Legea administratiei publice, ca si adoptata

miercuri, 14 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Legea administratiei publice, ca si adoptata

Camera Deputatilor a adoptat ieri, cu 224 de voturi "pentru", 61 "impotriva" – majoritatea apartinind PRM – si trei abtineri, raportul de mediere la legea administratiei publice locale. Raportul de mediere a fost deja adoptat de Senat, in aceeasi forma, legea urmind sa fie trimisa Presedintiei spre promulgare.
La votul de ieri au participat chiar si premierul Adrian Nastase, precum si ministrii Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea, Octav Cozminca, Hildegard Puwak, Dan Nica, Ovidiu Musetescu, Ioan Mircea Pascu, Leonard Cazan si Serban Mihailescu, toti fiind si deputati. Raportul contine, printre altele, prevederi referitoare la folosirea in administratie a limbilor minoritatilor, in localitatile cu peste 20% populatie minoritara. Proiectul mai prevede ca primarii pot fi suspendati de catre prefecti numai in cazul in care sint supusi urmaririi penale. De asemenea, documentul prevede ca actualii viceprimari trebuie sa opteze intre a-si pastra aceasta functie sau a-si mentine mandatul de consilier. Potrivit acestui articol, viceprimarii, alesi din rindul consilierilor, pierd mandatul de consilier in momentul in care sint alesi in functie, iar locul lor este ocupat de urmatorul candidat de pe listele electorale care nu a fost ales. Viceprimarul nu isi va mai putea recapata locul de consilier, in cazul in care este demis din functie prin votul a doua treimi dintre consilieri. Articolul mai stipuleaza ca viceprimarii vor trebui sa opteze pentru una dintre calitati in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii.
Potrivit legii, primarul poate fi suspendat de drept din functie in cazul in care acesta a fost arestat preventiv, iar, in urma comunicarii primite de la Parchet sau instanta de judecata, prefectul doar va constata, prin ordin, suspendarea mandatului primarului. Astfel, primarul care este cercetat penal isi va exercita, in continuare, mandatul pina in momentul in care va fi arestat, iar, dupa incetarea perioadei de arest, acesta isi va putea relua mandatul. Aceeasi prevedere se va aplica si consilierilor si viceprimarilor.
Legea prevede ca, in sedintele consiliului local in care ponderea minoritatilor nationale este de o treime, sa se poata folosi limba materna a acestor minoritati, iar, prin grija primarului, sa se asigure traducerea in limba romana. In toate cazurile, documentele trebuie sa se intocmeasca in limba romana. In localitatile unde ponderea minoritatilor nationale este de peste 20%, primarul trebuie sa se ingrijeasca ca hotaririle sa fie afisate si in limba minoritatilor. (D. POPA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii