Caută 
5 MIN
In acest debut de secol, societatea mondializata se gaseste intr-o situatie de risc generalizat, la nivel economic, ecologic, politic si, desigur, psihosociologic. Polarizarea sociala determina stari conflictuale de o extrema gravitate. Acestea mentin o stare de tensiune sociala si provoaca uneori explozii fara precedent. Criza inseamna in primul rind degradarea conditiilor de viata, dar ea este amplificata de perceptia acestei situatii de catre actorii sociali.
Criza nu inseamna numai o deteriorare a conditiilor economice, ci si uzura rapida a moralului societal, stricarea moravurilor si avarierea psihologiilor colective. Scade increderea in valori si stabilitate, se accentueaza comportamentele deviante, creste rata bolilor psihosociale, se deterioreaza spiritul public. In analizele lor, psihosociologii constata o legatura strinsa intre dimensiunea psihica si cea sociala, gasesc o destructurare a raporturilor individ/societate in situatii concrete. Interactiunea umana isi pierde conotatia constructiva, fie ca vorbim de structuri sociale (institutii, organizatii) sau de relatiile cotidiene,, procesele sociale de stabilizare si de schimbare aluneca in uzura, se ruineaza. Omul relational, individul care progreseaza prin socializare, invatind norme si practici sociale inovative, de comunicare si negociere, coboara intr-un sincretism care-l face manipulabil.
Ce pot face psihosociologii in situatii de criza? Cum pot ei conlucra cu alti specialisti, cu economistii, politologii, istoricii la descifrarea factorilor care au nascut criza, la identificarea efectelor nevazute inca si gasirea unor solutii? La aceste intrebari au incercat sa raspunda citiva specialisti ai domeniului in cursul unei mese rotunde, Crises et sociétés, in urma cu citeva saptamini, la un colocviu international care a avut loc la Paris.
Prima constatare: in evaluarea crizei, psihosociologia se plaseaza din perspectiva unei culturi occidentale care pune accentul pe valori precum libertatea, justitia si egalitatea sociala. Adica drepturi egale pentru toti, mai ales dreptul la cuvint si accesul la sferele de decizie. Notiunea de subiect colectiv, ca si cea de subiect individual, se conjuga cu situatiile sociale favorizante si practicile sociale facilitatoare. Clientii psihosociologului sint contextele comune, colectivitatile, unitatile sociale (grupuri, institutii, asociatii) pe care le ajuta sa coopereze, sa faca optiuni, sa schimbe practici sociale inadecvate. In al doilea rind: psihosociologul degajeaza situatiile patogene din cimpul social si politic, pacientii sai sint actorii sociali care au dobindit rapid putere (financiara, politica, institutionala) si o utilizeaza in scop personal sau de grup, limitind sfera de manifestare a individului obisnuit. El il informeaza pe fiecare actor social cu privire la beneficiile autonomiei subiectului (dreptul la opinie, accesul la putere) si-l ajuta sa recunoasca factorii care provoaca disfunctii si suferinta. Indicind cauzele care conduc la disolutii, numind manevrele de acoperire a efectelor, formind competenta de analiza, psihosociologul poate interveni public in trezirea nevoii de intrebari si de complexitate cognitiva.
Recesiunile, derapajele, puseurile sociale au nevoie de victime si de tapi ispasitori. Responsabilii arunca povara in spinarea celor ce nu au putere si cauta, de regula, indivizi sau grupuri care sa poarte raspunderea pentru esecurile lor. Crizele creeaza conditii pentru ca democratiile sa se imbolnaveasca sau chiar sa sucombe. Ideologia democratica devine acum o povara. Dar resursele pentru a preveni aceste dezastre sint multiple. Ele vin dinspre istorie, cultura, credinte, traditii, valori, sisteme de reprezentare.
Democratia ramine totdeauna o utopie, un ideal, dar lupta pentru a o impune, inventarea unor dispozitive psihosociale pentru a o invata si a o pune in act mentine spiritul treaz, remaniaza, ajusteaza, creeaza aspiratii, scopuri etice. Iata, numai a da subiectului social cuvintul, a-l responsabiliza, poate avea efectul unei interventii clinice asupra puterii obscure, impersonale, adesea imperative. Macar intimideaza si limiteaza discursul unor exponenti agresivi si inconstienti ai puterii, si tot e ceva.
In urma cu mai bine de trei decenii, am inceput sa apelez la lucrarile lui Max Pagès. Domnul profesor Andrei Cosmovici imi spune ca e un nume cu care se intilnea in tineretea domniei sale. Oare citi ani sa aiba? I-am stat alaturi la amintita discutie despre crize, unde – verde si lucid – a analizat trei dintre "riscurile mondiale": ecologic, atomic si politic. In fruntea listei a plasat riscul ecologic care afecteaza viata tuturor locuitorilor planetei, degradata ireversibil datorita inconstientei oamenilor. Dirigentii si populatia tarilor dezvoltate au identificat deja ecartul dintre nevoile de protectie si solutiile adoptate si au inceput sa ia masuri. Se exercita o presiune asupra opiniei publice pentru a se reduce circulatia abuziva a autovehiculelor personale in marile orase, indeosebi a celor care consuma mult si degradeaza solul, se incurajeaza comunitatile care permit numai circulatia masinilor care apartin serviciilor publice, pompierilor si politiei. S-au inregistrat rezultate notabile ale acestei presiuni psihologice.
Ce puteam spune eu, singurul participant la discutie venind dintr-o tara saraca din Est, in care SUV-urile si ATV-urile sfideaza bunul simt, atacind cu impertinenta bietul pieton? Puteam doar sa explic comportamentul acestor navalitori, in deficit de personalitate si de complexitate cognitiva, capabili sa se exprime doar prin bolizii lor, gesturi obscene si injuraturile cu care gratuleaza indivizii ce-i incomodeaza in marsul lor triumfator. Puteam divulga public faptul ca nici macar intelectualii ajunsi nu pot apela la masini decente?
Riscul atomic e acutizat de faptul ca arma cumplita poate ajunge in miinile unor scelerati din grupari teroriste care ignora omenirea si normele civilizatiei. De ce-i protejeaza unele dintre marile puteri? Nu poate declansa doar gelozia celor mari o situatie catastrofica pentru toti? Cine-i poate consilia sa coopereze?
Lupta pentru putere este responsabila pentru un alt tip de risc, cel politic, care poate antrena violente de masa. Schimbarea accelerata a economiei mondiale si a valorilor poate destabiliza indivizi, grupuri, institutii. Solutia psihologica este temporizarea, negocierea, reinterpretarea situatiilor. Rol esential au agentii de schimbare, psihosociologii si sociologi clinicieni, psihoterapeutii de grup, psihanalistii. Principiile interventiei psihosociologice au fost fondate de Lewin si echipa sa cu mai bine de o jumatate de secol in urma. Metoda este utilizata insa numai in tarile avansate, unde exista o cultura a schimbarii perceptiei prin metode de grup. In unele tari, intreprinderile, serviciile publice, sindicatele apeleaza frecvent la specialisti in metode de grup care formeaza sau modeleaza comunicarea in organizatii. Echipele de interventie ofera consultanta psihosociala : pun diagnostic, analizeaza, explica participantilor mecanismele functionarii eficiente in institutii, propun strategii de schimbare institutionala. "Poporul" are totdeauna ceva de spus, semnaleaza disfunctiuni, vine cu propuneri concrete, are apetenta pentru functionarea democratica a propriei organizatii; principalul este sa fie consultat.
Numai ca "notabilii", responsabilii mari si mici, cred ca stiu ei care e cea mai buna solutie, ce trebuie schimbat si cum. Fiecare se simte dator sa schimbe ceva, sa reformeze dupa mintea sa. Iar revolutiile, mari sau mici, conduse de entuziasm sau de inspiratiile unor lideri mesianici, au costuri enorme, antreneaza contra-revolutii, totdeauna violente. Dimpotriva, clinicianul social ii ajuta pe oameni sa inteleaga, sa evite rupturile si conflictele, sa negocieze. De la sondajele de opinii (ne-manipulate!) la dinamica grupului exista o multitudine de metode de invatare impreuna a reflectiei, pentru viitorul tuturor. Putem, oare, imagina un sistem de consultare a corpului social prin metode psihosociologice? Vrea cineva sa auda?
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
