O viata ca o opera de arta

Daca iesirea din comunism s-a facut la un semn, venit de undeva din zonele oculte, mintuirea a fost o incercare pe cont propriu, ce dezvaluie mult mai multe cu privire la caracterul dominant al unei comunitati decit iesirile abrupte din ritm, numite indeobste revolutii. Spre exemplificare, noi si cehii am avut experiente asemanatoare, unele chiar sincrone in comunism, cu deosebire in primul deceniu al bolsevizarii masive, iar aceasta ne-a dat un anume sentiment de solidaritate in compasiune, desi diferentele, mai putin vizibile pentru spiritul comun, erau numeroase si profunde. Pentru multi a fost socant sa constate ca in comunism au supravietuit cu demnitate oameni de calitatea lui Vaclav Havel, in Cehoslovacia ori Adam Michnik, in Polonia. Nici chiar comunismul atotnivelator nu a produs consecinte egale in tarile sacrificate URSS-ului pe altarul pacii. Cumplita experienta istorica: sa edifici pacea pe cadavrele unor state ce s-au nimerit sa fie in calea trecerii Armatei Rosii.

Si pentru ca am vorbit despre diferente, sa mai identificam una. Ea tine de ordinea culturala, civica si intelectuala, de felul in care o comunitate se concepe pe sine si isi planifica idealurile. Faptul ca am fost victime ale aceluiasi sistem, ca am traversat vinatoarea de vrajitoare, distrugerea elitelor politice, culturale si sociale nu inseamna, in chip automat, ca am fost egali, noi si cehii sau noi si polonezii. Revelatia diferentelor am trait-o mai ales dupa 1989. Atunci am constatat ca in interstitiu au putut fi salvate valori autentice de catre cehi si polonezi, in vreme ce la noi, interstitiul a fost strimt si inconsistent. Cultura a facut diferenta; cultura neoficiala, necontaminata ideologic, insa demna si mai ales salvatoare. De aici s-a iscat si Vaclav Havel, si Adam Michnik, si multi altii. Ei fac mai mult decit o revolutie violenta, deoarece prin ei s-a perpetuat o idee fundamentala, chiar daca aproape neobservata pe la noi. Ea spune ca o viata lipsita de demnitate nu merita traita. Ideea ii apartine chiar celui care a fost scriitorul si presedintele Vaclav Havel, acum trecut la cele vesnice.

Dumnezeu l-a imbiat pe Solomon, spune un text testamentar, sa-si exprime o dorinta. Iar Solomon i-a cerut intelepciune pentru a-si conduce poporul spre mintuire. Asadar nu marire, nu bogatie, nu modele straine pe care sa le imiti prosteste, ci un graunte de intelepciune. Vaclav Havel stia cu certitudine aceasta parabola biblica, cum a stiut ce-i trebuie poporului lui pasnic, asezat si harnic, popor netentat de bravura ori ispravi nemaivazute. Din cultura si intelepciunea poporului sau, dar si a lumii, scriitorul Vaclav Havel a invatat exact ce trebuie ca sa traversezi desertul fara pierderi inutile. Echilibrul, masura si simtul istoric i-au fost sfetnici buni lui Havel. De aceea, viata lui e asemenea unei opere de arta, lucrata atent si consecvent, fara fracturi de nedepasit, fara ginduri de vendeta, fara bravada. Clasicism, ar spune cunoscatorii. Din textele lui Tacitus si Plinius Secundus ori din dramaturgia lui Shakespeare va fi inteles cit de alunecoasa, acaparanta si traumatizanta este puterea. Ce sansa pentru un popor sa aiba la momentul potrivit omul care, prin cultura si caracterul lui, poate sa puna in opera valorile cunoasterii si ale eticii!

Vaclav Havel a existat pentru aceea ca poporul lui a crezut in el. Iar acest lucru a fost posibil si pentru ca oamenii de caracter nu au abdicat de la datoria lor fundamentala fata de popor, aceea de a-l lumina si indruma. Cehii l-au avut pe Havel pentru ca l-au meritat. El vine din cultura si conduita central-europeana, din experienta istorica si echilibrul poporului sau. Pe alte meleaguri ar fi fost sufocat de gasca vesela si trista a mediocritatii si ar fi fost livrat bascaliei.

Am asistat la o scena caragialesca, demna de meridianul nostru. C.T. Popescu incerca disperat sa obtina de la Ion Iliescu o urma de regret pentru ca nu si-a asumat o dizidenta ferma si vizibila fata de derapajele regimului Ceausescu. Personajul, cum bine se stie, a preferat prearomanestile eschive si subterfugii. Ce sa mai vorbim de tragicul istoriei ori de spiritul de sacrificiu? Ion Iliescu se eschiva, in dulcele lui stil lemnos, punind modelul Havel exclusiv pe seama istoriei. O istorie atotstiutoare, atotstrivitoare si atotiertatoare, asemenea unui Deus ex machina. Pentru el, ca si pentru cei asemenea lui, sacrificiul nu s-a inventat. S-a inventat doar o specie de pseudoistorie care tine loc de toate, inclusiv de caracter si demnitate. Atunci am inteles cel mai bine ca Vaclav Havel nu se putea naste cu nici un pret in Romania.

Publicitate și alte recomandări video