Intre chibzuinta si generozitate risipitoare

Sas fiind, am lasat (si mai las) unora adesea impresia de zgircenie, cind de fapt n-a fost (sau nu e) vorba decit de cumpatare ori de cite ori aveam de impartit ceva limitat ca volum, intrind astfel in coliziune cu asteptarile romanilor in general si ale moldovenilor in special pe care-i caracterizeaza o generozitate adesea mult prea risipitoare...

Cu vreo trei saptamini in urma, am raspuns la 33 de intrebari ale unui chestionar "Contrafort". Prima intrebare era o invitatie la o autoevaluare: "Ce trasatura de caracter va defineste cel mai bine si care a fost cea mai nepotrivita calitate pe care v-au atribuit-o altii?".

O sa trec peste partea intii a intrebarii (adica aceea care te invita sa-ti etalezi niste calitati de caracter.

Iata ce-am raspuns la partea a doua (cu scuzele de rigoare pentru faptul ca ma autocitez in introducerea asta): "O calitate nepotrivita? Sas fiind, am lasat (si mai las) unora adesea impresia de zgircenie, cind de fapt n-a fost (sau nu e) vorba decit de cumpatare ori de cite ori aveam de impartit ceva limitat ca volum, intrind astfel in coliziune cu asteptarile romanilor in general si ale moldovenilor in special pe care-i caracterizeaza o generozitate adesea mult prea risipitoare... In studentie, de exemplu, veneam de acasa, din Ardeal, cu cite un salam uscat si vreun litru de palinca, dar nici prin cap nu-mi trecea sa pun la bataie in prima zi tot salamul si toata palinca! Daca as fi facut-o, mai mult ca sigur n-ar mai fi ramas nimic nici macar pentru inca o seara de stat la un pahar de vorba cu tarie si-o felie de adevarat salam sasesc (de casa si mult peste ce se gaseste acum sub numele acesta!...)".

Intr-un fel sau altul, le-am povestit adesea prietenilor mei cite ceva despre comunitatea in care m-am nascut, recte cea a sasilor transilvaneni. (In paranteza fie spus: "sas transilvanean" e o traducere din germana a sintagmei "Siebenbürger Sachsen", specificare necesara in germana, deoarece exista si alti Sachsen - cei din Niedersachsen/Saxonia Inferioara ori cei din Sachsen, respectiv din Sachsen-Anhalt, pe cind termenul de sas din limba romana nu-i desemneaza decit pe "sasii transilvaneni"!) Ei bine, ca sa dezvolt si sa explic de unde vine cumpatarea de care vorbeam mai sus, chibzuinta, economicitatea sasilor, vreau sa descriu citeva obiceiuri care functionau inca aproape fara cusur pe cind eram copil. Sa luam, de exemplu, porcul taiat in prag de Craciun, porcul generic (lasind la o parte eventualitatea familiilor instarite care adesea taiau doi porci - evident, la o distanta de timp). Produsele rezultate erau, desigur, multe si variate: cirnati de casa, parte lasati cruzi pentru consumul imediat (prajit, adica), de sarbatori si la inceput de an nou, parte afumati; caltabosi, toba, singerete, salam de vara (in sensul adevarat al cuvintului, de salami, adica, fara legatura cu ce cunoastem drept "salamul de vara" cel din comert); parte din compozitia pentru cirnatii de casa era pusa in borcane si conservata prin introducerea borcanelor in cuptorul inca incins de dupa coacerea piinii: din grasimea inerenta a carnii folosite, o parte se topea si se aduna deasupra, izolind borcanul odata cu racirea; rezultau, apoi, jumarile si produsul adiacent - untura (care era pusa in niste recipiente mari, speciale - untura fiind baza oricarei prajeli ori tocane, mama nefolosind aproape deloc ulei pentru gatitul curent, iar aproape toate sendviciurile copilariei mele - de la gradinita pina la liceu - erau cu piine de casa unsa cu untura...; parte din carne, apoi, era prajita si conservata tot in untura; in fine (sigur am mai uitat cite ceva), produsul cel mai de cursa lunga era, evident, sfinta slanina - o parte afumata, o parte neafumata.

Si acum, sa le luam pe rind. Consumul acestor "porcarii" avea o ordine extrem de judicios stabilita, in functie de "data expirarii". Sa luam slanina, de exemplu: chit ca odata ce a stat ea cit trebuie sa stea cu multa sare zgrunturoasa in pivnita (regula de baza: nu economisi la sare, slanina oricum nu-si ia decit atit cit ii trebuie, dar daca pui prea putina, se rincezeste mai repede!...) si inghetata bocna de primul ger, ea se poate minca. Dar... Dar o vorba veche spunea ca nu se incepe consumul de slanina decit dupa primul tunet - adica abia primavara spre vara! In ce ma priveste, am interpretat aceasta regula ca una menita a controla cu chibzuinta un aliment durabil si de baza, care trebuia sa tina pina toamna tirziu, pina la culesul viilor si strinsul porumbului!

Apoi, sa nu-si inchipuie careva ca puteam da iama in Wurstfleisch, cum ii ziceam noi (in "carnea de cirnati" imborcanata, adica), care-mi placea la nebunie - nu, rindu-i venea cel mai devreme vara tocmai pentru ca era ceva bine conservat! Si la fel se-ntimpla si cu pomenitul salami, care cam acum, in iunie, dupa vreo doua saptamini de canicula, devenea o nebunie. Fiind oricum cu mult mai putina grasime si fara usturoi, acesta, odata trecut prin "filtrul" caldurii de vara, mai pierdea din grasime, se usca si era realmente neperisabil, bun de luat in excursii si de-o luna, la nevoie! Ei bine, cita vreme mai existau cirnati de casa afumati, nici pomeneala sa ajunga pe masa salamiul!

Si aici ma-ntorc la povestioara de la inceput din anii studentiei: cind alti colegi de facultate, din alte camere, veneau de acasa ori primeau vreun colet cu alimente, de regula in doua-trei zile (cel mult) radeau tot (mincarea, bautura). Gratie sasitudinii mele (ca sa folosesc un cuvint pe care l-am auzit prima data de la Paul Gusbeth-Tatomir), in camera de camin pe care timp de trei ani am impartit-o mereu cu aceiasi colegi (in anul patru plecind unul, inlocuit fiind de doi studenti proaspeti), s-a instituit un sa-i zicem eleven o'clock tea, o masa suplimentara pe la unspe seara, cind faceam un ceai si mai imbucam ceva, eu fiind adesea acela care, atunci cind nimeni nu mai dispunea de nici un fel de rezerva alimentara, tot mai scoteam si-mparteam doua-trei felii de salami de casa sau de slanina. Fara discutie, ideea aceasta de-a avea mereu o minima rezerva de hrana mi s-a intiparit in minte (poate-i ceva chiar si genetic, mai stii?). Si in general, sasii-s cunoscuti pentru gestionarea cit se poate de judicioasa a toate cele - incepind cu slanina si terminind cu palinca (care, oricum, merg de minune impreuna!...) sau vinul. Intr-o comunitate de sasi cum era aceea de la Amnas (zona viticola), era, de exemplu, o rusine sa te prinda culesul strugurilor cu toate butoaiele goale! Si exemplele ar putea continua.

Ca fapt divers: inca de prin anii cincizeci, cind erau o problema pina si chibriturile, exista intr-un dulap la Amnas un pachet cu zece cutii de chibrituri, cumva un simbol al ideii de rezerva (de fier) - si-al comunismului ca o economie a penuriei programate!