Caută 
4 MIN
Anul acest s-au comemorat saptezeci de ani de la moartea lui Daniil Harms (1904-1942), un scriitor rus, care s-a nascut la Sankt-Petersburg si a murit tot in Sankt-Petersburg de inanitie, cum se spune „pe domneste", adica de foame. Era in timpul blocadei Leningradului de catre trupele germane fasciste. Locuitorii orasului Leningrad (fost Sankt-Petersburg) sufereau de foame, astfel ca la spitalul psihiatric, unde era internat Harms, nu mai ajungeau alimente chiar deloc. Daniil Harms se internase la spitalul psihiatric, adica la un spital pentru cei cu boli mintale, pentru ca se prefacea nebun, ca sa nu ajunga la inchisoare. Voia sa „se dea nebun", fiindca persoana lui Harms nu era pe placul regimului dictatorial comunist de atunci. Harms fusese arestat cu cateva luni mai inainte, pentru ca prea li se parea comunistilor ca seamana cu un spion fascist: avea pipa, se imbraca elegant in stilul „dandy" al oamenilor excentrici, adica al celor iesiti de pe linia obisnuita, ordinara de comportament. Era incruntat, cu orbitele lui proeminente, aproape sinistru, asa cum il vedem intr-o fotografie portret. Dar el juca un rol: acela de „dandy" liber si stapan pe sine. Acelasi rol il juca la noi Mateiu Caragiale, tot un scriitor liber, descarcerat de sabloane.
De fapt, Harms era un om liber, iar aceasta deranjeaza intotdeauna in orice regim dictatorial – comunist sau fascist. Si pare ca nu este intamplator ca cele doua regimuri „si-au dat mana", ca sa lichideze pe omul liber pe nume Daniil Harms. Pe bietul Harms l-a costat ca s-a aratat a fi un om liber, non-conformist. L-a costat totul: opera si viata. A fost arestat de mai multe ori, a fost exilat, pentru ca el, ca om liber, nu gandea in sabloanele de gandire ale regimurilor totalitare. Iar sustragerea lui de la gandirea sablonarda i-a adus numai necazuri. Nu a fost lasat sa publice nici o carte "pentru oameni mari" in timpul vietii, desi a pregatit mereu, cu meticulozitate, un Caiet albastru pentru publicare. Stilul lui de viata si libertatile pe care si le lua se oglindesc si in scrierile lui. Sunt versuri, proze scurte, scenete de o mare libertate de expresie, de o ironie iesita din comun, punand sub o imensa lupa nimicnicia, josnicia vietii. Iar aceste lucruri, repet, nu puteau decat sa deranjeze pe bolsevici.
In atari conditii lui Harms nu i s-a lasat decat libertatea literaturii pentru copii. A publicat doar in reviste pentru copii (Cij – Scatiul, Ioj – Ariciul, Sverciok – Greierul). Si i-au aparut doar carti pentru copii. De la inceputul anilor ’20 si pana la sfarsitul anilor ’30 ai secolului trecut, Harms a publicat versuri, povestiri, desene explicative, reclame glumete, sarade. A abordat cu seriozitate literatura pentru copii, mai ales ca aceasta a fost aproape unica lui sursa de venit (se mai imprumuta de bani, ca sa nu moara de foame, de la prieteni si de la rude). A scris sase carti ilustrate pentru copii in versuri si in proza: Ivan Ivanaci Samovar, Despre cum a zburat Kolka Palkin in Brazilia, iar Petka Ersov nu a crezut nimic, Despre cum mi-a impuscat tata un dihor, Despre cum o batranica a cumparat cerneala (carte trecuta la index, in randul cartilor nerecomandate bibliotecilor de culturalizare in masa) etc.
Lumea povestirilor lui Harms este una cazuta din luna, cum i se spune mereu batranicii dintr-o povestire, care vrea sa cumpere, nu se stie de ce, cerneala – ca e cazuta din luna. Dar, asa aiuristica si cazuta din luna, este o lume, care are dimensiunile ei mai conturate si mai reale ca ale lumii reale. Pentru Harms, cand scrie, nu este importanta „ideea", nu este important "continutul", nici „forma" (oh, ce cuvinte importante!), ci ceva mult mai greu de definit, de neinteles pentru mintea rationala, ceva care este si in soare, si in iarba, si in om, si in versuri. Acest ceva poate fi perceput de copil, care este cu adevarat liber. Arta adevarata – vrea sa ne spuna Harms – este la fel de reala ca realitatea, ea este prima realitate. Mai mult, ea creeaza lumea. Ceea ce scrie Harms nu sunt niste simple cuvinte si ganduri puse pe hartie, ci este un lucru la fel de real ca si calimara de cerneala, care sta in fata lui Harms. Aceste povesti sau versuri, care au devenit lucruri, se pot scoate de pe hartie si pot fi aruncate pe fereastra, iar fereastra se va sparge, asa cum fereastra se va sparge, daca aruncam calimara cu cerneala. Harms, cu seriozitatea lui copilareasca, este convins de aceasta! Iata ce pot face cuvintele!
La fel ca pe copii, pe Harms nu-l intereseaza prea mult morala si nu respecta logica elementara, nu respecta ordinea lumii reale, nu ofera motivatii ale actiunilor. Tot astfel si copiii. Lor nu li se pare, cum i se pare mintii rationale, nimic absurd, aberant, aleatoriu. Ei sunt cei care citesc fara greutate in limba lui Harms, nu citesc dincolo de text, in sub-text sau in supra-text. "Interpretarea" textului este pentru Harms fara rost, caci textul lui Harms nu spune mai mult decat spune. Scrierile celorlalti scriitori implica un act de reducere a diversitatii lumii. La Harms nu se intampla asa ceva. Sau asa mi se pare mie si imi cer iertare, daca gresesc. Textul sau nu spune ceva ca sa se inteleaga altceva. Iata unde ajunge! Ati inteles? Cum sa intelegeti, cand la Harms povestea nu e poveste, morala nu e morala si totul este ininteligibil. Daca incercati sa judecati povestile lui, veti intelege si mai putin. Veti pati ca Alice in Tara Minunilor.
Mai bine, hai, cititi textele lui, aparute recent in doua volume la editura Alfa: Despre modul cum s-a imprastiat un om si Circul Chardame. Lectura placuta!
