Caută 
3 MIN
Anul acesta se vorbeste mult despre prabusirea comunismului, iar lunile noiembrie si decembrie sint, de departe, cele mai dense. Revin in atentie personalitatile care au marcat acea epoca, fiecare cu luminile si umbrele ei. Celor interesati de exercitarea conducerii la nivelul sistemului international si mai ales de impactul personalitatii liderilor, cuplul George H. W. Bush – Mihail S. Gorbaciov le ofera un cimp de studiu extrem de interesant. Am avut parte de o schimbare de anvergura, gestionata cu succes de doi lideri care in anii 1988-1989 nu aveau inca (Bush) sau nu mai aveau (Gorbaciov) o viziune coerenta in ceea ce priveste viitorul.
Bush senior vine la Casa Alba cu intentia de a introduce o doza mai pronuntata de realism in atitudinea Statelor Unite fata de evidentul declin al puterii sovietice si fata de ofensiva sarmului lansata de Gorbaciov. Este martorul prabusirii succesive a pieselor dominoului comunist in Europa rasariteana si reactioneaza – ce e drept, intr-un mod adecvat. Controlul asupra situatiei pare obiectivul sau central: se obisnuieste cu ritmul schimbarii si se teme sa faca gesturi spectaculoase prin care sa pericliteze procesul, spre exemplu evita sa-i creeze dificultati interne liderului de la Kremlin. Urmareste situatia si speculeaza la maximum energia procesului – a se vedea, mai tirziu, cazul unificarii Germaniei.
In timp, toate acestea il ajuta pe Bush sa-si configureze proiectul de „noua ordine internationala", pe care il va lansa dupa Razboiul din Golf si il va revizui dupa destramarea URSS. Dar viteza de curgere a evenimentelor va fi prea mare: desi bine articulat, proiectul nu va constitui reperul transformarilor viitoare. Lui George H. W. Bush nu i-a fost dat sa ramina in constiinta opiniei publice internationale ca un presedinte-vizionar. Ceea ce nu-l impiedica sa se numere printre campionii eficientei in politica externa. Pe masura ce ne indepartam de acei ani, avem tot mai multe motive sa dam credit acestui presedinte mai degraba reactiv, dar capabil sa exercite un control eficient asupra schimbarii internationale.
Pe de alta parte, idealismul si spiritul inovativ ale lui Mihail S. Gorbaciov au reprezentat o combinatie letala pentru sistemul comunist. Poate ca acesta ar mai fi putut supravietui pentru o vreme, daca nu s-ar fi inceput destructurarea sa, de sus in jos, cu o energie inspirata de convingerea sincera ca perestroika si glasnost reprezentau solutia de supravietuire. Este adevarat ca si in cazul lui Gorbaciov opiniile si judecatile se formeaza si evolueaza in timp, pe masura ce liderul ajunge sa cunoasca in amanunt realitatea. Insa idealismul si sentimentul misiunii, in buna traditie a ideologiei comuniste, sint deja prezente. Secretarul General al Partidului Comunist se hotaraste sa actioneze si nimeni nu pare suficient de puternic sau suficient de hotarit pentru a-l impiedica.
Gorbaciov cauta sa impuna concepte si proiecte pe plan european si international. Ambitia sa de a se prezenta drept initiator al schimbarii este deja satisfacuta, in 1988-1989, insa trebuie sa le demonstreze tuturor – aliati, neutri si rivali – ca detine controlul asupra situatiei. Pentru aceasta, marxism-leninismul trebuie pliat pina la pierderea identitatii, astfel incit sa suporte toate deciziile si indeciziile, toti pasii inainte (teoretic) si inapoi (practic) in raport cu idealurile fondatorilor statului sovietic. Consecinta este aceea ca apar nenumarate formulari ale vocatiei URSS pe plan mondial. Ele nu sint neaparat inconsecvente, insa faptul ca sint invelite intr-o retorica de consum intern le face adesea sa para astfel. Totusi, haosul si dezordinea de pe dimensiunea internationala nu se pot nici macar compara cu cele de la nivel intern. Lider vizionar, Mihail Gorbaciov este un campion al ineficientei. Avind toate motivele sa pretuim atasamentul sau fata de principiul suveranitatii si, in mare masura, fata de principiul non-violentei pe plan international, putem aplauda si curajul sau de a-si imagina cu buna credinta imposibilul si de a spera ca-l poate infaptui.
