Osama ben Laden era ingrijorat de imaginea al-Qaida. Ce planuri avea liderul terorist pentru retea

sâmbătă, 25 iunie 2011, 10:07
2 MIN
 Osama ben Laden era ingrijorat de imaginea al-Qaida. Ce planuri avea liderul terorist pentru retea

Printre documentele confiscate in vila din orasul pakistanez Abbottabad unde a fost ucis liderul al-Qaida se numara si o scrisoare nedatata, in care acesta analiza posibilele denumiri pentru gruparea terorista, in cautarea unei titulaturi care sa reflecte mai bine viziunea sa asupra jihadului.

"Este un fel de munca legata de imaginea marcii", a declarat oficialul american citat.

Grupul s-a numit initial Al Qaida Al Jihad (baza razboiului sfant), insa este cunoscuta in general numai drept al-Qaida, cea de-a doua parte a denumirii fiind ignorata, ceea ce reprezenta un motiv de ingrijorare pentru ben Laden.

"Din punctul sau de vedere, aceasta insemna ca aspectul religios al misiunii al-Qaida era trecut cu vederea, ceea ce permitea Occidentului sa descrie gruparea drept o organizatie care nu are legatura cu o miscare religioasa", a afirmat sursa citata.

Ben Laden voia ca Statele Unite sa fie percepute drept o putere implicata intr-un "razboi impotriva islamului".

"I se parea frustrant faptul ca lumea vedea lupta impotriva al-Qaida drept ceea ce si este in realitate – un efort pentru combaterea unei organziatii violente si nu drept un un razboi religios", a adaugat oficialul american.

Scrisoarea a fost redactata cu cel putin doi ani in urma, insa "nu se stie cui era adresata si nici daca a fost expediata".

 Ben Laden propunea mai multe noi denumiri pentru reteaua terorista, printre care se numara Taifat al Tawhed Wal Jihad (grup de monoteism si razboi sfant) sau Jama’at I’Adat al Khilafat al Rashida (grup pentru restaurarea califatului), a precizat sursa citata. (Mediafax)

Comentarii