Academia Romana de Tarabagii

 Sa fie clar, fiecare vinzator de la orice taraba, tejghea, ghiseu, chiosc, magazin de cartier sau alimentara din Romania a absolvit o academie de vinzatori specializata pe producerea de oameni care urasc cumparatorii.  in aceasta academie intra printr-un examen riguros oameni normali si ies vinzatori. Ei, din nou o spun, urasc cumparatorii. Ar vrea ca acestia sa nu existe, sa dispara. Problema e ca nu o fac si de aceea s-a deschis aceasta institutie, pentru a-i descuraja, a-i stirpi, daca se poate.

Studiile dureaza mult. Sint si examene grele (psihologie, sociologie, PR etc.) in care se fac experimente pe viu pe cumparatori prinsi si tinuti in custi unde sa nu aiba acces la produse. Dar nu vreau sa intru in amanunte.Va spun asta cu titlu secret. Ei nu trebuie sa afle ca noi stim, noi, cumparatorii, pentru ca, daca se intimpla chestia asta, vor deveni peste noapte altfel, adica mai buni, adica normali, si viata noastra n-ar mai avea farmec. Eu unul m-as muta in Afganistan, un loc unde sigur vinzatorii nu se vor schimba niciodata pentru ca ei au pusti.      

Va mai spun ceva tainic: la aceasta academie, pe al carei frontispiciu scrie mare "N-AVEM!", la sfirsit, dupa licenta, absolventii depun un fel de juramint ca al lui Hippocrate in care se leaga cu limba de moarte ca vor face tot posibilul pentru a umili cumparatorii indiferent de sex, virsta ori situatie. Apoi i se da fiecaruia in parte cite un milion de euro. Ei chiar sint adevarati milionari, daca nu stiati. Astfel se explica atitudinea lor total degajata si zeflemitoare, chiar agresiva fata de tine, umilul cumparator, care nu ai decit banii putini din portofel, si indiferenta lor crasa pentru vinzarea propriu-zisa a produselor. Credeai ca ei doar "par" a nu avea nevoie de banii tai? S-o crezi tu! Lor chiar nu le trebuie banii vostri, ei fac ceea ce fac – circareala de la taraba – de hobby, de chichi, pentru ca se plictisesc in casa lor de pe plaja din Hawaii. Tu ai disperata nevoie de marfa lor, iar ei nu-ti fac decit o favoare. Asta e purul adevar.

Ideea e ca ei sint investiti cu o asemenea putere la terminarea studiilor incit trebuie sa fie de o tarie psihica fantastica pentru a rezista tentatiei de a fi mitocan si nepoliticos, de a domni peste taraba, ghiseu, tejghea, precum un bulibasa. Si cine e atit de puternic? Nimeni, va spun eu. De aia nu vreau sa dau la ART (Academia…), pentru ca mi-e teama ca n-am sa rezist.

In calitate de umil cumparator, trebuie sa te prezinti in fata vinzatorului la patru ace, sa stai smirna si sa nu comentezi nimic ce nu-ti convine. Sa nu ceri rest si sa zimbesti tot timpul. Trebuie sa-ti accepti conditia de clasa inferioara lipsita de studii. Eu asa fac de cind am aflat cum sta treaba. Merg imbracat in cel mai scump costum al meu (cel de la nunta, cu floarea de plastic inca la rever), am tot timpul un banc nou pregatit si las bacsis gras. Slava Domnului, de atunci n-am mai facut indigestie niciodata de la alimente stricate. Mi-am vazut lungul nasului.

Cei mai de sus in regn, care sint adevarati maestri, guru, sint "comerciantii" din Bazar, aripa cu vechituri. Cind ii vezi, iti vine sa pici in genunchi de admiratie. Atitudinea lor este de totala, dar TO-TA-LA!, detasare de toti si toate din jur. Pentru ei, cumparatorii sint doar niste umbre care le strica buna dispozitie, concentrarea la sah sau table, pofta de tuica ori somnul. Acel loc este ca o oaza de liniste, chef si buna dispozitie. Banuiesc, si sint convins de asta, ca locul acela reprezinta pentru ei un El Dorado devenit realitate, iar mersul acasa, dupa inchiderea portilor, un cosmar. Daca indraznesti sa tulburi vreun sfint dintre acestia cu o intrebare legata de pretul unui surub lipsit de valoare, iti va cere pe el o suma exorbitanta cu scopul vadit de a nu-l vinde… si asta nu oricum, ci aruncindu-ti vorbele peste umeri, printre dinti, ca un latrat feroce, mesajul adevarat fiind: "Cara-te de aici cit mai repede!…". Asta pentru ca orice produs vindut inseamna de fapt un pas spre epuizarea stocului (ingrozitor! Aaaa!…), lucru echivalent cu plecarea din bazar, respectiv moartea.

Urmatorii pe lista sint amatorii din talciocul de duminica. Pe acestia eu unul ii admir pentru ca fiecare in parte este un personaj de roman rus. Exista aici din toate categoriile, de la buhaitul terminat beat crita la 8 dimineata, care e in stare sa negocieze toate produsele (gunoi) pe o sticla de bautura, si pina la cel cu studiile academiei mentionate mai sus care pare ca vine acolo doar ca intr-un fel de schimb de experienta in strainatate. Cel din urma isi selecteaza aprig clientii, pe cei care nu-i plac refuzindu-i vehement si jignindu-i ("Fugi de-aici, ca-ti pute gura!"). Dar si "negutatorul" majoritar, tipic de taraba, care a venit acolo tot ca sa se distreze, ca si guru de mai sus, fiindca nu are ce face acasa duminica. Acesta este raspunzator de atmosfera tipic balcanica ce face talciocul o destinatie atit de pitoreasca pentru turistul strain… El, cu paharul de bautura aferent la indemina permanent, este poet, cintaret, politician, dar mai ales gurist in majoritatea cazurilor. Daca nu cinta la acordeon, trompeta, toba ori muzicuta de se aude in toata adunarea, macar striga cit il tine gura aruncind poante obraznice, cu rima sau fara, colegilor de taraba ("Nu-i da, ma, ca n-are bani") ori indemnind clientii cu cite un slogan hitru gen "Care vrei, care-ti mai dau!?". Adevarati vinzatori de piele de closca.

Ultima categorie din acest clasament facut la repezeala apartine precupetelor din piata de legume. Ele sint atit de diverse, ca nu le poti cuprinde laolalta intr-o clasa, trebuie musai sa faci subclase. Nu se poate neglija nici categorisirea pe sexe, care e foarte graitoare (una e sa fii apostrofat de o tata si alta luat la imbrincit ori injurat virtos de un barbat cu experienta in domeniu). Ma marginesc la un singur tip pe care am sa-l exemplific.

Ea e doamna care, in timp ce stai in fata legumelor ei indecis, la un metru distanta de mirifica fiinta a domniei sale, se face ca nu te vede si discuta cu vecina de taraba total detasata. La chemarea ta se arata tot indiferenta, de parca ar rage o vaca, nu ar vorbi un om, la fel si la repetarea mai accentuata a cerintei tale. Daca esti un ins mai fara obraz si te rastesti un pic, tanti, in cel mai firesc gest de intoarcere, cu o sprinceana ridicata, iti va zice rastit si de sus, foarte de sus: "E-nchis, dom’le!".