Caută 
4 MIN
Inaintea materiei a existat hipermateria, si asta nu a fost tot. Fiecare sunet care se propaga prin spatiu era un urias cub de piatra rostogolindu-se din neant in neant. Neantul insusi era un bloc imens de piatra ce se sfarima mereu in alte pietre si crestea, crestea, fara sa existe o lege care sa poata opri cresterea. Si asta nu a fost tot! Imensitate de piatra intr-o imensitate de piatra. Si strigat de piatra in strigat de piatra. Apoi imensitate de lut intr-o imensitate de lut. Si strigat de lut in strigat de lut. Si asta nu a fost tot.
Umbra materiei din univers era egala cu greutatea insasi a materiei si intregul timp se afla la zenit. Lumina lucrurilor era statuta ca o apa si din ea izbucneau formele. Totul devenise lichid si unghiurile curgeau, se ondulau in cercuri. Rasaritul se refugiase in apus si apusul isi intinsese umbra peste tot universul. Vuietul clopotelor facea sa se reverse materia din ea insasi si sa se verse inapoi in ea insasi. Sufletele se lichefiau si singele circula prin univers si picura moarte. Si intreg universul era suferinta.
Si iata: "noi ne dadeam in calusei electrici si in lanturi / innebuneam invirtindu-ne pe pistele circulare de / carting si alte mici masini electronice / dezlegind rebusuri aleatorii cu cuvinte fara sfirsit si neinventate // Noi urmaream cursele automobilistice intercontinentale / unde cineva trebuia obligatoriu sa moara /…/ devoram infometati intotdeauna / infometati sute de kilometri de filme despre lumi / disparute, despre trecut… despre viitor / desprea lumea de-afara / / Noi cunosteam toate stelele, goluri negre cu precadere / si corpurile invizibile si inexistente elementele / toate, inventam noi casute in batrinul tabel al lui / Mendeleev despre care tu nici nu stii".
"Infinitul mare si mic,acest joc de societate", iata elementul obsesiv care uneste cele doua volume de poezii, Hipermateria si O tacere asurzitoare, ale Magddei Carneci (aparute sub pseudonimul Magdalena Ghica).
In primul volum, poeta are obsesia unui cosmos cotidian, social, a unui microcosmos celular, iar in al doilea, dupa cum ne spune si titlul, tendinta este spre intelegerea universului prim, dinainte dar si de dupa (post?) materie.
Cele mai banale scene, cele mai banale lucruri au si o dimensiune transcendentala: "Mina aceasta patata si aspra, stind pe masa / ca o bucata de carne, / cu unghiile ei late / de cal, pline de pamint si de alte mizerii / care nu se mai spala sint mostenite pe veci / Mina aceasta cu venele ei ingrosate si rosii / innodate ca odgoanele pe o corabie beata / care nu se mai vindeca e mostenita pe veci/… / Harta a lumii contemporane, mina aceasta obisnuita / mai mare ca tunul / se afla la capatul bratului tau". Averm in fata, dupa cum se poate vedea, un adevarat imn, e drept ca aspru, al miinilor. Aceasta "mina obisnuita" este un cumul de miini, ea poseda toate calitatile unei miini eterne.
Aceeasi viziune concret-transcendentala apare si in poeziile Meci de fotbal (I–II) si Cartea postala ilustrata. Hipermateria este de fapt materia ridicata la patrat. O materie cu n dimensiuni, guvernata de un timp etern. Un timp a carui lumina straluceste dinainte de nastere, dinainte si dupa moarte. Citez: "Iti ofer cea mai buna perspectiva a lumii / se vad peisaje feerice, lanuri de orhidee, mari / grandioase si pure (si casa ta intr-un colt, tu copil, in haine albe de sarbatoare, mama, bunica) / / E vara, e ora amiezii, un prinz copios abureste / pe fata de masa de un rosu stralucitor (maica-ta n-a murit, toti ai tai sint eterni si atit de desavirsiti,(s.n.) / Secolul ales e perfect, un transatlantic de diamant pe oceane / de lapte, la capatul lumii timpul de aur (tu esti frumos, esti bun, esti real)".
In Meciul de fotbal universul este inchipuit ca o casa, ca o cladire solida, fara acoperis, fara podele, fara pereti. Stadionul – cosmosul – este plin de spectatori; intuneric este deasupra, intuneric este dedesubt, intuneric de jur imprejur. Insa lucrurile (din univers) sint toate la locul lor: ceasul, mobilele, masa, cartile, toate elementele, iar lumina amiezii, aceeasi lumina ca si in poezia Carte postala ilustrata, poleieste cu aur picioarele jucatorilor, fetele copiilor si miinile obosite ale batrinilor – si "El trebuie sa soseasca". Poeta nu ne spune cine este acest El, un nou Mesia? Dar cel asteptat nu vine si materia imbatrineste.
Motivul imbatrinirii materiei apare si in volumul O tacere asurzitoare. Poezia nu mai este "incarcata" de real, ci de golul dintre lucruri. Titlurile si subtitlurile ciclurilor si poemelor sint semnificative in acest sens. Iata citeva: Acea grea somnolenta, Haos-mos, In valea de carne, Gustul apocalipsei, Trup viu in vid, Patrie cosmica (titlu de ciclu), Sfirsit-nesfirsit, Milioane de mari, O mina imensa, In pupila uriasului ochi s.a.
Inaintea materiei a existat hipermateria. Si inaintea hiper-materiei a existat ce? Un gol in care picau elementele si in care sclipea, sunind in lungi ecouri, dumnezeirea. Elementele ajungeau in mijlocul golului si erau zvirlite inapoi, se rostogoleau prin bezna crapata, din centru catre margini si inapoi inspre centru, aflat "pretutindeni si nicaieri". Si asta nu a fost tot! Caci existau peste tot miini care agitau zaruri deasupra neantului.
La 1 : 1 n-a fost nimic si la 2 : 2 deja se crapa de ziua.
La 3 : 3 cerul era acoperit de nori si apele marii scaldau tarmul.
La 5 : 5 umbra copacilor se intindea trist peste pajisti si primele frunze galbene se desprindeau de pe ramuri.
La 6 : 6 a fost deja totul: pe strazi se lasa seara si umbrele trecatorilor lunecau pe ziduri, iar un glas nostalgic de pasare striga peste marea de capete: "Intoarce-te, omule, intoarce-te, omule! Altfel va fi prea tirziu, prea tirziu, prea tirziu!". Caci, dupa cum spune poeta, "exista un ocean de intuneric in spatele tau gol si ingust cu care mai acoperi usa smulsa" din tine.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
