Ce se intimpla cu noi

Rezultatul alegerilor locale din Romania a zgribulit rindurile "dreptei" romanesti. Ideologi de toate calibrele, de la Mircea Mihaies la Sever Voinescu, s-au impleticit spre coltul rezervat lor in paginile ziarelor pentru a denunta, spectral sau razbubuitor, noua victorie a lui Ion Iliescu. Diabolicul, tenebrosul, giganticul papusar, "elefantul alb" Ion Iliescu a cistigat din nou. Stinga domina Romania, ne anunta dreapta.

Din punctul meu de vedere, e adevarat, stinga domina Romania, dar nu din cauza lui Ion Iliescu, ci din cauza unei drepte – sa o numim "neoconservatoare" sau "civic-liberale" – care a trait, vreme de doua decenii, in fericita simbioza cu Ion Iliescu. Daca Ion Iliescu nu ar fi existat, dreapta civica romaneasca ar fi trebuit sa-l inventeze. Cind spun "dreapta" nu ma refer la dreapta politica, inexistenta atita vreme cit e reprezentata de partide de centru-stinga si de tehnocrati cu pedigree iliescian. Cind spun "dreapta" ma refer la coteriile debordind de puritate morala ale "dreptei" intelectuale.

Si asta pentru ca, de doua decenii incoace, batalia dintre stinga si dreapta a fost, cu exceptia scurtei si regretabilei guvernari Ciorbea, una dintre "intelectuali puri" si politicieni "machiavelici" de tip Ion Iliescu sau Adrian Nastase. Nu a fost, asadar, batalia dintre doua forte politice, ci dintre o masinarie politica eficienta, cea a stingii, si un discurs, uneori demn, uneori penibil, aproape intotdeauna contrafacut, al dreptei civice. Situatia a stat astfel tocmai pentru ca stinga iliesciana si dreapta intelectuala au avut un scop comun: impiedicarea aparitiei unei autentice forte politice de dreapta.

Victoriile stingii in Romania nu se datoreaza in principal stingismului romanilor, ci mai degraba modului in care atit stinga cit si dreapta au formulat, au decupat programatic realitatea romaneasca. De fapt, si stinga si dreapta s-au concentrat, in practica lor politica sau in discursul lor ideologic, pe un singur lucru: pe defectele romanilor. Stinga lui Iliescu a flatat si a folosit aceste defecte. Iliescu a inteles ca, dupa patruzeci si cinci de ani de comunism, de programare genetica si ideologica a romanilor, tot ce are de facut pentru a ne mentine in sfera de influenta sovietica e sa se foloseasca de instinctele si patimile "omului nou". Construita pe coruptie, frica, dispret pentru viata omului, manele, baroni locali si sovinism de tip "Romania Mare", "Romania" lui Ion Iliescu are vitalitatea unei pustule.

De cealalta parte a baricadei, dreapta s-a concentrat tot pe defectele romanilor. Discursul dreptei civice romanesti postdecembriste e plin de injuraturi, la propriu, la adresa "mirlaniei", "stupiditatii", "primitivismului", "trogloditismului", "pasunismului" si "violentei" poporului roman. Denuntind aceste trasaturi, folosite cu succes de Ion Iliescu in edificarea sistemului politico-economic pe care il conduce, dreapta nu a reusit nimic altceva decit sa se autolegitimeze ca "elita". O elita bazata doar pe dezgust.

Avind de ales intre demagogia lui Ion Iliescu, care le ingaduie si flateaza patimile si micimile sufletesti antrenate de comunisti special pentru a tine Romania in lesa, si dezgustul elitelor de dreapta, pentru care tot ce e romanesc e o insulta la adresa umanitatii, romanii au mers mai mereu pe mina stingii.

In mod normal, dreapta ar fi trebuit sa aiba in vedere nu doar denuntarea defectelor reale sau inchipuite ale romanilor, ci folosirea calitatilor lor, atitea cite sint. Dar se pare ca nici stinga si nici dreapta nu ne vor intregi, nu ne vor noi insine. Stinga ne vrea cazuti, corupti si usor manipulabili. Dreapta nu se poate folosi de calitatile noastre deoarece ne vrea straini. Stinga ne vrea iobagi, dreapta ne vrea slujbasi de corporatie, "europeni", nu romani, "toleranti", nu normali, calvini sau catolici sau eurosocialisti, nu ortodocsi, "globalizati", nu "pasunisti" legati de locul nasterii, de familie, de stramosi. Nici stinga, nici dreapta nu au ce face cu virtutile, istoria si identitatea noastra.

In batalia dintre o stinga pentru care toate viciile noastre sint virtuti si o dreapta pentru care toate virtutile noastre sint niste vicii, sufletul nedescatusat inca al Romaniei constituie o veritabila a treia forta. Adevarata dreapta romaneasca e cea care se va ridica in numele unei schimbari la fata a Romaniei, in numele restaurarii si invierii in trup si suflet a romanilor. Pina atunci, Iliescu si ai lui, cu radacini in realitatea mucegaiului romanesc, vor continua sa cistige la urne in fata unei drepte care ne vrea altceva decit sintem.