Ianus nipon

La inceputul anilor ’80, Japonia dadea impresia ca poate cumpara lumea, ea achizitionind masiv terenuri, active industriale, castele, bunuri culturale etc., facind astfel sa creasca febra nipofona in numeroase tari. Ulterior, insa, Japonia a trait mai bine de zece ani de criza si inca nu este clar cum vor evolua lucrurile, ea fiind obligata sa exploreze noi cai de evolutie, atit pe plan intern cit si international. Dupa ce, in 1990, s-a spart "balonul de sapun" financiar care dopa cresterea, guvernul a inceput sa nationalizeze banci si sa le injecteze capitaluri de la buget pentru a le salva, apelind in general la retete keynesiste, pigmentate de numeroase cazuri de coruptie si de presiunea tot mai puternica a S.U.A. pentru renuntarea la non-implicarea militara inscrisa in Constitutia postbelica.
Arhipelagul nipon traieste, deci, o veritabila metamorfoza, care nu e deloc usoara. Numerosi japonezi si-au pierdut reperele traditionale odata cu instrainarea mai multor companii, cu renuntarea la angajarea pe viata, la salarizarea dupa vechime s.a. Criza a dus la cresterea criminalitatii, a ratei sinuciderilor, dar si la renasterea populismului si a nationalismului. A fost necesara si o reconversie economica, cu accent pe noile tehnologii, pe industria media, de pilda, o restructurare a exporturilor si o dublare a eforturilor pentru donatii in strainatate, pentru mentinerea prestigiului pe plan international, in special in lumea araba, in Africa si America de Sud.
In ultimii ani, Tokyo cauta sa-si sporeasca independenta fata de Statele Unite, desi astfel ar ramine foarte singur in regiune, unde vecinii sint foarte reticenti, neuitind ororile din timpul ocupatiei japoneze, iar China a devenit un concurent foarte serios. Beijingul a cam ocupat prim-planul in Asia, opunindu-se ferm la solicitata intrare a Japoniei ca membru permanent in Consiliul de Administratie al O.N.U. In plus, conflictul cu Rusia privind insulele Kurile nu este reglat, iar Coreea de Nord ameninta cu arsenal nuclear. Asa ca tot America ramine principalul partener si, eventual, Uniunea Europeana, cu care Japonia imparte cam aceeasi viziune globala asupra lumii.
Vechea "comunitate de destin" dintre Japonia si S.U.A. capata insa accente noi. Tensiunile comerciale au crescut, americanii vor sa-i vada pe japonezi cheltuind mai mult pentru propria securitate si asumindu-si mai multe obligatii internationale in "razboiul impotriva terorismului", ca un veritabil partener, chiar daca Tara soarelui rasare nu are (inca) o armata regulata. Totusi, axa Washington-Tokyo ramine un pilon major al ordinii internationale. Ea nu mai exprima de mult o relatie de tip protector-protejat, ci evolueaza intre un parteneriat complex si o concurenta mai mult sau mai putin mascata.
Pe plan economic, Statele Unite ramin partenerul principal al Japoniei, excedentele acesteia finantind, in buna masura, deficitele americane. In pofida multor frictiuni si mai ales a intrarii puternice a Chinei in ecuatie, aceasta interdependenta echilibrata rezista. China are insa rezerve valutare si excedente importante si a devenit un concurent foarte serios in cumpararea de bonuri de tezaur americane si, totodata, principalul partener comercial al Japoniei.
Militar, securitatea Japoniei ramine legata de Tratatul strategic incheiat cu S.U.A. in 1952. Or, chiar daca are al treilea buget militar din lume (cca. 40 miliarde de dolari pe an) si o armata impresionanta, Japonia ramine limitata in actiunile sale de constringerile constitutionale, intr-o perioada in care Coreea de Nord si China devin tot mai amenintatoare. Japonia are trei mari obiective de politica externa: asigurarea perpetuarii suprematiei regionale, in pofida amenintarii chineze, stabilizarea peninsulei coreene si mentinerea influentei in Orientul Mijlociu, de unde vin principalele resurse de hidrocarburi. Or, niciunul din aceste obiective nu poate fi atins fara sustinere americana.
Japonia trebuie sa se apropie mai mult ca oricind de politica americana, fie ca e vorba de participarea la proiectul de scut antiracheta, fie de angajarea alaturi de soldatii americani in Irak si Afganistan. Dar iata ca, intre timp, Japonia face curte Iranului, angajind aici proiecte de cooperare petroliera, si se departeaza de cruciada vulturilor neoconservatori din administratia de la Washington (a propos, participarea Japoniei in Irak inseamna 600 de militari, angajati in operatiuni umanitare). Apoi, tot spre deosebire de americani, Japonia a ratificat acordul de la Kyoto, Tratatul de la Ottawa impotriva minelor antipersonal si a contribuit la crearea Curtii Penale Internationale.
Este o strategie cu doua fete si ramine de vazut cit de durabila poate fi aceasta, cu atit mai mult cu cit repetatele incidente produse de armata americana in Okinawa au condus la solicitari de retragere a bazelor militare americane. Cred ca mindria si onoarea traditionale japoneze, acum profund ranite, vor renaste sub o forma sau alta. Totul sta in modificarea Constitutiei, de care populatia e foarte atasata, dar la care ar renunta in caz de amenintare grava la adresa tarii, si atunci nu sint deloc excluse surprizele pe care Japonia le poate aduce partenerilor sai si intregii lumi, de altfel.

Publicitate și alte recomandări video