Lazaroiu: Basescu poate ajunge la un „deal” cu opozitia, acceptand renuntarea la doi ani de mandat

joi, 02 iunie 2011, 11:30
2 MIN
 Lazaroiu: Basescu poate ajunge la un „deal” cu opozitia, acceptand renuntarea la doi ani de mandat

In opinia lui Lazaroiu, proiectul de revizuire a Constitutiei nu este foarte spectaculos, deoarece sunt elementele care decurg din referendumul din 2009 si chestiuni care vin din experienta din ultimii cinci-sase ani, in care institutiile au functionat de multe ori cu sincope, din cauza unor prevederi ambigue din Constitutie si care acum sunt practic clarificate.

"Opozitia a reactionat orbeste, cum face de multe ori, avand in minte ca noua Constitutie i s-ar aplica si presedintelui in functie, ceea ce nu-i adevarat. Opozitia, daca s-ar gandi mai bine ar putea sa dea urmatorul presedinte, ar fi in interesul ei sa-i asigure imunitatea persoanei respective, indiferent cine va fi ea. Imunitatea nu e doar o chestiune legata de interes personal, de interes legat de persoana care va ocupa functia, ci si o chestiune de stabilitate a statului. Imaginati-va ce s-ar intampla daca toti cetatenii ar face plangeri penale, pe motive inchipuite presedintelui Romaniei, cel care va fi, si el va sta doar prin procese, aparandu-se de acuzatiile care i se aduc. E un mod de a atrage institutia presedintelui in noroi si in derizoriu, pana la urma", a mai declarat Sebastian Lazaroiu.

Intrebat daca poate fi introdus Parlamentul unicameral, tinand cont ca nici partenerii de coalitie ai PDL nu accepta asa ceva, Lazaroiu a raspuns: "Nici in PDL nu sunt toti fericiti cu prevederile astea".

Fostul consilier prezidential a amintit ca Traian Basescu "a introdus si elemente de negociere (cu opozitia – n.r.), inclusiv scurtarea propriului mandat".

"Pana la urma se poate ajunge la un deal de genul: voi acceptati ce a vrut poporul la referendum si eu va dau satisfactie, ca tot ma contestati in fiecare zi si renunt la doi ani de mandat. A sugerat asta presedintele, ca durata mandatului poate fi subiect de negociere cu partidele din opozitie. As vedea posibil ca presedintele sa ajunga la o astfel de negociere", a adaugat Lazaroiu.

In opinia sa, modificarea Constitutiei nu este posibila in acest an si nici anul viitor, decat daca intervin "elemente spectaculoase de negociere intre putere si opozitie". (Mediafax)

Comentarii