O crita de barbat

Cine a citit Jurnalul unui jurnalist fara jurnal de I.D. Sirbu nu-si va putea reprima, cred, o paralela cu Scrisorile din Gulag (Editura Arc, Chisinau) ale lui Nicolai Costenco, "un basarabean crucificat pentru aspiratiile sale nationale", cum spune Mihai Cimpoi in Istoria… sa. Mie unuia, cel putin, asemanarea mi se pare frapanta, intii de toate in ordine spirituala, daca intelegem prin asta mai cu seama caracterul. Dictiunea, oricum, e aceeasi: transanta, lipsita de inhibitii, de o senina cruditate, bazata pe ceea ce as putea numi proprietatea cuvintelor, pe o conformitate stricta, aproape functionala cu realitatea. Nici diaristul, nici epistolograful nu cad vreodata in pretiozitati, nu umbla, cum se spune, la stil. Ei au o treaba infinit mai importanta de facut: aceea de a comunica. Paradoxal, dar eul lor profund iese astfel mai pregnant in evidenta si, din numarul de observatii si idei pronuntate, din atitudinea cu care ataca o tema sau alta, se intrevede, insolit, o mare libertate interioara. Spiritele acestea atit de greu incercate au, s-ar zice, o scandaloasa dezinvoltura, judeca fara menajamente, nu uzeaza decit in sens ironic de reticenta, sint nu rareori sardonice, practica limbajul frust al esentelor, nu se incurca in volute si, in mijlocul servitutii generale, se comporta ca niste iconoclasti, sfidind (fie si numai mental, in pagina manuscrisa; dar citi au clacat anume in aceasta zona?!) conventiile si tabuurile, sacrosanctele dogme ale timpului. Textele lor (ca si altele de aceste fel) arata ca umilinta institutionalizata nu face, in ultima analiza, decit sa potenteze demnitatea si ca practica reprimarii individului duce – macar in cazurile fericite – la o practica, raspicata, a libertatii. Sensul ultim al acestor scrieri este coplesitor de afirmativ…

Similitudinile urca – intr-un mod fatal, as spune, daca tinem cont de specificul perioadei – si in plan biografic. Discipolul lui Blaga sta, ca si Costenco, sapte ani in puscariile comuniste, desi anterior, intre 1940 si 1945, a fost ilegalist; ironie pe care n-o evita nici autorul Severograd-ului, caci iata ce-i scrie in ’56 (dupa 15 ani de Gulag, cind pina si iluziile cele mai obstinate pare ca ar fi trebuit sa se spulbere de mult) prozatorului Dominte Timonu, coleg pe vremuri la Viata Basarabiei (si bun prieten, de altfel): "ideile comunismului mie imi plac, iar eu sint un comunist apartinic"! (Chiar daca, in alta parte, vorbeste de "ciocoismul nou al partinicilor" si observa, cu o remarcabila luciditate: "traiesc in tara unde libertatile daca nu sint rosii, sint in lanturile robiei". Nu este singura contradictie a poetului.) Faptul, apoi, ca Gary (cu vorba amicilor) a trait sub sapte dictaturi consuna simptomatic de mult cu cele sapte schimbari de regim politic prin care am trecut noi insine de-a lungul istoriei. Exista si alte puncte de tangenta, nu le inventariez acum pe toate. Ce as mai remarca este doar o coincidenta, oarecum neverosimila, dar posibila in sens ontologic, descoperind fulgurant structurile, reteaua de corespondente subterane, care da vietii si evenimentelor acel deja vu halucinant. Ejectat social, traind izolat, fara a-si cunoaste pina si vecinii de pe scara, Craiova este, pentru cel care semneaza La condition roumain, un alt Isarlik. Ei bine, respectind diferentele, Isarlikul lui Nicolai Costenco se afla dincolo de Cercul Polar, in Dudinka, un orasel unde temperatura coboara iarna la minus 70, iar noaptea tine luni in sir…

Poetul se afla aici din 1948, anul cind iese la lumina, dupa cum mentioneaza insusi intr-o scrisoare din 23 februarie 1955 (adresata fratelui si liminara in volum). O multime de amanunte, biografice si de ordin asa-zicind ambiental (Costenco e in sensul acesta un foarte bun reporter – ar fi putut trimite fastuoase corespondente din lumea zapezilor sale -, dublat de un sociolog bine hirsit si, cum se va vedea, un pamfletar din specia vitriolanta a lui Arghezi; iar in toate, un tribun latent, pe punctul de a irupe) ii releva conditia. Cum "lucrurile vorbesc", o repede antologie a lor se impune. Unul ar fi chiar cel din sintagma data cu italice, desi sta pe un alt suport, psihologic. Nu mai putin relevant insa. Sa se observe ca poetul nu spune grav, desi ar avea toata indreptatirea (inclusiv pe planul acesta, profund, al lucrurilor), de pilda ca a fost eliberat; prefera truculenta zicalei. N-ar fi chiar o exagerare sa-i intrevedem aici, rezumate simptomatic, si stilul, si atitudinea; sau daca nu cu dinadins, principalele sale trasaturi de caracter, jaloanele definitorii ale spiritului prelevat de aceste scrisori: sarcasmul si ceea ce s-ar putea defini, acum in contul unei proxime demonstratii, ca impudoare empirica. Indata ma explic. Fundamental, Costenco e un frust, "o crita de barbat" (38), ("Nici caldura, nici frigul, nici binele, nici raul deocamdata n-au curajul sa ma rapuie. Orice asalt este respins cu succes de cetate inabordabila"! – 14), "trecut prin ciur si dirmoi" (38), un "al dracului" (56), ins "nervos si iritabil" (56), "impulsiv" (45), "cu par de porc salbatic" (38), de care au ajuns sa se fereasca a-l atita "chiar si baietii din Dudinka, unde se poarta in tureatca cizmei cutite"; "mai pe scurt, un talciocari, cum m-a caracterizat odata deduska" (38), traind printre "fosti banditi, tilhari, hoti escroci, speculanti, oponenti politici" (49), pe care "nici gerul de 70 de grade, nici spirtul de 96%, nici stupiditatea de 100% a conducerii de ieri nu ne-a inspaimintat" (50)…