Caciuli si potcapuri humulestene

La Ion Creanga caciula n-are prestanta eroica a "turcanei" lui Penes Curcanul sau a cusmei brumarii a Craisorului muntilor; nu este nici caciula desfundata (si opinca sparta) a Sergentului; batar de-ar fi asemeni cusmei lui Mihai Bravul, impodobita cu surguci din pene de cocor, acea "cupola" gigantica ce spaimanta pe cosbucianul pasa Hasan; dar nici acea intunecime amenintatoare de caciuli din La impartitul porumbului de Stefan Luchian nu e; nu sunt nici macar caciulile folkiste, care, de veacuri ca un munte, eroic paunescian in "curbura arcului carpat".

Ei bine, la Creanga e… alta caciula. Eroii lui (vine vorba "eroi") coboara binisor caciula, mai bine o tuflesc, o trantesc. Ei nu stau ca un munte "cu caciulili pa frunte", ci le tuflesc a lehamite sau a ciuda nepasatoare, ori le trantesc jemanfisist. Cateodata, ce-i drept, oamenii acestia stau si cu caciula in mana, dar nu se caciulesc, ci saluta ca cei care ii ureaza drum bun lui Ivan, dupa ce acesta ii scapase de draci; sau o tranteste cat ce pot de pamant, cum face taranul din Povestea povestilor vazand pe ogor "stiuletii" buclucasi; sau o tufleste ca Nica, pe scorbura, fara a se teme de consecinta matusii Marioara si de gura satului. Graitor este si gestul lui Danila Prepeleac, gest de libertate, de eliberare de sine. Acesta isi tufleste nepasator caciula in (pe) cap. Iata contextul. Danila porneste sa-si vanda boii, dar targul era cam departe si iarmarocul pe sfarsite. Danila insa nu se sinchiseste de asta: "Dar cine sta impotriva lui Danila Prepeleac? (…) El tufleste caciula pe cap, o indeasa pe urechi si habar n-are".

Tot cu acest "habar n-am" vor fi trantit caciulile si catihetii, cand se "intartau" la joc in nesfarsitele lor petreceri, la fel va fi trantit Ivan chipiul, cand lua pe draci si pe dracoaice la horodinca si cazancinca, rasturnand in iuresul jocului tarabile si toate cele din iad. Mosneagul din Povestea porcului insa isi indeasa cusma pe urechi si zice hotarat purcelului: "Hai cu tata, baiete, s-aducem nora mane-ta". Gestul e semet, parca presupune o doza de obraznicie comica.

Pe aceeasi linie a dezinhibarii si a uitarii de sine sa vorbim despre rasa calugareasca. Un ganditor al ortodoxiei de talia lui Vladimir Soloviov arata ca monahii au invetat un vesmant care, raspunzand de la sine de exigentele tinutei (maiestuos, drept, fluid, dar simplu, modest) lasa corpul complet liber, facandu-l astfel pe calugar sa uite de el insusi…

La Creanga rasa si dulama il eliberaza intr-adevar pe calugar dar pe dos, nu inspre interior, inspre cautarea Sinelui Suprem. Viziunea e, desigur, populara, tine de acea cultura a rasului popular, de care vorbea Bahtin, care a boicotat mereu cultura serioasa. Caci iata-i pe calugarii de la Neamt si de la Secu: "S-apoi atunci puneti, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu las sold, icrisoarele moi cat se poate de multe…" Popa nu-si mai tufleste caciula ca Danila sau nu-si mai pune comanacul pe-o ureche, ci isi zvarle potcapul cat colo, dar semnificatia este aceeasi: eliberarea de orice conditionari.

Publicitate și alte recomandări video