Lideri si sefi

Sint un constant cititor al Gazetei sporturilor, dar nu, nu va speriati, n-o sa scriu iar despre sport, ci voi scrie exact despre tema enuntata in titlu, si asta pornind de la ce-a declarat portarul titular al Rapidului intr-un interviu dat cotidianului susnumit.

Intrebat de reporterita Greta Goran daca Pancu este "noul lider al Rapidului", Dani Coman a raspuns dupa cum urmeaza: "In primul rind, este un cistig pentru noi si pe teren, si in vestiar. E intr-o forma fizica excelenta si rapidist o mie la suta. Dar nici Pancu, nici eu nu sintem lideri, pentru ca sint jucatori cu multa personalitate care nu ar accepta asta. Sintem un grup unit si nu avem nevoie de un sef." (Gsp, 12.03.08; subl. imi apartin)

Citind astea, am avut dintr-o data un fel de revelatie: stai asa, fara sa vrea, Dani Coman a facut simultan o diferentiere si-o confuzie. Da, desigur, lider si sef sint din punct de vedere formal sinonime, dar in acelasi timp diferit conotate si ca atare nu putem pune semnul de egalitate intre cei doi termeni – de unde si confuzia lui Dani Coman.

De ce? Pentru ca el a folosit in sinonimie cele doua cuvinte, dar intr-o singura conotare – evident negativa. Altfel n-ar fi conchis ca ei, rapidistii, ca "un grup unit", n-au "nevoie de un sef". Intr-adevar, n-or fi avind ei nevoie de un sef, dar in mod cert au nevoie de un lider – in teren si in vestiar! (Faptul ca nu-l au s-a vazut destul de bine la cele doua meciuri de acasa pierdute…)

Si acum sa vedem deosebirea dintre un lider si un sef.

Cind Coman a afirmat ca ei n-au nevoie de un sef, in subconstientul sau seful va fi fost acel om pe care-l cunoastem de prin institutii si intreprinderi, individul acela care este sef gratie faptului ca cineva l-a facut/numit sef peste un birou, o echipa de lucru, este tipul acela antipatic pentru care sefia inseamna putere discretionara etc. Iata si prima deosebire dintre lider si sef: liderul devine lider datorita charismei sale, datorita personalitatii sale puternice, indeobste oamenii si-l aleg de bunavoie, recunoscindu-i si acceptindu-i calitatile de conducator! (Faptul ca la Rapid exista "jucatori cu multa personalitate" nu exclude nicidecum existenta, ba necesitatea unui lider!) Seful, in schimb, nu este ales, ci este numit/facut de cineva "de sus".

Liderul (se) impune prin autoritate; seful este impus, deci n-are (autoritate "naturala"), ca atare se va comporta autoritar.

Liderului i se stie de frica (din respect), de sef ti-e frica pur si simplu, pentru ca nu te poti baza pe judecata sa.

Liderul e previzibil, predictibil in sensul bun al cuvintului, pentru ca actioneaza indeobste bazindu-se pe un set de valori si principii cunoscute de cei pe care-i conduce. Seful, in schimb, este imprevizibil, pentru ca n-are ca fundament al actiunilor/gesturilor sale asa ceva – nu stii niciodata cum va aprecia munca ta: esti suspicios chiar si cind te lauda!

Liderul are putere de convingere, seful doar putere – prin care te constringe.

In sensul demonstratiei de mai sus, tara-i, desigur, plina de sefi – vorba bancului (sau anecdotei?) conform caruia un copil, intrebat ce vrea sa fie cind va fi mare, raspunde fara sa stea prea mult pe ginduri: "Sef!" – si duce lipsa de lideri. De lideri autentici. Adica nu gen Becali ("Berbecali" lider al PNG), Geoana ("Prostanacul" lider al PSD) ori Tariceanu ("Razgindacul" lider al PNL), persoane publice cu diferite grade de personalitate, dar in nici un caz personalitati respectate de cei pe care-i conduc si de adversarii lor deopotriva…

Desigur, nu exista lider in stare pura. Adica cineva care sa fie si drept, si competent, si respectat, si temut si – uneori – si iubit.

Apropo de lipsa de lideri – de ce credeti ca asa-zisa lege a uninominalui numai alegeri uninominale nu va aduce cu sine, de vreme ce un candidat care cistiga un colegiu cu majoritate relativa de voturi, sa zicem: cu 45%, poate ramine in afara Parlamentului daca partidul din partea caruia candideaza nu trece pragul electoral de 5%, in dauna altui candidat care n-a obtinut decit 25%, dar care are noroc sa faca parte dintr-un partid mai bazat? Simplu: pentru ca politicienii nostri sint arareori lideri (inzestrati cu cele descrise mai sus), dar toti se vor sefi in sensul acela in care te gidila "tiganul" paradigmatic – de-o fi rrom, de-o fi roman ori orice altceva – cu "sefu"-n sus si "sefu"-n jos.

Ce-ar mai fi de spus? Poate doar atit: leadership-ul presupune o responsabilitate asumata si traita: pentru cei pe care-i conduci, pentru partidul pe care-l conduci. Citor dintre liderii politici din Romania credeti ca le pasa mai mult macar de partidul lor (daca nu si de tara si cetateni) si mai putin de propria functie, adica: putere? Buna intrebare, nu?