Londinium (I)

Desi o parte din intervalul in care am lipsit din aceasta pagina m-am aflat la Londra, pe malurile incarcate de civilizatie ale Tamisei, departe, macar in teorie, de briza cleios-fetida a lumii dimbovitene, "starea natiunii" – asa-zicind – nu m-a lasat sa ma pierd cu totul in reverii britanice (scriam altadata ca, oriunde s-ar afla, romanul e condamnat sa-si ia Romania cu el si, iata, sint nevoit sa-mi dau singur dreptate!), impingindu-ma la comparatisme inevitabile. Am grupat citeva dintre ele intr-o suma de notatii anglo-valahe si le transcriu, cu constiinciozitate, mai jos.

*

Ultima data cind am fost la Londra, in urma cu citiva ani, era inca nevoie de viza, fapt care, cel putin pentru un iesean (chiar avind documentatia necesara calatoriei pusa la punct), constituia o mica (mare) bataie de cap. Cu saptamini bune inaintea plecarii spre Marele Albion, trebuia sa-ti iei frumusel hirtiile (in cazul meu, invitatiile academice), sa te urci in tren, sa mergi la Bucuresti si sa te prezenti, disciplinat, la Ambasada Regatului Unit. Actiunea se desfasura cam pe durata a doua zile. Veneai seara in Capitala, te aciuai pe la rude/prieteni/hoteluri, iar a doua zi, la crapatul zorilor (5.00 a.m.), te infiintai la ghereta politistului din fata reprezentantei diplomatice regale. Nenele somnolent iti dadea un numar de ordine si iti spunea sa revii in jur de 7.30 a.m.

Abia catre 8.00, un lucrator (roman) din Ambasada – arogant si nepoliticos – striga lista solicitantilor (infernal de lunga) care intrau, in sir indian, la intilnirea cu consulul. As minti daca as zice ca nu am luat mereu viza cu usurinta, chiar si in aceste conditii, dar vecinatatea "pestilor" si a "dansatoarelor" lor, imbulzeala "capsunarilor", "da"-urile si "pa"-urile miticilor de tot felul, dornici de voiaj in Englitera, imi produceau un disconfort greu de suportat. Mai apoi faceai inca un drum Iasi-Bucuresti pentru a lua avionul Tarom de la Otopeni la Heathrow (singura legatura rezonabila atunci, pe calea aerului, dintre Romania si Anglia). In sfirsit, simteai prin toti porii ca pleci din lumea a treia spre o capitala de imperiu…

Acum (in iulie 2009), urc in avion (Austrian Airlines), in minusculul (insa de viata salvator, sa recunoastem) aeroport international iesean si ajung la Londra in trei-patru ore (cu o scurta oprire la Viena). La Heathrow, intru pe poarta "cetatenilor europeni" (unde nu este practic nimeni). Functionara vamala imi scaneaza pasaportul, in doua secunde, si mi-l inapoiaza zimbind. Asta e tot. Nici o intrebare, nici "un scop al vizitei", nici "o adresa la care pot fi gasit", nici "o durata a sederii", nimic. Privesc, plin de compasiune, la coada (lunga) unde se inghesuie "cetatenii non-europeni", cu mine descompuse de oboseala, asteptare si ingrijorare. Discutiile cu vamesii britanici par complexe, iar controalele severe. Ma simt dintr-un alt spatiu si imi repet – a nu stiu cita oara – ca numai un nebun poate sa regrete comunismul, autarhia, paranoia si schizofrenia din Romania ultimilor cincizeci de ani.

*

Citesc, in Jurnalul national, cu o oarecare regularitate, suplimentul Scinteia, unde ziaristii coordonati de Lavinia Betea refac, simbolic, anul 1989, inainte de declansarea Revolutiei. Mai nou, un fost general de Securitate, Aurel Rogojan pe numele sau, colaborator apropiat al lui Iulian Vlad la virful politiei politice din Romania comunista, isi scrie amintirile din lunile finale de ceausism. Intre altele, el face referire la un episod interesant – revenirea fortata a unui numar mare de transfugi romani din Iugoslavia si Ungaria, revenire impusa, aparent inexplicabil, de autoritatile tarilor vecine.

"Coloane ce pareau a nu se mai sfirsi erau conduse, in ordine, de autoritatile iugoslave si predate granicerilor romani", observa Rogojan. "Ceausescu dispune primirea returnatilor in cazarmi militare, unde sa fie interogati de organele de cercetare graniceresti (in terminologia consacrata de manualele OTAN: supusi procedurii de debriefing), dupa care li s-a permis sa mearga la domiciliile declarate. Numarul lor mare facea imposibila trimiterea in justitie pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Este greu sa se poata spune citi dintre ei s-au angrenat in actiunile din decembrie 1989, pe baza instruirii ce li se facuse. Timpul si timpurile au fost potrivnice… Aceeasi concluzie si pentru cohortele venite din Ungaria, alcatuite exclusiv din barbati valizi, care, fara indoiala, au avut un rol major in evenimentele de la sfirsitul anului 1989".

Nu reactualizarea vechii teze ceausiste a "atentatului agenturilor straine la integritatea si suveranitatea nationala a Romaniei" ma intereseaza aici, ci sugestia vaga, perfida, ca, in 1989, s-ar fi petrecut o mare tragedie in istoria poporului roman. "Baietii buni" (securistii) ar fi fost coplesiti de "baietii rai" (spionii) si, de aceea, tavalugul ulterior nu a mai putut fi oprit. "Timpul si timpurile", nu-i asa, "au fost potrivnice". Se uita prea usor, in retorica domnului Rogojan si a altora ca el, ca Securitatea "patrioata" a permis unui mosneag scelerat si delabratei lui neveste sa aduca tara in pragul unei catastrofe politice si istorice, intr-un punct in care izolarea si nebunia ne puteau impinge in marasm (vezi cazul sirbilor, in doar citiva ani dupa 1989!). Securitatea nu a facut nimic pentru a stopa un dement din aventura haotica in care aruncase o intreaga natiune. Daca "returnatii" respectivi erau cu adevarat agenti straini, ei au fost "baietii buni" in acel an istoric si nicidecum cei care ii anchetau dupa manualele OTAN…

Publicitate și alte recomandări video