Care sint ministrii preferati ai lui Traian Basescu

joi, 30 iunie 2011, 08:54
1 MIN
 Care sint ministrii preferati ai lui Traian Basescu

Intrebat care este ministrul sau preferat din actualul Cabinet, Basescu a raspuns razand: "Daca as spune ca nu e Elena Udrea, nu m-ati crede, asa ca incep cu Elena Udrea".

El a mentionat-o, in acest context, si pe Anca Boagiu. "Imi place Anca Boagiu, ca a pus piciorul in prag la Ministerul Transporturilor. Imi place ministrul Justitiei, e un om cu calm, care a reusit in tot viesparul asta din Justitie sa se miste cumva, sa gaseasca niste solutii. Foarte mult imi place ministrul Educatiei, care a tinut foarte mult de lege. El a fost in Comisia prezidentiala de elaborare a Raportului pe Educatie, a lucrat la Presedintie, la proiectul Legii educatiei si, pe urma, cand a fost lucrat la Guvern proiectul legii, l-a sustinut cu onestitate formidabila si acum implementeaza legea, ceea ce e mare lucru", a continuat seful statului.

El a adaugat ca acestia sunt "cativa ministri care sunt in regula".

 "Probabil mai sunt, dar nu ma puneti sa-i spun pe toti. A, sa nu uit sa spun, mi-a placut Botis ca ministru. Nu mi-a placut motivul pentru care a trebuit sa plece din Guvern, dar a fost un ministru al muncii care a inteles foarte bine. Avea lucrul asta in cap si aveam un dialog foarte bun cu el", a spus seful statului la postul 10TV.

 Despre Sebastian Lazaroiu, Basescu s-a aratat convins ca se va ocupa de legile care mai trebuie implementate in domeniu.(Mediafax)

Comentarii