Constructori si perversi

Perioadele de criza, agitatie, excitatie sociala provoaca o stare generalizata de neliniste, insotita adesea de confuzie, zarva, amestec de sentimente acute si actiuni precipitate, de bulversari care pun oamenii in miscare, generind confruntari, uneori dezbateri benefice. Acestea sint adesea acompaniate, in surdina, de atacuri perverse, de aranjamente oneroase, de emergenta unor sobolani sociali care au rontait in vizuini si vad deodata sansa sa-si intregeasca rezervele. Nu dorinta binelui public, nu  grija de ceilalti ii doare, desi o proclama fara rusine, ci dorinta de chiverniseala, de profit personal. Ii recunosti usor, ataca fara scrupule realizarile altora, constructiile colective, orice stare de bine comuna; n-au facut nimic pentru spatiul public, dar in numele democratiei (cite mizerii, chiar crime n-a produs "democratia" lor, in trecut si astazi!) ataca si distrug ceea ce au facut ceilalti. Miriie sau latra, ataca pe la spate, incita pe cei creduli, sint specialisti in coalitii si grupari de asalt, sapa la temelie, rup, distrug tot ce pot. Am intilnit adesea, in cariera mea, asemenea specimene. Nu-i intereseaza sa participe, sa contribuie la constructia comuna, se dau in laturi cind e vorba de munca, doar profita si nu pierd nici un prilej sa denigreze si sa demoleze. Stau in umbra cind e liniste, apar la suprafata cind se iveste momentul.

Perversiunea e o constanta atitudinal-comportamentala care semnifica, in general, inclinatia de a face rau; intentia e totdeauna rautacioasa, chiar daca drapata in vorbe mieroase; o conduita care deviaza de la legile morale ale societatii sau grupului. A perverti, spun dictionarele, inseamna a deturna, a  zagazui o actiune benefica, a devia drumul unei initiative bune. In vocabularul curent, termenul este utilizat mai ales pentru conotatia sa morala, desemnind instinctele care conduc la comportamente imorale, antisociale. A realizat cineva un lucru bun, a reusit un grup sa puna in act un proiect benefic, apare imediat denigratorul care face remarci negative, care transforma binele in rau, care sadeste indoiala, care surpa increderea celorlalti in ei insisi. Suride sardonic printre dinti, face parada de cunostintele sale, de realizarile altora, recurge la orice pentru a planta neincredere, pentru a sparge liantul afectiv. Intimidati, ceilalti evita sa-l intrebe: bine, e imperfect ce-am facut noi, dar tu cu ce ai contribuit,  ce ai realizat, personal? Abil, atrage in atac pe cei slabi, influentabili, nesiguri sau dispusi, ei insisi, sa triseze. Perversul social adora sa faca rau, isi extrage vlaga din acest tip de actiune, are suflet vicios, e urit de rautaciosce e. In grup, in echipa, perversul e redutabil. Daca prinde de veste ca poate declansa o perturbare a muncii colective, nu ezita. Face aliante, munceste frenetic, ghideaza orice nemultumire contra celor ce fac, e ingenios. André Sirota, autorul unei carti despre Conduite perverse in grup (editata de Polirom) numeste „descalificare perversa" operatia prin care cineva initiaza si dirijeaza un discurs descalificant pe o scena sociala (organizatie politica, institutie, grupare profesionala), urmarind obtinerea presiunii majoritare si instaurarea legii tacerii pentru a  anihila si izola pe cei dornici sa initieze, elaboreze, construiasca ceva. Perversii psihosociali se manifesta cel mai lejer in grupurile naturale sau in echipele institutionale. Aici perversul psihosocial poate fi recunoscut prin conflictul persistent pe care il intretine si care ia, intotdeauna, forma denigrarii a tot ceea ce nu vine ca propunere din partea lui. El este impotriva oricarui demers explicit si organizat de elaborare colectiva sau, in particular, impotriva oricarui demers care poate declansa procese inconstiente de afiliere. El cauta sa exploateze, in beneficiul sau, segmentele psihotice din relatiile colective. Il recunoastem usor: are nevoie sa atace tot ceea ce inseamna legatura sociala normala. Profesorul Sirota a identificat 11 situatii-tip in care perversii psihosociali isi etaleaza "competentele". Poate vom relua problema si vom detalia.

Perversul e un narcisist, se iubeste doar pe sine, nimeni nu are intiietate in fata sa. Fata de persoana sa are o dragoste nu doar exagerata, ci patologica, o tulburare de personalitate care-l face inapt sa-i accepte pe ceilalti, sa colaboreze, sa intre intr-o echipa. Manifesta un instinct de putere care-i intuneca mintile, care-l desfigureaza, e megaloman pina in pinzele albe. Dar nu poate lupta pe fata, cu armele competentei, muncii, daruirii si atunci recurge la strategii din arsenalul conspiratorilor. Are o dubla abordare: pe de o parte isi seduce victima, e generos-amical sau linguseste fara pudoare, pe de alta parte nu-i iarta credulului faptul ca a trebuit sa-si utilizeze talentele pentru a-l cistiga. Asa ca il uraste din rasputeri si asteapta clipa sa i-o plateasca, sa-i speculeze greselile, sa-l descalifice, sa-l respinga, sa-l izoleze si umileasca. Violenta face si ea parte din arsenalul sau, agresivitatea e insa mascata, adesea prin gentilete, admiratie manifestata public. Ura in manusa de catifea! Proiectul e insa ca cei admirati si iubiti de cei din jur sa devina inamici publici, sa fie aruncati la periferie, murdariti, distrusi.

Perversul e o capusa, nu poate exista decit sugind din vlaga celor din jur, exploatindu-i, inselindu-i, culpabilizindu-i. In Psihologia ciocoismului, Constantin Radulescu-Motru descrie tipul imbogatitului lipsit de scrupule si de preocupari pentru valori morale, insetat doar de parvenire. Ciocoiul politic, academic sau de orice fel dezvolta doar strategii pentru dobindirea unor pozitii de putere. Ciocoiul este animat "de frenezia puterii, lipsa de ideal si dispretul pentru multime". Un portret actual, nu?

Am acordat mai mult spatiu perversului decit putem acorda constructorului. Perversul e spectaculos, complex, se preteaza la tipologii, pe cind constructorul e previzibil, oarecum liniar; muncitor, perseverent, cooperant, cu respect pentru ceilalti si pentru profesia sa, poti epuiza caracterizarea sa in citeva rinduri. Fie ca se angajeaza intr-o constructie profesionala, politica, institutionala sau sociala, e un om de baza care acorda timp si energie, deopotriva, continutului si relatiilor. Armonizeaza, uneste, indreapta pe cei din jur spre scopul comun. Nu e preocupat deloc de interactiuni, ci se adreseaza, frontal, tuturor. Ce poate fi mai nespectaculos decit sa-ti faci bine treaba? Radulescu-Motru credea ca acest tip social e ilustrat prin industrias. Spre deosebire de ciocoiul pervers, industriasul este tipul constructiv, receptiv la noutate si dornic de  schimbare, caracterizat prin  disponibilitatea de a consuma energie si creativitate in scopul atingerii obiectivelor. Trasatura sa dominanta ar fi "spiritul de grup", exprimat prin curajul raspunderii si de apartenenta comuna, manifestata indeosebi prin atitudine, prin discurs civic asumat. Este sensibil la normele grupului, la idealul solidarizarii, are in singe spiritul constructiei. In Personalismul energetic (1926) insista asupra nevoii „ridicarii constiintei omului", indeosebi a individului din mediul rural; in-o tara rurala ca Romania interbelica, taranul avea nevoie de o educatie capabila sa determine afirmarea personalitatii creatoare, sa deblocheze energiile sufletesti, sa formeze un spirit de solidaritate si deprinderi de munca si ordine. In Psihologia poporului roman (1937), Radulescu-Motru identifica relatiile dintre insusirile poporului roman si institutiile timpului, insuficient structurate si coerente. Iar spre sfirsitul vietii sintetizeaza totul intr-o conceptie asupra etnicului romanesc, o incercare de stabilire a unui profil al poporului roman, insistind asupra ideii ca studiul etnicitatii urmareste identificarea mediului istoric de dezvoltare, conditie a nasterii constiintei comunitare, a unitatii si continuitatii. Dar si premisa a reformelor sociale, a modernizarii si articularii la spiritul european. Conceptia sa mi se pare din nou actuala.

Publicitate și alte recomandări video