Cronica – istorii

Se va lansa astazi, printr-o intilnire nostalgica, fraternizatoare si probabil plina de antren, la Galeriile Dana, de pe linga Uzina, un numar aniversar al revistei iesene Cronica, rememorind 45 de ani de la lansare. Va fi un numar de colectie, merita luat.

Aparea oarecum cu intirziere, la Cluj se publica de citiva ani Tribuna. La Iasi s-a asteptat destinderea, momentul favorabil. Ceea ce s-a lansat in februarie 1966 era un "saptaminal politic, social, cultural", editat de Consiliul Judetean pentru Cultura si Educatie Socialista. Era el politic si social, dar ponderea o aveau literatura si artele, iar echipa redactionala  reunea pe cei mai vizibil reprezentanti pe care-i avea Iasul atunci, de toate virstele. Sediul era la Palat, intr-o sala mare, undeva la parter, pe stinga (unde functiona in ultimii ani Muzeul Tehnic), impartita in mai multe custi deschise, in care se gaseau sectiile. La "stiinte", sef fusese numit badia Aurel Leon, care nu stiu ce legaturi putea avea  cu  stiinta, dar  intuitiile si bunul sau simt ii semnalau in cine poate sa aiba incredere. Desi de citeva ori a esuat lamentabil. Paginile social-politice erau dirijate in functie de politica partidului, adesea erau comandate, faceau serviciul de "bilet de trecere", de ancorare in realitatea vremii; in spatele acestor pagini puteau insa scriitorii si artistii sa-si permita  micile lor jocuri sau cochetarii de persiflare a regimului, sa-si bage "sopirlele". Dar rar. Publicau in acele pagini, mai ales in pagina trei, de "actualitati", unii specialisti de serviciu, adesea "comentatori politici" cunoscuti si toti stiau ca ei fac, in definitiv, o slujba nerivnita, scutindu-i pe ceilalti de  servituti nedorite. In anii de inceput, acesti "specialisti" erau adusi din Bucuresti, la Iasi inca nu se dezvoltase un corp de avizati in domeniul propagandei. Au aparut mai tirziu, putini la inceput, mai  multi si mai activi in anii ceausismului tirziu.

Inca de la inceput au fost invitati sa publice si oameni de stiinta autentici, formati in alte timpuri, cu reputatie binecunoscuta, psihologi, pedagogi, filosofi, ca Vasile Pavelcu, Stefan Barsanescu, Petre Botezatu, Ernest Stere. Acestia  produceau texte sobre, analize neancorate politic, pe teme de interes larg, dintr-o perspectiva umanista. Era  epoca aceea de relativa  destindere, atunci cind multe valori ale stiintei erau curtate si "recuperate" de regim; personalitatile erau redescoperite, invitate sa scrie si sa publice. Despre acesti patru "recuperati" e si textul meu din acest numar festiv. Desigur, daca jocul acesta de re-memorare va continua, voi mai scrie si despre altii care au publicat in anii de inceput, de pilda despre Ion Chelcea, fondatorul Muzeului Etnografic de la Iasi, sau despre sociologul Traian Herseni, cel care a pastrat o buna legatura cu Cronica si cercetarile de psihosociologie aplicata care incepusera la Iasi.

Am si eu "istoriile" mele legate de colaborarea la Cronica, nu le-am oferit colegilor care au facut numarul, prea erau excitati, cu totii, de istoriile lor, ale echipelor succesive si ale fiecaruia in parte, ca sa mai aiba ochi si gind si pentru un fost "colaborator extern". Dar mai e timp, peste cinci ani se va implini o jumatate de veac. Citiva tot vor (vom?) ramine pina atunci.

Primul text l-am publicat in august 1966, despre Universitatea Populara de la Ungureni, o institutie de educatie a adultilor de la sate, oferind o asistenta complexa – economica, pedagogica, culturala, artistica – construita prin entuziasmul unui faclier al satelor dintre cele doua razboaie, unchiul meu, Eugen D. Neculau. Echipa sa reunea intelectualii satului (invatatori, preot, medic), dar antrena si intreaga familie, unchi si matusi, intre care si parintii mei. Cum in textul meu nu era evocat un moment actual, s-a asteptat vacanta, concediile, luna august, cind vigilenta mai scadea, ca sa poata fi introdus. "Consultant" si sprijin mi-a fost domnul Barbu, care, intuisem atunci, avea multe ancore in trecutul cultural al Iasului. Nu stiu daca nu avea studii de filosofie. Au urmat apoi articole de psihologie aplicata, despre relatiile interpersonale si dinamica grupului in organizatii.

Mai tirziu am detinut si doua rubrici, la intervale diferite, avind ca preocupare viata scolii si a actorilor ei, profesori si elevi. Faceam un fel de psihologie aplicata (se desfiintase, de citiva ani, formarea in psihologie), articulam conceptele moderne din psihosociolgie la realitatea scolii si la c….., climat psihosocial  si actori. Am avut atunci prilejul unor intilniri cu unii dintre cei mai inteligenti tineri din Iasi, cu olimpici, multi dintre ei viitoare personalitati ale stiintei; unii de mult plecati in alte zari. Duceam textele lui Vasile Constantinescu si nu s-a discutat niciodata sa schimb sau sa tai. Dar s-a intimplat, o singura data, ceva care mi-a curmat avintul. Era in ziua cind s-a petrecut explozia de la Cernobil, la sfirsitul lui aprilie 1986. Seara a inceput sa se raspindeasca stirea, prin Europa Libera, prin retele informale. Am intrat in panica, fiul nostru fusese in acea zi, impreuna cu citiva colegi, in excursie pe Repedea. Ne gindeam la consecinte, inca nu stiam ca norul radioactiv are nevoie de timp sa ajunga la noi. Seara, tirziu, m-a sunat insa profesorul Ion Holban si, intr-un stil alambicat, ezitant, mi-a spus ca vrea sa ma vada a doua zi. Am intuit ca s-a intimplat ceva grav. Am asteptat dimineata si l-am cautat. Mi-a povestit ca am fost laudat la Europa Libera pentru rubrica mea de la Cronica. Cineva a citit un text deosebit de elogios, dedicat numai acestei rubrici, cercetarilor mele de psihologie aplicata. Cum stiam ca aceste emisiuni se reiau, a doua seara am ascultat si eu. Incepea cu o apreciere generala nu prea magulitoare despre revista, sa ma ierte colegii mei de atunci si de astazi, apoi continua cu prezentarea rubricii mele si indeosebi cu o serie de trei articole, trei numere din februarie. Despre ce era vorba? In timpul vacantei de iarna, atunci cind profesorii veneau la cursuri de perfectionare, am cerut la mai multe serii, de la facultati diferite, opinii cu privire la viata sociala si profesionala din scoala; am primit mai multe pagini, scrise cu sinceritate, despre supraincarcare, absenteism, elevi-problema, familii dezinteresate, incapabile sa ofere suport cultural sau moral copiilor, calitatea vietii scolare. Profesorii se plingeau de politica incurajarii mediocritatii, de faptul ca predarea trebuie facuta la nivel scazut, dezavantajind pe elevii motivati si dotati, iar elevii nu invata decit la obiectele la care dau examene. Incercam o diagnoza a scolii timpului. Nu era o cercetare stiintifica, ci un simplu sondaj de opinii, dar am gasit suficiente evaluari pertinente din care sa pot realiza un tablou verosimil.

Prima mea reactie a fost sa caut productiile profesorilor, sa rup foile de caiet in bucatele si sa le arunc in closet. Erau semnate si puteam sa le fac rau, daca ar fi fost descoperite. Apoi m-am dus la redactie si l-am cautat pe Vasile. Ascultase si el, m-a sfatuit sa ma fac ca nu stiu si sa scriu in continuare sfaturi pentru tineri. Sase saptamini am scris despre examene, oferind consultanta psihologica. Pe la inceputul verii, rubrica nu si-a mai gasit loc si a disparut, nu mai stiu cum s-a intimplat. N-am intrebat nimic, pe nimeni, nu stiu cine si cum a hotarit, la ce nivel. Nici mai tirziu n-am intrebat. La ce bun? Nu voi intreba pe nimeni nici astazi, la sindrofie. Dar in primavara lui 1987 am revenit, la propunerea fostului meu student Paul Balahur, proaspat secretar de redactie, care m-a petit pentru o noua runda. Am scris despre "noile educatii" si despre "educatiile paralele", concepte noi,  aduse de profesorul George Vaideanu, am intreprins o ancheta despre cultura tinerilor, din nou despre calitatea vietii scolare, despre performanta si evaluare formativa, despre competentele psihosociale ale profesorului si ale directorului, despre nevoia de modele. Am tirit-o asa, fara insa a mai fi remarcat. Felicitari dupa emisiunea de la Europa Libera am primit insa mult timp, luni de zile, uneori pe strada, in tramvai; si nu numai la Iasi. Elogios peste poate a fost un filosof la moda, din Bucuresti. Istorii…

Publicitate și alte recomandări video