Monopolul inimii

Douazeci de milioane de francezi, adica mai bine de o treime din populatia totala, cam jumatate din electorat, au stat doua ore si patruzeci de minute, miercuri seara tirziu, in fata televizoarelor, pentru a urmari prima si singura dezbatere intre cei doi candidati la presedintia Frantei calificati in turul final. O cifra care poate sa uimeasca, fie si daca ne gindim ca la aceeasi ora se disputa un meci de fotbal de mare spectacol. Ca si rata de participare la primul tur, de peste optzeci de procente, aceasta cifra pare sa indice un interes foarte mare al francezilor pentru politica sau cel putin pentru alegerile prezidentiale. Comentatorii si politicienii s-au felicitat de altfel pentru toate acestea, trecindu-si-le la capitolul victorii profesionale.

S-ar putea insa ca faptul ca atare sa arate, pe de o parte, importanta pe care francezii o acorda functiei publice si statului in ultima instanta, iar pe de alta, sa fie un ecou al marilor fracturi care domina cultura politica franceza si care, sub efectul mondializarii, par sa fi ajuns acum la un anume grad de paroxism. Sa nu uitam ca, in Franta, presedintele nu are o putere executiva prea mare (cam la fel ca in Romania, cu diferenta, pare-se, esentiala, ca poate dizolva parlamentul si mai ales ca functia, ca atare, are o incarcatura simbolica net mai semnificativa!). Foarte probabil, personalitatea celor doi candidati, virsta lor, mai ales (foarte tineri dupa standardele franceze: ambii au 53 de ani!), vazuta implicit ca o promisiune de schimbare sau dupa caz ca un pericol, a jucat un rol in aceasta mobilizare politica fara echivalent in Occidentul clasic.

Interesant, de asemenea, este ca dezbaterea a fost foarte terna, prea lunga si, evident, gresit organizata, cu doi arbitri aproape complet inexistenti si fara sa impuna o veritabila discutie in contradictoriu intre cei doi, nici macar obligatia minimala, cum ar fi aceea, de a da celuilalt posibilitatea sa raspunda imediat la o acuzatie venita din partea adversarului. In opozitie, imi amintesc nu numai de dezbaterile prezidentiale americane, extrem de disputate, dinamice, dar si net mai putin urmarite de public (daca nu gresesc, acestea se desfasoara duminica dimineata, nicidecum in prime time, tocmai pentru ca televiziunile nu vor sa-si sacrifice pretiosul lor timp de antena din timpul serii!…), dar mai ales de disputa finala extrem de aspra intre cancelarul Schroeder si contracandidata sa, Angela Merckel, care de altfel a transformat victoria iminenta a CDU intr-un cvasi-balotaj. Pentru multi, momentul-cheie al dezbaterii a fost cel al deja celebrei „colére saine" a doamnei Royal. Episodul a circulat, de altfel, pe toate canalele, adesea pentru a explicita victoria candidatei socialiste. Am vazut, de asemenea, ca multi analisti au accentuat asupra naturii simbolice a momentului. Tot ce se poate. Este adevarat ca acest scurt episod a aratat mijloacele retorice diferite ale celor doi candidati si chiar mai mult: doua stiluri diferite de a face politica. Dna Royal a mizat mai mult pe emotional si incantatoriu, in timp ce dl. Sarkozy s-a aratat mai rational si analitic.

Am fost insa uluit sa remarc faptul ca majoritatea analistilor o dadeau, in prima instanta, drept invingatoare pe dna Royal. Explicatia acestui diagnostic poate fi un viciu metodologic. Din ce perspectiva judecam aceasta prestatie: a efectului asupra electoratului sau din perspectiva efectului asupra unui public avizat si neutru, cum ar trebui sa fie analistii? Apoi, cum trebuie sa vedem o dezbatere politica? Ca un exercitiu de comunicare politica sau un turnir?

Mie, ca strain, cel putin, mi s-a parut ca prestatia lui Nicolas Sarkozy a fost net mai substantiala… Dincolo de absenta unui program clar, dna Royal mi-a facut impresia ca are o problema majora de comunicare politica. Este evident ca expresia sa retorica, sub forma unei dictiuni nenaturale, sacadate,chiar greu suportabile la un moment dat, ii aduce cu greu aderenti noi, in afara celor captivi. Probabil, din acest motiv a revenit la cele doua strategii clasice ale stingii nereformate, adica exact ceea ce dna Royal, parea ca refuza: monopolul inimii si diabolizarea intensa a adversarului. Mai exact: santajul bunelor sentimente si transformarea adversarului intr-un pericol public.

Astfel, a plusat nu numai pe calitatea sa de femeie si mama a patru copii (cu aceasta si-a incheiat de altfel prestatia!), cit si pe tenta umanitara, filantropica si unanimista a programului sau. Ea l-a acuzat pe dl. Sarkozy de „imoralitate", atunci cind acesta a adus in discutie ceea ce vrea sa faca el pentru copii handicapati, atribuindu-si explicit monopolul temei. Episodul ne-a amintit de celebra replica a lui Valery Giscard D’Estaing (din 1981, cred), la adresa contra-candidatului sau, Fr. Mitterand, intr-un context asemanator: „Vous n’avez pas le monopole du cœur".

Ceea ce insa mi-a displacut cel mai mult la dna Royal, a fost lipsa de politete fata de adversar. Incercind sa para ofensiva (avea nevoie, pentru a recupera handicapul din sondaje!), dna Royal si-a acuzat partenerul de mai mult ori de diverse lucruri, fara insa a-i permite acestuia sa raspunda, schimbind imediat subiectul si trecind la un nou atac. Aceasta s-ar putea sa o fi costat, pentru ca i-a permis dlui Sarkozy sa para mai echilibrat, stapin pe sine, chiar galant, in contrast cu imaginea sa de „dur", ceea ce poate sa-l fi ajutat sa recupereze electoratul centrist.

Fireste, toate acestea pot sa n-aiba finalmente nici o importanta. Alchimia electorala este un mister. La ora cind scriu acest articol, nu cunosc rezultatele scrutinului (in Franta, sondajele nu sint intotdeauna atit de sigure ca in alte parti!), dar mi se pare ca dl. Sarkozy a cistigat moral duelul cu dna Royal. Il urmaresc de ceva timp. Uneori este excesiv de teatral (aproape chirachian) si cam sulfuros (sa ne amintim numai de ideea sa de infiintare a unui minister al identitatii si imigratiei). A fost de aceea o surpriza sa-l vad acum in plina lumina. Mi s-a parut de departe omul politic cel mai dotat al Frantei de astazi. S-ar putea ca socialistii francezi sa ramina mai departe cu monopolul inimii.