat sa obtina suspendarea autorizatiei de demolare.

"Domnul Sas va merge la Parchet pentru a vedea ce este de facut. Nu am suspendat ordinul de demolare, dar am oprit actiunea pentru moment", declara primarul orasului, Eugenia Godja,

Imobilul respectiv se afla la intersectia strazilor Corneliu Coposu cu Gheorghe Sincai, iar in vecinatate se situeaza Memorialul Sighet si, la zeci de metri distanta, pe o alta strada, paralela cu cea unde este clubul, se afla sediul Primariei Sighetu Marmatiei. In urma exploziei, in zona respectiva s-a format un crater de cateva zeci de metri.

Prima explozie de la clubul din Sighetu Marmatiei a avut loc sambata, in jurul orei 0.56, cel mai probabil din cauza unei acumulari de gaze la un etaj superior al imobilului la subsolul caruia se afla discoteca, care insa nu era conectata la reteaua de gaze. A doua explozie, care i-a surprins pe anchetatorii care faceau investigatii la fata locului, s-a produs in jurul orei 10.00 – 10.30.

In urma primei explozii, sapte persoane au fost ranite, dintre care sase tinere au fost aduse duminica dimineata la Spitalul de Arsi din Bucuresti, cu un avion militar. Ele au suferit arsuri pe 30-60 la suta din suprafata corpului, mai ales pe fata si pe maini.

In a doua deflagratie, zece persoane au fost ranite, printre care trei ofiteri de politie, doi pompieri si un notar care avea biroul deasupra clubului.

Chestorul Liviu Popa, seful Politiei Romane, a declarat ca in urma celor doua deflagratii au fost ranite 21 de persoane, din care 17 au fost spitalizate – 15 la Bucuresti, una la spitalul din Sighetu Marmatiei si una la spitalul din Baia Mare.

Dintre cele 15 persoane ranite aduse la Bucuresti, 11 sunt internate la Spitalul de Arsi si patru la Spitalul de Urgenta Floreasca.

Parchetul Tribunalului Maramures face cercetari pentru infractiunile de vatamare corporala din culpa, distrugere si la legea protectiei muncii, intrucat a doua explozie s-a produs cand erau in local angajatii de la ISU, ai Politiei, de la Gaze, care vroiau sa investigheze modul cum s-a produs deflagratia de sambata spre duminica.

Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man, care a fost director Distrigaz, a declarat pentru presa locala ca a doua deflagratie de la Sighetu Marmatiei putea fi evitata daca se respectau normele de lucru si ca procedurile de interventie dupa prima explozie nu au fost respectate.

Inspectorul general de stat de la Inspectia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat pentru MEDIAFAX ca primele date in cazul celei de-a doua explozii de la Sighetu Marmatiei arata ca ar fi fost incalcata o regula elementara, si anume nu ar fi fost intrerupta furnizarea cu gaze si electricitate in cladire.

Prefectul de Maramures, Alexandru Pocol, a declarat ca cea de-a doua explozie s-a produs chiar in momentul in care seful companiei de gaze din Sighetu Marmatiei a semnalat cu detectorul prezenta gazului.

Procurorii Parchetului Tribunalului Maramures au ridicat mai multe documente de la firma Berg Sistem Gaz si audiaza angajati ai societatii care au executat lucrarea, precum si persoane care au fost in cladirea unde s-au produs cele doua explozii.

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) va verifica daca firma Berg Sistem Gaz, care livreaza gaze naturale in Sighetu Marmatiei, a derulat inspectiile periodice obligatorii la reteaua de gaze din localitate.

Seful Biroului Criminalistica din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Marius Foitos, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca avaria s-a produs din cauza unei fisuri la imbinarea in "T" a conductelor de gaz de pe strazile Corneliu Coposu si Gheorge Sincai.

"A fost o fisura la sudura conductei mari, o fisura mare", a declarat procurorul, precizand ca respectiva bucata de conducta a fost ridicata, urmand sa fie facuta o expertiza pentru a fi stabilite cauzele fisurarii conductei.

Potrivit sursei citate, cercetarea la fata locului s-a facut in conditii extrem de dificile din cauza ca au existat in continuare scurgeri de gaz, inclusiv luni dimineata. (Mediafax)

Comentarii