Londinium (IV)

Studentii americanisti de la NYUL (New York University of London) au un aer cumva special in comunitatea academica a Londrei. Obiectul lor de studiu este America – o fenomenalitate care, pentru multi englezi, nu merita un efort cognitiv deosebit (si, mai ales, "profesionalizat"!), intrucit "mecanismele" sale de functionare (la nivel cultural, mentalitar, politic si chiar istoric) sint de o batatoare la ochi simplitate. America are o dinamica existentiala exceptionala (imposibil de comparat cu o alta, pe parcursul evolutiei umanitatii) si … cam atit. Restul palierelor ei de manifestare ramin mai curind superficiale, nejustificind pretentiile unei "specializari" universitare, precum cea de "americanist". Predau pentru a doua oara in Anglia, dar acum – tocmai din unghiul acestor, cum sa le zic, "prejudecati" (prin excelenta britanice) – curiozitatea mea profesionala e mai mare decit atunci cind, cu ani in urma, am tinut cursuri la Universitatea din Sheffield. Grupa de studenti americanisti (nu foarte mare – de aproximativ douazeci si cinci de oameni, impartiti, destul de echitabil, in baieti si fete – cu un mic ascendent totusi in zona feminina!) nu-mi confirma banuielile initiale. Sint cu totii niste englezi suficient de comuni, care au optat pentru un domeniu de studiu in cadrul unui program universitar. Atit si nimic mai mult. Le-am cerut, cu mai mult timp inainte de a veni aici (printr-o descriere amanuntita a acestui curs modular), sa faca un numar de lecturi din literatura americana veche: Cotton Mather (Magnalia Christi Americana), Samuel Sewall (jurnalul personal), Mary Rowlandson ("romanul" captivitatii) si Jonathan Edwards (Personal Narrative). Nu sint texte usoare (in primul rind, datorita rigorilor culturale puritane, greu de digerat de individul modern). Cu toate acestea, pe anumite segmente, ele devin fascinante, ilustrind un univers exotic (cel al pionieratului american, singular, as spune, din zeci de motive, in istoria omenirii). Tinerii in cauza nu intra imediat in vorba, par mai degraba greoi, insa ma impresioneaza printr-un detaliu pe care m-am obisnuit sa nu-l mai observ acasa, in Romania. Cu totii au citit – foarte atent – textele solicitate. Si-au facut conspecte, arata notite, au intrebari. Le place (ca si studentilor americani) analiza pe text (close reading-ul), nu se lasa purtati de diverse speculatii. Este aici un simptom al disciplinei muncii in civilizatiile anglofone. Profesional, nu sintem definiti de inteligenta, ci, prioritar, de cunostinte, cred, consecvent, americanii si parintii lor – ceva mai conservatori – englezii, impreuna cu majoritatea neamurilor germanice. Eficienta vine din munca si abia apoi din talent. Ma surprinde placut o tinara (seamana putin cu Kristen Scott Thomas) care a lecturat in amanuntime fragmentul din "naratiunea" lui Edwards, unde viitorul predicator isi recapata, pas cu pas, credinta pierduta in tinerete (pe fondul crizei biologice, determinate de pleurezie). Studenta compara – foarte interesant – momentul amintit cu initierea etica din Autobiografia lui Franklin, unde Ben practica o virtute in fiecare zi, cu speranta ca, ultimativ, va deveni alt om. Astfel de asociatii nu sint posibile decit daca citesti in mod real. In absenta lecturii, hermeneutica (daca ea va fi existind cu adevarat in stare pura!) nu-ti foloseste aproape la nimic.

*

Cursul de literatura americana veche, pe care-l predau (si) la Universitatea din Iasi, se loveste adesea de un impediment esential. Studentii nu gasesc timp/apetenta pentru a lectura textele fundamentale, pentru a merge, altfel zis, la sursele primare. In multe cazuri (atunci cind buna intentie a invatarii exista totusi), ei prefera sursele secundare, lucrarile critice si istorice unde materialul de studiu ca atare vine deja "digerat" intelectual. Ne confruntam cu o comoditate universitara, dezvoltata insidios, in universitatile noastre, dupa 1990. O superficialitate de atitudine, subiacenta unei societati instabile, aflate in perpetua tranzitie, fara repere morale, legale, administrative. Romania a ajuns treptat tara lui "ma descurc eu", a imposturii agresive chiar, a smecheriei ca mod de viata. Sintem inteligenti, prindem totul din zbor si apoi "ne invirtim" noi cumva. Pe linga criza etica in care ne gasim de mai multi ani, ne indreptam, subtil, si catre o criza profesionala (pe "nivele"). N-as gresi, banuiesc, sa constat ca, intr-un anumit sens, cele doua "crize" merg mina in mina. Ne-am pierdut – undeva, in negura tranzitiei – specialistii. Domnul Emil Constantinescu promitea, la un moment dat, ca ar avea Domnia-Sa, sub manta, vreo cincisprezece mii, dar remarca respectiva s-a dovedit repede un biet slogan electoral. Din pacate, situatia nu lasa loc pentru gluma. La inceput, se stinge interesul pentru specializarea autentica, mai tirziu, se eterizeaza specialistii, pentru ca, in final, sa dispara domenii intregi. Abia atunci s-ar putea simti – suficient de pregnant – izul de republica bananiera.