"Tovarase Ceausescu, cine stie daca ne vom revedea?"

In urma cu un an se incheia intilnirea Bush-Gorbaciov de la Malta. Aceasta avea loc la sfirsitul unui an in care evenimentele se precipitau. O abordare romantica a schimbarilor dramatice din acel an nu poate trece cu vederea faptul ca in 1989 lumea intreaga sarbatorea 200 de ani de la Revolutia Franceza. Mergind pe aceasta linie, este un lucru real ca Europa a fost cuprinsa de febra schimbarilor dupa iulie 1989, cind Parisul sarbatorea cel mai frumos 14 iulie din istoria tuturor celor cinci Republici Franceze, printr-o parada fastuoasa si printr-un summit G 7. Liderii celor sapte tari industrializate au fost de fata la festivitalile de 14 iulie.
O abordare realista a evenimentelor tine cont ca nici o declaratie facuta la acel summit nu evoca, nici in cel mai voalat mod, inceputul prefacerilor. Peste numai doua luni, Solidaritatea avea sa castige alegerile din Polonia. In septembrie, la Varsovia se instala primul guvern cu paricipare necomunista din ultimii 44 de ani in Centrul si Estul Europei. In toamna, Zidul Berlinului era spart. La Praga, Revolutia de Catifea triumfa. La Budapesta, guvernul comunist anunta ca tara nu se va mai numi Republica Populara, dupa ce in septembrie deschisese granita cu Austria pentru cetatenii din RDG care voiau sa ajunga in RFG trecind prin Ungaria si Austria. La Sofia, Todor Jivkov era inlocuit. La Bucuresti, Ceasescu era impuscat.
Se puteau intampla toate acestea fara o intelegere intre principalii actori ai sistemului bipolar, SUA si URSS? Fara indoiala ca nu. In ce termeni s-a facut insa o asemenea intelegere? Toate datele, inclusiv cele oficiale, ne indreapta spre concluzia ca cei doi nu au avut o intelegere in termeni categorici.
Summit-ul de la Malta este de fapt prima intilnire dintre Bush si Gorbaciov care se inscrie in ceea ce practica diplomatica numeste intrevedere bilaterala. Venit la Casa Alba in 20 ianuarie 1989, dupa ce in 4 noiembrie 1988 cistigase alegerile, George Bush nu a avut nici o intilnire cu Gorbaciov, in afara celei prilejuite de sesiunea plenara a Adunarii Generale a ONU la care au participat amindoi, alaturi de alti sefi de state. Cei doi lideri se cunosteau insa din perioada in care Bush era vicepresedintele Statelor Unite. La Washington, abordarea relatiei cu Uniunea Sovietica era, la inceptul mandatului Bush, destul de neclara, desi se mostenea din mandatele Reagan o deschidere in relatia cu Moscova. In URSS, era deja al patrulea an de perestroika.
Intilnirea de la Malta (2-4 decembrie 1989) face parte din categoria temelor din istoria contemporana asupra carora nu exista prea multe date. Totusi, se pare ca ideea unei intrevederi bilaterale i-a apartinut presedintelui american. La intoarcerea din Europa de Est, Bush i-a scris o scrisoare personala lui Gorbaciov, propunindu-i o intilnire la sfirsitul lui 1989, la Camp David sau la Kennebunkport. Gorbaciov i-a raspuns ca nu vrea sa se intoarca la ONU in toamna, de vreme ce a mai fost acolo in decembrie 1988. Bush i-a propus atunci Alaska si, cand Gorbaciov a spus din nou ca nu mai vrea sa vina in SUA, presedintele a sugerat atunci Malta.
Bush vroia ca intilnirea sa acopere cit mai multe a probleme, dar mai important era faptul ca el dorea sa puna pe masa o lista a actiunilor pe care SUA erau gata sa le intreprinda pentru a-si manifesta increderea in procesul reformelor si in Gorbaciov. Cind a plecat la Malta, Bush avea 17 propuneri, dar nici una din ele nu insemna in sine prea mult. Luate impreuna, ele reprezentau o investitie semnificativa in Gorbaciov si in perestroika.
Intilnirea de la Malta a fost un succes din perspectiva lui Bush. S-au inregistrat progrese in negocierile START, Fortele Conventionale din Europa si alte negocieri pentru controlul armamentului. Gorbaciov a descris situatia din URSS in detaliu, incluzind si ceea ce incearca sa faca si care sunt problemele lui. A existat o discutie timida despre statele baltice, Bush cerindu-i lui Gorbaciov sa evite violenta si asigurindu-l ca daca cumva va face altfel, SUA vor raspunde cu tarie. Bush l-a mai asigurat pe Gorbaciov ca SUA nu vor incerca sa exploateze schimbarile din Europa de Est.
Dintre personalitatile prezente la intilnirea de la Malta, doar Jack Matlock, ambasador la Moscova al SUA din 1987 pina in 1991, agreeza ideea ca, pe 3 decembrie 1989, a avut loc totusi un acord in ceea ce priveste schimbarile din Europa comunista. Matlock este singurul participant si autor de lucrari pe aceasta tema care crede ca simpla discutie a celor doi a avut semnificatia unui "pact de neagresiune" a Occidentului in ceea ce priveste grabirea evenimentelor din statele comuniste.
Un argument pentru aceasta teorie se poate gasi intr-un document oficial al Tratatului de la Varsovia, din data de 4 decembrie 1989. In acea zi, la Moscova, secretarul general al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov, i-a convocat la Kremilin pe omologii din statele comuniste pentru a le prezenta discutiile avute la Malta. Delegatia romana, condusa de Nicolae Ceausescu, a fost singura care nu a semnat documentul final al intrevederii.
Acest document se referea la condamnarea invaziei sovietice din Cehoslovacia, din 1968. Traducerea lui din limbajul diplomatic in cel al realitatii imediate era ca URSS nu va reprima brutal incercarile de schimbare a regimului din statele comuniste. Doctrina Brejnev, care introducea conceptul de suveranitate limitata, era repudiata chiar de statul care o initiase. Romania a refuzat sa semneze acest domument, Ceausescu pretextind ca Bucurestiul nu poate sa isi puna semnatura pe un act care condamna ceva ce Romania a dezavuat la vremea respectiva. Seful statului roman a criticat devierile lui Grobaciov de la doctrina comunista si a ridicat problema legitimitatii prezentei sale la Malta, ca reprezentant al statelor care construiesc socialismul.
Judecind dupa putinele marturii ale participantilor occidentali si sovietici la Malta si dupa si mai firavele declaratii ale romanilor care au fost dispusi sa vorbeasca despre subiect, Ceausescu a simtit ca bate un vint al schimbarii. Nici la Moscova, nici la Washington nu se stia insa cit de rapida si, mai ales, cit de radicala va fi schimbarea. Daca este adevarat ca Egon Krentz i-a spus lui Ceausescu, la Moscova, pe 4 decembrie "tovarase Ceausescu, cine stie daca ne vom revedea?", atunci este clar ca la Malta s-a decis schimbarea si Grobaciov si-a chemat omologii sa le comunice ca sint liberi sa faca ce vor. Judecind insa dupa declaratiile facute, in aceeasi zi, la Bruxelles, de presedintele Bush – "nu am discutat nimic spectaculos, vrem doar sa sustinem perestroika" – nici americanii nu erau prea siguri despre cit de departe vor sa mearga in sustinerea "miscarilor de eliberare" din statele care erau in continuare comuniste. (Irina Zidaru – Mediafax)