Caprarul proto-pacifist

Nici nu stiu ce sa mai cred despre „cel mai cinstit" Guvern care face boacana dupa boacana, despre actuala Putere care pare sa tina a ilustra zi de zi ce-a spus Cristian Tudor Popescu in urma cu mai bine de un an vizavi de o propunere legislativa aberanta a parlamentarului PSD Victor Socaciu: „Zacamintele de prostie din Romania sunt nelimitate, spre deosebire de cele de petrol. Nu pot comenta «argumente» ca acelea aduse de deputatul in cauza", declara CTP pentru Adevarul din 6 mai 2011, dupa ce fostul cantaret paunescian isi motivase propunerea privind dublarea filmelor straine la televiziune sustinand ca „folosirea subtitrarii introduce cuvinte noi, care sunt asimilate de populatie si ajung sa fie considerate termeni obisnuiti. Din aceasta cauza limba romana se deterioreaza, afectand identitatea nationala"! Mai mult mi-a placut propunerea lui CTP: „Limba romana o distrug deputatii si senatorii aproape de fiecare data cand deschid gura, nu subtitrarile filmelor. Ei ar trebui dublati din romana in romana".

Dar odata cu invocarea „identitatii nationale", putem sa ne-ntoarcem in actualitate: ea, identitatea nationala, pare o idee fixa din cele putine pe care le au cei de la USL, pentru ca si preluarea ICR s-a facut, printre altele, cam cu aceeasi motivatie. Si cum vrea noua conducere sub domnul Andrei Marga sa puna ICR-ul prin institutele sale din capitalele importante ale lumii in slujba „identitatii nationale"? De exemplu numind la conducerea ICR Paris o „fosta persoana de sprijin a Securitatii, inscrisa in registrul prim-secretarei Maria Ghitulica" (Ziarul de Iasi de sambata), in persoana domnului Alexandru Dobrescu. Si asta, cititi si degustati formularea, „in vederea consolidarii retelei de institute din sfera Institutului Cultural Roman", cum se spune in comunicatul ICR. Ei, da, pentru a consolida actualmente ceva, o fosta persoana de sprijin a Securitatii pare a fi persoana ideala, nu? Sprijin, consolidare, se pupa de minune!

Astea fiind spuse, hai sa trecem la descoperirea uluitoare pe care am facut-o citind Dilema veche din 13-19 septembrie 2012, unde la rubricuta ready made (de-a gata) am dat peste urmatorul citat: „Profit de momentul cand sunt aproape gol spre a scrie. Voi incepe prin a-ti spune, caci stiu ca tu tii nitel la asta, ca sunt caprar. Am galoane la maneci si la manta. Trebuie sa fi facut ceva rau ca sa le merit. Acum 2 zile majorul m’a chemat. Mi-a spus ca e foarte multamit de purtarea mea (trebuie sa fi facut ceva foarte rau). Imi multameste de tot ce am facut, de purtarea mea in avant-posturi, de tot ce i s’a raportat despre mine (adeca ca n’am facut nimica), spune ca am meritat galoanele de caprar si ma autoriza de a le pune imediat. Iti repet ca sunt foarte multamit de Dta etc… etc… Ii multamii la randul meu si ma intorsei trist si pe ganduri la cortul meu, cautand a-mi aduce aminte ce crima am putut face spre a merita galoane. Nu gasesc, dar trebuie sa fi facut ceva rau, prea mi-a multamit, prea m’a laudat. Oare sa fie adevar ca sunt soldat bun? Tot sper ca n’am ajuns in acest grad de coruptiune." (Sublinierile imi apartin, desigur.)

Ei? Ce parere aveti? De cand credeti ca este documentul? Din al Doilea Razboi Mondial? Din Primul? Nt. E din Documente privind Istoria Romaniei. Razboiul pentru independenta, vol. VI (1 septembrie 1877 – 15 octombrie 1877), Editura Academiei Republicii Populare Romane, 1953!

Am ramas trasnit cand am citit aceste randuri: cine, ce era acest soldat facut caporal de vreme ce se chinuia sa priceapa cum si de ce s-a intamplat asta, tot zicandu-si obsesiv ca „trebuie sa fi facut ceva rau" ca sa merite galoanele in cauza, culminand cu fraza finala in care omul isi exprima speranta sa nu fi ajuns, totusi, „in acest grad de coruptiune"? Sa fi fost vreun fiu de preot sau un seminarist-viitor preot? Poate. Dar chiar si asa, dupa stiinta mea, pentru vremea aceea tot e ceva absolut neobisnuit sa gandesti cum gandea acest soldat devenit caporal, cu atat mai mult cu cat lupta(se) intr-un razboi drept, justificat, pentru eliberarea de sub otomani, pentru independenta Romaniei! Cum si de ce va fi considerat el inaintarea in grad urmarea a ceva rau, foarte rau, ba chiar ajungerea intr-un inalt „grad de coruptiune" (spirituala? sufleteasca?)?

Totusi, pacifismul s-a format ca miscare abia in secolul 20! E drept ca termenul, conform Wikipedia, a aparut in secolul 19, prima folosire a notiunii fiindu-i atribuita francezului J. B. Richard de Radonvilliers, care a introdus-o intr-un dictionar (Enrichissement de la langue française; dictionnaire des mots nouveaux, ed. a 2-a, Paris 1845).

Oricum, Romania de pe vremea aceea era departe de o gandire care, dupa Primul Razboi Mondial, l-a facut pe scriitorul si jurnalistul german Kurt Tucholsky (1890-1935) sa spuna o vorba devenita celebra si mereu citata de toti pacifistii germani, cel putin: „Soldaten sind Mörder." (Soldatii sunt niste ucigasi). Fraza a spus-o unul care luptase si el pe front (in Primul Razboi Mondial) intr-o tableta aparuta sub pseudonimul Ignaz Wrobel in 1931 in revista Die Weltbühne, tableta din cauza careia revista a fost data in judecata, mai exact Carl von Ossietzky, editorul ei, a fost judecat in 1932 pentru „jignirea Reichswehr-ului", dar achitat in cele din urma, motivandu-se ca n-au fost numite persoane concrete si ca un intreg nedefinit nu poate fi „jignit". (Apropo de Ossietzky: avea sa primeasca in 1936 Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 1935, dar autoritatile naziste nu i-au permis sa-l ridice personal, Hermann Göring, cel raspunzator pentru infiintarea Gestapo-ului si a primelor lagare de concentrare, sugerandu-i in prealabil sa nu-l accepte, acceptarea Premiului echivaland pentru nazisti cu autoexcluderea din comunitatea poporului german! Ca fapt divers, Hitler a interzis apoi oricarui cetatean german sa mai primeasca Premiul Nobel. Ca fapt deloc divers si trist, Carl von Ossietzky a murit in 1938 ca urmare a tuberculozei pe care a contactat-o – exista si supozitia ca i s-ar fi injectat bacilul TBC! – cat a fost in diferite lagare de concentrare intre 1933-1936.)

Si totusi, ramane intrebarea: cum s-o fi putand explica aceasta stranie (pentru vremea aceea!) gandire a caprarului roman de la 1877? A naibii intrebare, zau.