Mississippi

In limba amerindienilor Algonquini, Mississippi inseamna „apa mare". Intr-adevar, marele fluviu taie Statele Unite pe o lungime de peste 3.700 de km si se varsa in Atlantic, in apropiere de New Orleans, orasul distrus de forta uraganului Katrina, in 2005. Supranumit Parintele Apelor, fluviul a pus, in istoria recenta, la grea incercare locuitorii asezarilor de pe malurile sale. Inundatia din 1993 a provocat pagube de peste 15 miliarde de dolari si a ucis cincizeci de persoane, amenintind in chip serios rezistenta digurilor a caror amenajare a inceput inca din 1928, la un an dupa dezastrul din 1927, cind iesirea fluviului din matca a determinat mutarea a peste 700.000 de persoane.

Pe linga marele si fiorosul Mississippi, pe care americanii nu au reusit sa-l imblinzeasca de deplin, Dunarea pare mai mica si mai prietenoasa. Cu toate acestea, daca americanii au reusit sa amenajeze un curs de apa, al patrulea ca marime in lume, romanii au excelat in a nu amenaja Dunarea, a carei lungime o plaseaza abia pe locul al douazeci si noualea. O buna dovada in acest sens este ca poporul american a construit zeci de poduri peste marele fluviul, in vreme ce noi nu ne-am invrednicit a avea mai mult de doua poduri, cel de la Cernavoda si cel de la Giurgiu, desi mai multe asociatii din zona Galati-Braila duc, de ani de zile, lupte cu autoritatile, pentru a incepe constructia unui pod care sa usureze traficul rutier si feroviar din zona. La ei, tot oameni in carne si oase, se poate, la noi, nu.

La noi nu exista bani pentru poduri peste riuri si fluvii (un exemplu graitor fiind starea podului peste Siret din apropiere de Mircesti), nu se gasesc fonduri pentru diguri, baraje si ecluze si nu se aloca lei grei pentru instalarea unor sisteme mai bune de monitorizare a cursurilor mari de apa. Se dau, in schimb, bani pentru firmele protejate de parlamentarii interesati de tunuri in afacerile cu statul, se atribuie contracte pentru drumuri asfaltate care se strica anual, se arunca cu bani in alcatuirea unor studii de fezabilitate de care nu-si mai aminteste nimeni. Turcii au gasit resurse de trei miliarde de euro pentru a construi pe sub Bosfor un sistem de tuneluri de cale ferata care va rivaliza cu tunelul de sub Canalul Minecii. Ai nostri guvernanti nu s-au invrednicit in doua decenii sa gaseasca macar un euro pentru a pune ordine pe Siret si pe Prut, astfel incit oamenii sa nu-si mai vada casele luate de apele furioase. Bulgarii lucreaza de multa vreme la podul Dunarea 2, care ar trebui sa lege Vidinul de Calafat, iar noi ne facem ca lucram la acelasi pod si asteptam sa vedem cum vor inalta vecinii nostri otelul peste apa pina vor ajunge pe malul romanesc. La nevoie, daca Boc si ai lui se enerveaza, printr-un mic ritual de intoarcere a mortilor printre cei vii, il vor reinsufleti pe Apolodor din Damasc pentru a le impartasi misterul antic al constructiei de poduri durabile.

Pericolul pe care il aduc, in aceste zile, Dunarea si celelalte ape umflate de ploi ar fi putut fi ameliorat, evitat, poate, daca grija celor care au stapinit in Romania postrevolutionara ar fi fost indreptata nu spre jafuri, lovituri de buget si afaceri in interes personal, ci spre oameni si spre nevoile lor. Meseria unora dintre cei potenti oameni de afaceri-politicieni a fost sa traga statul in piept cit mai frecvent si mai convingator. Ei au ajuns unde au ajuns pentru ca multi alegatori sarmani s-au lasat cumparati cu galeti, pui de gaina, purcelusi de lapte, rachiu, grine si salam, iar acum isi musca degetele a spaima, foamete si frig, dupa ce alesii au dat dovada de sublima incompetenta in gestionarea urgentelor. Daca punem cap la cap kilometru cu kilometru de ape curgatoare care strabat Romania si care pot ameninta sute de mii de vieti omenesti, obtinem un Amazon romanesc mai mare si mai infricosator decit Parintele Fluviu ce taie alene Statele Unite. Insa autoritatile nu vad lucrurile in acest chip. Intre doua campanii electorale, o vizita la sinistrati da bine in CV, asa ca e mai profitabil sa lase lucrurile la voia intimplarii. Cind se va auzi la stiri ca Guvernul, de orice culoare politica ar fi el, face sedinte pentru a discuta strategia nationala de investitii pentru prevenirea inundatiilor, cei mai multi dintre noi vor fi deja armonizati cu marele tot, iar Sfintul Asteapta va veghea grijuliu la implinirea acestui moment de cotitura in istoria demoidiocratiei romanesti. Tot in acel viitor stralucitor si prosper, Pastele cailor va fi sarbatorit anual ca momentul simbolic in care multimilionarii din Guvern vor fi donat nesiliti de nimeni o zecime din averile lor fabuloase pentru a permite constructia de poduri, diguri, baraje si ecluze. Sa avem, deci, speranta, rabdare si drept de vot.