Evreii, Dumnezeu si economia

Termenul de „evreu" vine de la „Eber", stranepot al lui Noe, si se poate talmaci prin „nomad" sau „comerciant". Cum spunea Jacques Attali (Evreii, lumea si banii, Bucuresti, Univers, 2010), evreii sunt „un popor de calauze, impunand ordinea banului". Cea mai buna forma de bogatie este aurul, iar cea mai proasta – pamantul. Dar singura adevarata bogatie, potrivit scripturilor iudaice, este viata. Pretul e asemeni unui cuvant: trebuie sa fie just, in timp ce proprietatea asupra lucrurilor nu e niciodata absoluta, iar cea privata nu e sacra.

Faptul ca dorinta naste suferinta, inclusiv saracie, nu o spune numai budismul, o spune si iudaismul, exprimarea aparand ca atare inclusiv in scrierile vetero-testamentare. Timpul este un mijloc ce ni s-a dat pentru a trai o viata, sau mai multe, in care sa incercam recuperarea altitudinii spirituale la care am fost creati si nu pentru a-l irosi pandind-o pe vecina de la sapte.

Preocuparile spirituale si exigentele morale trebuie sa prevaleze fata de cele materiale. Cain in ebraica inseamna „a dobandi" (lucruri materiale) sau „a invidia" si stim bine schisma care s-a produs odata cu uciderea lui Abel si calea pe care omenirea a fost abatuta si care este o cale a pierzaniei. Poate ca de aceea mai e nevoie din cand in cand de cate un „potop" purificator si reintemeietor. Astazi, se apropie din nou, cu necesitate.

In limba ebraica nu exista verbul „a avea". Totusi, in Facerea (13.2), Dumnezeu ii porunceste lui Avraam sa fie bogat pentru a-L sluji. Exista in schimb verbul „a fi" (yech), care desemneaza si relatia „celui care este cu obiectele, acestea facand cumva parte din el. Altfel spus, posesorul si lucrurile posedate sunt totuna, astfel incat obiectele traiesc si ele viata posesorului lor, de aceea o pierdere poate deveni dramatica. Pot sa inteleg asta amintindu-mi cum, copil fiind, aveam un nai la care tineam atat de mult incat pot spune, intr-adevar ca facea parte din mine, care a fost pierdut (ce durere!) si regasit (cata bucurie!) si pot sa merg pana acolo incat sa recunosc faptul ca si acum naiul acela face parte din mine, a contribuit la constitutia mea, chiar daca, fizic, nu mai exista de mult.

Potrivit Bibliei, orice proprietate nu poate fi decat un tribut dat lui Dumnezeu. Acesta spune clar: "Pamantul este al meu, iar voi sunteti straini si venetici inaintea mea" (Leviticul – 25,23). In ebraica, numerele se noteaza prin litere. Ultima litera a alfabetului desemneaza cifra 400, un fel de limita superioara. Pentru a o depasi e nevoie de doua litere. Or, 400 inseamna 8 ori 5, 8 fiind „ziua eterna" (Berdiaev) de dupa cele 7 ale Creatiei, iar 50 este urmatorul dupa 49 (7 ori 79), an sabatic in care pamantul trebuia redat proprietarului initial si nu se lucra, intr-o ciclicitate ce trebuia sa asigure evitarea supraincalzirii, a constituirii marilor proprietati, a speculatiilor, a legarii de pamant, a mostenirilor nemeritate si restartarea economiei. 400 ar fi deci cifra limita a timpului omenesc (nu intamplator Avraam a platit pe pestera ce urma sa devina mormantul sotiei 400 de sicli), dincolo de care incepe eternitatea. Pana astazi aceste numere au reflexe economice si geopolitice.

O alta lectie de economie predata iin Vechiul Testament este aceea ca banul, fie el aur sau argint nu trebuie sa devina un obiect de idolatrie, ci doar o unealta in slujba lui Dumnezeu. Daca devine un scop in sine este periculos, pentru ca e ca si cum l-ar concura pe Dumnezeu. Imbogatirea nu este condamnata daca este reglementata moral, daca nu devine o forma de idolatrie. In desert, mana cadea doar in cantitatea necesara supravietuirii, tot ce era in plus putrezea. „Valorezi cat valoreaza sufletul tau" (Pilde-23,7).

Moneda apare pentru prima data intr-un verset din Judecatori (16,5), cand Dalila cere un pret pentru capcana intinsa lui Samson. Tot aici se recomanda sa faci avere, deoarece un om bogat nu va mai fura si, mai ales, se va putea dedica studiului mult mai mult timp si va putea sa daruiasca, sa faca fapte bune. In acest sens, un vechi proverb iudaic spune cam asa: „Cand nu este faina, nu exista nici Tora si invers". Dar bogatia trebuie sa ramana discreta, sa nu duca la infumurare si comportamente orgolioase. „Saracie si bogatie nu-mi da", scrie in Pilde (30, 8-9), ambele extreme putand rataci pe credincios, cea mai buna fiind calea de mijloc.

Pentru a intelege gandirea ebraica, inclusiv cea dedicata economiei, trebuie sa acordam o atentie foarte mare genealogiei cuvintelor, care poate explica multe. Mi se pare foarte interesant faptul ca in cartea Facerii se spune ca cuvintele le-au fost date oamenilor inaintea lucrurilor pe care acestea le desemneaza si traiesc independent de acestea din urma. Teza mi se pare fabuloasa si-mi aminteste din nou de puritatea copilariei cand ma certam cu mama pentru ca nu intelegeam de ce un anumit obiect trebuie sa se cheme asa si nu altfel, sau de ce un anumit nume si nu altul este dat obiectului respectiv. „La inceput a fost Cuvantul", nu?

Ierusalimul a fost cladit drept capitala a iebuseilor canaaneeni de catre Melchisedec, preot al Universului si denumirea sa se traduce prin „oras al pacii", ajungand, insa, inca de pe vremea cruciadelor, in centrul conflictelor geopoliticii mondiale. E un oras magic, centru al religiilor abrahamice si ar trebui respectat ca atare. A indrepta lumea este cea mai mare datorie a sa, desi pentru asta trebuia sa se dovedeasca el insusi ca cel mai moral dintre orase. Or, lucrurile nu au stat deloc asa, chiar de la inceput. De pilda Rut, strabunica lui David intemeietorul, din care, conform Talmudului, se va naste Mesia, nu era evreica, ci moabita. De unde si amenintarea Domnului: „Vai voua care claditi casa langa casa si ingramaditi tarini langa tarini, pana nu mai ramane nici un loc, ca sa fiti numai voi stapanitori in tara. Jur ca aceste case multe, mari si frumoase vor fi pustii si nimeni nu va mai locui in ele…" (Isaia, 5, 8-9).

Publicitate și alte recomandări video