Cald, rece, fierbinte…

O scriitoare care se complace, la Iasi, intr-un con de umbra este Angela Traian. Desi are publicate, din 1975 si pina acum, trei plachete de versuri, trei carti de proza si una de eseistica literara, nu este nici macar membra a Uniunii Scriitorilor. Probabil ca n-a interesat-o apartenenta la breasla, sau din lehamite fata de incercarile prin care trebuie sa treci spre a accede la aceasta calitate. Plus ca US e plina de tot felul de veleitari care cred ca, odata cu obtinerea carnetului de membru, le-a fost inminat si acela de scriitor. Intrebat fiind citi scriitori vor iesi de la (celebra) Scoala de Literatura din anii ’50, Sadoveanu a raspuns ca "vor iesi atitia scriitori citi au intrat". In US, la ora actuala, sint mai multi membri decit scriitori. Unii dintre ei au dat puternic din coate, au miscat din urechi, au facut sluj pe la mai marii breslei care, pina la urma, enervati sau plictisiti, le-au dat nota de trecere. Exact cum se intimpla si-n invatamintul de toate gradele, cu elevi/ studenti care sint trecuti clasa cit de mila, cit de sila. Dar capra riioasa e tot ea cu coada sus. Zimbesc a ride cind vad cite unul dintre acestia cum se ratoieste la cei care, eventual, nu le recunosc "opera", sau se autociteaza generos, punindu-se in contexte literare cit mai avantajoase.

Angela Traian nu este singura care a ales discretia. I-as mai cita aici pe Aura Musat, pe Catalin Ciolca, pe Nicolae Ionel, pe Mircea Popovici, scriitori care ignora "viata literara", publicitatea, preferind a-si tese, fiecare, pinza lui de paianjen. Totusi, la inceputul anilor ’90, un Nicolae Ionel sau un Catalin Ciolca erau prezente remarcabile, deosebit de ofensive, in publicistica ieseana, spre a parasi, mai apoi, cimpul de lupta si a se dedica – gloriosi? infrinti? dezamagiti? – doar confruntarii cu ei insisi.

O surpriza a fost sa o aflu printre polemistii sfirsitului de veac si de mileniu pe Angela Traian, delicata poeta din Colindul boabelor de roua, care, dupa o tacere de aproape un deceniu, intra, impetuoasa, in dispute literare nu tocmai confortabile. Iata-ma in lumina, parea a spune dumneaei, intr-o suita de eseuri adunate sub un titlu temperamental: Poet cald /poet rece. Scrise cu nerv – uneori cu nervi -, textele ei ataca "cestiuni importante la ordinea zilei", cum ar fi: post-modernismul, optzecismul, voyarismul, post-comunismul, confuzia de valori si alte cele care au animat viata literara in ultimele doua decenii. Punctul ei de vedere – unul al bunului simt literar – este bine argumentat si transant. Ceea ce in urma cu 10-15 ani era un subiect cald – dupa ce fusese fierbinte – a tot pierdut din combustie, spre a ajunge acum aproape de inghet. Pasiunea pusa in disputele despre post-modernism sau despre optzecism s-a stins, ca orice iubire care si-a consumat toate rezervele. Consumismul sexual, gen Elena Vladareanu sau Rodica Draghincescu, a ajuns la saturatie, dupa ce si-a satisfacut toate curiozitatile. Douamiistii sint, de acum, si ei oameni la casa lor, cu catel si purcel. Cum trecu si tsunami stirnit de Istoria… lui Manolescu, plutim intr-un nor de cenusa literara, pe care mijloacele ultra-moderne de locomotie nu indraznesc a-l strabate, de teama sa nu se gripeze. Vrind-nevrind, dupa explorari extraterestre, vom redescoperi confortul orient-expresului sau chiar a diligentei de seara (cu care ii carabanea Emil Brumaru, la Cronica veche, pe veleitarii lirici…).

Ceea ce se simte in demersul Angelei Traian este optiunea pentru valorile clasice/clasicizate, refuzul exhibitionismelor de orice soi. Metafora, aluzia, sugestia, vorbirea oraculara, chiar onirica au intotdeauna cistig de cauza fata de exprimarea frustra, "fiziologica". Prozele adunate in volumul Viata e frumoasa (Vasiliana, 2009) vin ca o ilustrare a acestei optiuni estetice. Fata de o autoare (a si fost premiata de US!) care ne anunta – dramatic! – ca "Singuratatea mea si-a aruncat chilotii in strada", Angela Traian puncteaza, prin vocea unui personaj, ca "in relatia dintre oameni, mai ales dintre un barbat si o femeie, pot exista unele taine, care insa trebuie purtate cu gratie, cu eleganta si aparate cu vorbe putine". Peste tot, in prozele ei, "mici si mari singuratati asteapta mici si mari intilniri", dar totul se petrece sub pecetea tainei, la care cititorul este martor si partas, s-o dezlege. Visele si realitatea, trecutul si prezentul interfereaza, intr-un amalgam pastos si mai mereu ademenitor. Valurile memoriei fac atingere cu valurile prezentului, "si povestea curge, curge". Dar nu, cum poate s-ar crede, intr-o stilistica desueta, ci cu o bine calculata schimbare de planuri, cu fel de fel de capcane narative, astfel incit vrei mereu sa afli "ce se intimpla" pina la capat. Titlul cartii – care preia titlul unei povestiri – este exaltat ironic, amintindu-mi de Sa-ti ramina bucuria, al lui Romain Garry, daca nu ma insel. Bucuria de a fi si drama, frica si exuberanta, "cosmaruri, obsesii, vanitati si infringeri" coabiteaza cu un soi de miracol al existentei, pe care autoarea stie a le alatura si a le disipa fara ostentatie. "Pe portile larg deschise ale visului inainteaza, implacabil, amintirea". S-ar putea spune ca aceasta, amintirea, este liantul narativ al acestor proze, care emana firesc naturalete si, dinspre partea autoarei, o predispozitie nativa de a urzi povesti, nu de adormit copiii, ci de intretinut dulcea zabava a cetitului…   

Cu sau fara carnet, Angela Traian este – ar trebui sa fie – o scriitoare vizibila.